Prima pagină » Actualitate » Chestorul Cristian Gheorghe, la „MARTORII”: „Ținem strada foarte bine, în momentul de față”

Chestorul Cristian Gheorghe, la „MARTORII”: „Ținem strada foarte bine, în momentul de față”

Invitat în ultima ediție a emisiuni „Martorii”, difuzată duminică, 5 aprilie, chestorul Cristian Gheorghe a făcut o serie de afirmații referitoare la situația din țară. Concret, el a vorbit despre controlul „străzii” și dacă structura din care face parte a observat ceva care să merite atenția în mod deosebit.

Mai cunoscut drept polițistul care a refuzat două milioane de euro de la mafia din Marsilia, Cristian Gheorghe conduce Direcția de Investigații Criminale din cadrul Poliției Române.

Ce înseamnă „a ține strada”

„Realitățile geopolitice la nivel internațional clar sunt dinamice, dar din datele și informațiile deținute de noi, de structura noastră, nu a fost ceva care să ne atragă atenția în mod evident sau care să ne pună într-o situație neprevăzută.

Eu zic că atât noi, cât și colegii de la Crimă Organizată, pe segmentul ăsta, eu zic că ține strada foarte bine, zic eu, în momentul de față. Adică, a ține strada foarte bine înseamnă că știi ce se întâmplă pe ea, știi ce ar putea să fie din toate punctele de vedere.

Fără doar și poate, și colegii de la Crimă și colegii de la Investigații Criminale își fac datoria și știu, repet, încă o dată cunosc foarte bine strada, cunosc foarte bine să stea acolo și cum să stea și să vadă ce vulnerabilități sau ce provocări ar putea să apară la momentul de față”, a declarat Cristian Gheorghe.

Urmărește mai jos integral emisiunea „Martorii”.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Chestorul Cristian Gheorghe, polițistul care a refuzat 2 milioane de euro, explică cum sunt destructurate grupările infracționale

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Ștefania a fost dată dispărută pe 24 august 2026. După 24 de ore, a fost găsită moartă
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
După scandalul merdenelei, o nouă controversă la Mița Biciclista: celebrele decorațiuni de pe clădire au fost date jos după sesizări la Poliția Locală
Mediafax
Surpriză în Germania: muncitorii din 5 țări câștigă mai bine decât germanii
Click
Românul care a plecat la 19 ani în Anglia să lucreze ca salahor. 10 ani mai târziu, are o avere cât pentru două vieți
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Influencerul Andrei Bordeianu, accident teribil pe motocicletă. Ar fi ajuns în stare gravă la spital
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de Fizz? A vândut celebra haină de blană și s-a retras din muzică. E total schimbat acum
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin decât credem (P)