Prima pagină » Actualitate » Categoria de pensionari care încasează pensia cu întârziere de Paște. Data exactă când vor fi livrați banii, în aprilie 2025

Categoria de pensionari care încasează pensia cu întârziere de Paște. Data exactă când vor fi livrați banii, în aprilie 2025

O categorie de pensionari încasează pensia cu întârziere de Paște, anul acesta. Potrivit datelor, întârzierea va fi de două zile. Iată data exactă când vor fi livrați banii către seniori, în luna aprilie 2025.

Circa 1,4 milioane de pensionari vor fi puși în situația de a-și primi pensiile cu întârziere, chiar înainte de Paște. Datele indică faptul că seniorii care au optat să primească pensiile pe card trebuie să aștepte două zile, până când vor fi livrați banii. Luna viitoare, ziua de 12 aprilie pică într-o sâmbătă, zi în care nu sunt efectuate anumite operații bancare.

Categoria de pensionari care încasează pensia cu întârziere de Paște

În mod normal, banii ar fi trebuit să fie livrați la data de 12 aprilie. Însă, ziua respectivă pică într-o sâmbătă. Având în vedere contextul actual, băncile nu lucrează în weekend, iar banii ar putea fi livrați luni, 14 aprilie 2025, arată România TV.

Potrivit sursei citate, guvernanții au anunțat că seniorii își vor primi veniturile cuvenite înaintea Sărbătorilor Pascale. Distribuirea pensiilor va începe de la 1 aprilie 2025 prin Poșta Română, timp de două săptămâni. De asemenea, pensionarii vor primi și un ajutor financiar în valoare de 400 de lei. Banii sunt oferiți seniorilor care au pensia sub valoarea de 2.574 de lei.

Citește și:

Românii consideră că o PENSIE decentă ar trebui să fie de 1.000 de euro

Pensionarii au primit cu 12,2% mai mulţi BANI în ultimul trimestru din 2024

Guvernul aprobă ajutorul de 800 de lei pentru PENSIONARII cu venituri mici. Marcel Ciolacu anunță că banii vor fi virați înainte de Paște

VÂRSTA la care te poți pensiona anticipat, în România. Venitul lunar, influențat de anul nașterii și stagiul de cotizare

Sursă foto: Shutterstock – caracter ilustrativ
Sursă video: România TV

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
A MURIT actorul Patrick Stewart, celebru pentru rolurile din „Star Trek” și „X-Men”
Digi24
VIDEO Putin susține că Rusia este „pregătită” pentru un război cu Europa: Dacă se va merge prea departe, nu vor mai exista câștigători
Cancan.ro
MESAJUL transmis de Mihaela Rădulescu, după ce fiica lui Cosmin Cernat a fost agresată de soțul Monicăi Iagăr
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Adevarul
„Felicitări, campionule!”. Mii de români au crezut că fiul lui Călin Georgescu a câștigat Balonul de Aur după o glumă online
Mediafax
PRIMUL sondaj după instalarea guvernului Niculescu. AUR domină clasamentul, PSD recuperează teren
Click
Coșmar pentru o familie din SUA! O fetiță de 10 ani, răpită în toiul nopții, a fost găsită legată într-un dulap după 13 ore
Digi24
Bătălia pe șefia ONU: varianta Orban ar fi o poveste de groază menită să-i sperie pe membri, pentru ca SUA s-o impună pe Lana Nusseibeh
Cancan.ro
Fiica lui Cosmin Cernat, AGRESATĂ de soțul Monicăi Iagăr: 'A trecut printr-o experiență extrem de dureroasă'
Ce se întâmplă doctore
Accidentul feroviar din Spania: misterul celor 17 minute în care centrul de control nu a oprit trenul. Ce au dezvăluit înregistrările
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Programul Rabla 2026: AFM redeschide înscrierile pe 3 noiembrie. Peste 35 de milioane de lei, disponibili pentru persoanele fizice
Descopera.ro
De ce existăm? Particula care ar putea elucida misterul odată pentru totdeauna, spun fizicienii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Seceta din Anglia ar putea duce la restricții de apă pentru companii
Mediafax Italia
AMENDĂ dacă DORMI în mașină! Ce spune Codul rutier
Mediafax Spania
Primul pod transbordor din lume! Poți traversa râul în nacelă