Prima pagină » Știri » Dumitru Coarnă, președintele SNPPC: Polițistul ucis avea un pistol Carpați, model 74, suspectul avea un Glock

Dumitru Coarnă, președintele SNPPC: Polițistul ucis avea un pistol Carpați, model 74, suspectul avea un Glock

Președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC), Dumitru Coarnă, solicită demisia ministrului Carmen Dan după uciderea polițistului în misiune în Timiș de către un urmărit internațional pe care îl urmărea, acesta acuzând că Poliția este subfinanțată.

Dumitru Coarnă a precizat că agentul din Timiș este al patrulea om din Poliție care-și pierde viața în mandatul lui Carmen Dan la Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

„Este al patrulea polițist care-și pierde viața de când e ministru Carmen Dan. Am trecut foarte ușor peste cazul Păun Ion de la Târgoviște. În ianuarie 2019, deci în acest an, criminalistul vine de la fața locului, după o noapte de cercetare, ajunge la birou pentru că nu i s-a aplicat liberul de drept pentru refacerea capacității de muncă, accident vascular cerebral, moare, iar Ministerul de Interne nici măcar nu a avut bunul simț ca familia să primească acele despăgubiri pe care legea le prevede, e vorba de 20.000 de euro pentru familie, dar asta nu mai contează”, a declarat, luni, Dumitru Coarnă, la sediul MAI.

Președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual cere demisia ministrului.

„Și acolo i-au respins acest drept spunând că nu este o legătură de cauzalitate cu serviciul, deci ăla practic, în opinia doamnei Carmen Dan, venise de la nuntă, nu de la locul faptei. Deci lucrurile se acutizează, eu spun de foarte mult timp că această femeie ar trebui să plece. Am o problemă cu gestionarea necorespunzătoare a acestui minister. Subfinanțarea Ministerului de Interne ucide la propriu atât polițiști, cât și dacă vreți cei pentru care lucrăm noi. Dacă nu înțelege doamna Carmen Dan…oricum o să plece. Indiferent ce o să facă, sunt convins că să plece. Subiectul este subfinanțarea sistemului, a Poliției, în special. Avem un deficit structural de peste 25%., oameni care mor în birouri, care fac AVC pentru că lucrează suplimentar să acopere acest deficit de personal”, a completat Dumitru Coarnă.

Întrebat ce dotări avea polițistul din Timiș, care a fost ucis duminică, Dumitru Coarnă a precizat că acesta avea un pistol Carpați, model 74.

„80% din efective sunt dotate, în acest moment, cu pistoale Carpați, model 74, și aici fac trimitere la forțele de ordine publică, Poliție Rutieră, și așa mai departe, cu excepția celor de la Judiciar, care au pistoale moderne, ceilalți sunt dotați cu acele pistoale. Sunt situații în care nici nu au pistol, nu există armament în dotare nici acel Carpați. Deci cam aici suntem. Ar trebui să avem acele elemente de protecție pentru că legea obligă. Vesta de protecție și alte elemente de logistică le-am tot discutat noi, în nenumărate cazuri, la speța de la Suceava, 47 de lovituri de cuțit, la speța de la Baia Mare, lovituri de cuțit în sediul Poliției. Credeți că se poate mai mult de atât?”, a mai spus sindicalistul.

Dumitru Coarnă a declarat că polițiștii care au încercat să-l prindă pe urmăritul internațional pentru tâlhărie nu au greșit cu absolut nimic.

„Nu au greșit absolut deloc pentru că știu foarte bine ce s-a întâmplat acolo, erau în verificarea unor informații. Suspectul avea o armă modernă, mult mai bună decât a celor de la formațiunea de Poliție Rutieră din zona respectivă. Fac precizarea că el a fost împușcat cu un pistol Glock și e vorba de cei din structurile de poliție judiciară, care au în dotare un acest tip de armament. Ministrul trebuia să finanțeze sistemul. Polițiști nu aveau informații că suspectul era înarmat, ca să fie foarte clar. Polițiștii, la momentul la care verificau această investigație nu aveau această informație că infractorul avea în dotare un pistol”, a mai declarat președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual.

Un polițist în vârstă de 43 ani, de la Postul de Poliție Recaș, a fost împușcat mortal, în misiune, de un fugar, respectiv Marcel Ionel Lepa, de 47 de ani, din orașul Lugoj, care era dat în urmărire internațională pentru tâlhărie.

Până la ora transmiterii știrii, bărbatul nu a fost prins.

Conform oamenilor legii, polițiștii din cadrul IPJ Timiș se aflau în căutarea bărbatului dat în urmărire internațională. Aceștia l-au depistat pe suspect într-o casă din localitatea Izvin. Polițiștii, unii îmbrăcați în civil, au înconjurat imobilul, iar suspectul a sărit pe un geam, moment în care a dat față în față cu polițistul pe care l-a împușcat. Acesta ar fi fost atins de două gloanțe în zona pieptului și a gâtului, iar echipajul medical sosit la fața locului a încercat manevre de resuscitare, însă fără succes. Ulterior, ceilalți colegi ai polițistului au pornit în căutarea suspectului, iar bărbatul a intrat într-o curte din localitate, de unde a încercat să fure o mașină. Nu a reușit, pentru că un polițist l-a ajuns din urmă și a tras mai multe focuri de armă asupra suspectului, reușind să-l rănească în zona umărului. Bărbatul a reușit însă să fugă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Premieră MONDIALĂ”: AI-ul intră în lupta cu dârele albe lăsate de avioane
Digi24
Cazul avionului chinez interceptat de avioane maghiare de luptă la granița cu România. Ancheta a dezvăluit cauza incidentului
Cancan.ro
Cea mai nouă PROFEȚIE a 'Profetului Apocalipsei': Război total între aceste 5 țări, în octombrie 2026
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Numărătoare inversă pe șantierul Autostăzii A1 Lugoj - Deva. Când se va vedea „lumina de la capătul tunelului mare”
Mediafax
Și-a făcut SINGUR „legea” pe stradă! Un clujean și-a construit un LIMITATOR de viteză. Autoritățile l-au demolat, poliția îl caută
Click
Coreeanul care și-a lăsat țara natală pentru România. Ce afacere inedită a pus pe picioare în Prahova
Digi24
Cum au pierdut doi români veniți din Marea Britanie o mică avere pe aeroportul Otopeni. De ce le-au fost confiscați banii
Cancan.ro
Am făcut calculul. Ce pensie vei primi, în România, dacă ai muncit 35 de ani, cu un salariu de 4.000-5000 lei
Ce se întâmplă doctore
Ce i-a provocat infarctul fatal nepotului lui Mircea Rednic, la doar 37 de ani! Mircea Totolici a murit în somn
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Oamenii antici ar fi dezvoltat un truc remarcabil pentru a supraviețui în ultima eră glaciară