Prima pagină » Știri politice » COMASAREA se lasă așteptată/ Coaliția nu a ajuns la niciun rezultat

COMASAREA se lasă așteptată/ Coaliția nu a ajuns la niciun rezultat

Ședința Coaliției de la Guvern s-a încheiat după două ore de discuții fără niciun rezultat. Luni va avea loc o nouă reuniune a Coaliției. La ieșirea de la discuții șeful PNL, Nicolae Ciucă, a declarat jurnaliștilor că nu s-a ajuns la nicio concluzie, iar luni vor urma noi negocieri.

UPDATE, ORA 16.10:

În mai puțin de o oră sunt așteptate concluziile discuțiilor dintre șefii Coaliției cu privire la comasarea alegerilor. Potrivit surselor Gândul.ro, urmează să fie aprobat și un calendar al alegerilor, săptămâna viitoare, cel mai târziu.

UPDATE ORA 15.10: 

Potrivit unor surse liberale, în cadrul ședinței Coaliției se discută despre comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare. Sunt șanse ca alegerile parlamentare și cele prezidențiale să nu fie comasate.

UPDATE ORA 15.00

Echipa PNL, formată din Nicolae Ciucă, prim vice-președintele Rareș Bogdan, președintele CJ Suceava Gheorghe Flutur și secretarul general Lucian Bode, a ajuns la Guvern.

Știrea inițială

PNL spune „nu noi”, PSD dă vina pe PNL și afirmă că „argumentele economice ale liberalilor nu stau în picioare”. Iar Opoziția plimbă coșciugul cu democrația prin fața sediului PSD din Kiseleff.

Funcția supremă în stat, ocupată de Klaus Iohannis, și-a dat deja acordul pentru comasare, pentru că „pentru rânduri de alegeri „este foarte mult”.

Liderii coaliției de guvernare și-au dat întâlnire joi, la ora 15.00, la Palatul Victoria, pentru a lua o decizie pe calendarul alegerilor.

Știre în curs de actualizare

CITEȘTE ȘI:

Dubla comasare a alegerilor. Cine are de CÂȘTIGAT, dacă se organizează împreună parlamentarele cu primul tur la prezidențiale

Klaus Iohannis nu este împotriva comasării alegerilor / „Patru rânduri de alegeri este foarte mult”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Unul din cei mai importanți bancheri din Rusia are vești proaste pentru Putin. „Vom ajunge la o criză socială”
Cancan.ro
Tragedie înainte de nuntă! Nepotul lui Mircea Rednic, Marius Totolici, a murit în somn la doar 37 de ani
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Minunea de la Cluj: satul care și-a dublat populația cu o strategie neașteptată. Case și terenuri pentru tineri
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Fac provizii pentru iarnă! Șerban Copoț a copt 120 kg de vinete. Rețeta Annei Lesko de roșii marinate, secretul gustului unic
Digi24
Cine sunt cele trei personalități din lume care pot călători fără pașaport. Explicațiile din spatele acestor excepții
Cancan.ro
Imaginile verii de la mare! A “pupat” gardul și a lustruit Audiul. De fapt, “distracția” a avut loc în parcarea de la LOFT
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Motorina s-a ieftinit cu aproape 70 de bani. Ce prețuri afișează astăzi benzinăriile
Descopera.ro
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
X-Men: Marvel a anunțat actorul care îl va interpreta pe Mister Sinister