Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » Ingrid Mocanu: „Dosarele SIPA ascund, de fapt, controlul asupra judecătorilor”

Ingrid Mocanu: „Dosarele SIPA ascund, de fapt, controlul asupra judecătorilor”

Ingrid Mocanu: „Dosarele SIPA ascund, de fapt, controlul asupra judecătorilor”

Într-o ediție transmisă live de Gândul, avocata Ingrid Mocanu a analizat problemele grave din sistemul judiciar românesc. Invitata s-a referit la modul în care judecătorii și procurorii au fost controlați și intimidați. Discuția a pornit de la dosarele SIPA și a ajuns la mecanismele prin care justiția a fost supusă presiunii în ultimii ani. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Dosarele SIPA au fost mai mult un narativ

În debutul conversației, Marius Tucă a amintit despre faimosul scandal al arhivelor SIPA. El a adus în discuție implicarea Monicăi Macovei în scoaterea la lumină a acestor dosare și impactul pe care acestea l-au avut asupra independenței justiției. În replică, Ingrid Mocanu a venit cu o altă perspectivă. Ea a explicat că dosarele SIPA nu ar fi avut, de fapt, o relevanță majoră în controlul sistemului.

„Mai degrabă, dacă îmi permiteți, dosarele astea, SIPA cred că au fost mai degrabă un narativ din ăsta care trebuia să ascundă adevăratele motive care conduceau la controlul judecătorilor și al procurorilor. Evident, pentru că mare lucru prin arhivele alea, SIPA, nu prea s-a găsit, ca să fiu foarte sinceră, și nici nu mai aveau nevoie, pentru că ei aveau un SRI foarte umflat care își luase toate atribuțiile de pe planetă și asculta pe toată lumea, orice procuror, orice judecător și dacă nu găsea nimic, oricum inventa.”, a declarat Ingrid Mocanu.

Ingrid Mocanu: „Așa s-a instaurat teroarea în rândul judecătorilor”

Continuând explicațiile, Ingrid Mocanu a dezvăluit cum, în anii 2014, două judecătoare au fost condamnate pentru o soluție favorabilă acordată unui inculpat. Deși inițial au fost achitate în primă instanță, acestea au fost ulterior condamnate de colegi de la Înalta Curte. Acest lucru a generat o adevărată stare de panică în rândul magistraților.

„În 2014, două judecătoare au fost trimise în judecată pe soluție. Pe o soluție favorabilă unui inculpat, evident. În acel moment toți judecătorii s-au speriat că vor fi trimiși în judecată și imediat, deși au fost achitate în fond, au fost condamnate de alți colegi judecători de la Înalta Curte, apropo de Înalta Curte, și au rămas condamnate. S-au dus la pușcărie patru ani de zile, au făcut pușcăria, au ieșit, le-au fost luate case și ce le-au mai luat și așa s-a ajuns teroarea pe judecători.”, a explicat Ingrid Mocanu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, în fața unui nou impas! Două variante pentru Guvern: premier tehnocrat sau rocadă
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu grăsimea când slăbim? Nu este eliminată prin transpirație!
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!