Prima pagină » Știri externe » Donald Trump vrea un proces pentru demiterea sa realizat de Senatul american

Donald Trump vrea un proces pentru demiterea sa realizat de Senatul american

Președintele american Donald Trump vrea ca judecata sa aferentă demiterii din funcție să fie realizată de Senatul american, putând astfel să beneficieze de un proces drept și să îl facă pe contracandidatul său la prezidențiale, Joe Biden, să depună mărturie, anunță Casa Albă, citată de Reuters.

„Președintele Trump vrea să fie judecat în Senat deoarece este clar singura cameră de la care poate aștepa dreptate și primirea unui proces corect, conform Constituției”, a comunicat purtătorul de cuvânt de la Casa Albă, Hogan Gidley.

„Noi așteptăm să auzim (declarații n.red.) de la martori care chiar au fost martori, și care, probabil, au participat la corupție, precum Adam Schiff, Joe Biden, Hunter Biden și așa-zisul denunțător, ca să numim câțiva”, a adăugat Gidley, referindu-se la președintele Comisiei de Informații a Camerei Reprezentanților Adam Schiff, care conduce ancheta aferentă procedurii de demitere a președintelui Trump.

Camera Reprezentanților, aflată sub controlul opoziției democrate, a lansat o investigație parlamentară care ar putea conduce la inițierea procedurii demiterii președintelui Donald Trump, suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreședinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcția de președinte al SUA, și a fiului acestuia, Hunter Biden.

În cadrul investigației, Camera Reprezentanților a trimis citații prin care le solicită unor membri ai Administrației de la Washington participarea la audieri și furnizarea documentelor referitoare la contactele președintelui Donald Trump cu Ucraina. Ca reacție, Comisia pentru Afaceri Judiciare din Senatul SUA, în care republicanii dețin majoritatea, a anunțat lansarea unei anchete privind presupuse acte de corupție în Ucraina.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV. Cine este rusul numit administrator special la Petrotel-Lukoil!
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
Ambasadorul SUA, mesaj pentru România de la Babadag după sosirea AAV-7: „Nu este singură”
Click
Andrei Duban, tată de adolescent. Cum se înțelege cu fiul său de 14 ani: „Câteodată sunt prieten cu el”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!