Prima pagină » Sport » Imaginile pe care Schumacher ar fi vrut să le vadă

Imaginile pe care Schumacher ar fi vrut să le vadă

Mick Schumacher, fiul campionului de Formula 1 Michael Schumacher, afăcut săptămâna trecută primele teste în Formula 4, la volanul unui monopost al team-ului olandez Team van Amersfoort.

În vârstă de 16 ani, Mick a făcut câteva ture de circuit pe Motorsport Arena Oschersleben, din nordul Germaniei, la volanul unui monopost pe care era înscris numele „M. Schumacher”.

Pe același circuit, tatăl său efectua prima sa cursă oficială la moto, în anul 2008. Campion al Europei și vicecampion mondial en-titre la juniori, în proba de karting, Mick Schumacher va participa pe 25 și 26 aprilie, la Oschersleben, la primele curse din cele opt ale sezonului de Formula 4.

 Michael Schumacher se află în recuerare la locuința sa din Elveția după un grav accident suferit la schi, în decembrie 2013, și după ce a petrecut nouă luni în spital.

În acest an, în Formula 4 va concura și o româncă, Alexandra Marinescu, în vârstă de 15 ani, cel mai probabil în serie britanică a competiției. Campionatul Formula 4 nu are loc la nivel internațional, dar fiecare țară poate organiza o serie proprie, respectând regulamentul Federației Internaționale de Automobilism (FIA).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SCANDAL la Guvern! Sindicatul angajaților, atac la adresa lui Bolojan: La 17 august unde erați?
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
Vlogger olandez, scandalizat de ce a pățit în restaurantul lui Dani Oțil din București: 'M-au obligat să..'
Prosport.ro
Ce a pățit o turistă la hotelul Simonei Halep din Mamaia: „Am făcut plângere la Poliție și la ANPC!”
Adevarul
Autostrada Moldovei, traseul complet. Ce tronsoane au fost deschise și ce se inaugurează în 2026, pe A7 Ploiești - Siret
Mediafax
IREAL! Un al doilea război ar putea izbucni la granița României
Click
Detalii cutremurătoare despre drama medicului rezident care s-a sinucis. Ce se întâmpla în viața lui
Digi24
„O minune care mi-ar putea salva viaţa”. Câștigătoarea celui mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49 și-a ridicat banii
Cancan.ro
500 lei în plus, de la 1 ianuarie 2027, pentru acești pensionari din România. Care sunt cele 2 condiții
Ce se întâmplă doctore
Îl mai ții minte pe Vierme de la Animal X? Cum arată acum, la 42 de ani, și cu ce se ocupă! E schimbat total și mulți nu l-au mai recunoscut
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Care e cel mai economic model Dacia pe termen lung: GPL, hibrid sau electric?
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Suedezul care a creat chimia modernă