Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » Ion Cristoiu, verdict pentru UE: „Liderii europeni vor părăsi foarte greu posturile. Fără revoluție nu se va schimba nimic în Uniunea Europeană”

Ion Cristoiu, verdict pentru UE: „Liderii europeni vor părăsi foarte greu posturile. Fără revoluție nu se va schimba nimic în Uniunea Europeană”

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul, scriitorul și jurnalistul Ion Cristoiu aduce o critică privind metodele de cenzurare a libertății presei din țările occidentale. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Ion Cristoiu a discutat despre un caz recent din Franța, în care un post de televiziune a fost închis de Consiliul Audiovizualului. Cristoiu spune că este vorba despre o metodă gravă de cenzurare a canalelor media. Gazetarul susține că în spațiul occidental ar exista la putere anumite elite. Acestea, spune el, vor fi foarte greu de îndepărtat, iar până atunci își vor impune cu în continuare agenda.

„Ăștia de la consiliul lor au considerat că intervențiile moderatorilor, cum sunt la noi fiica poporului, Gâdea, toți ăia care fac, orientează dezbaterea, și au considerat că asta este o tendențiozitate. Deci, aplicată la noi, ar trebui să-i interzică lui Gâdea alea, cuvântările alea de la început. Da, până acolo a ajuns. Este o prostie, poți să-i spui, treaba lui ce face. Elita asta care este acum va părăsi foarte greu, că fără război, fără revoluție nu vor pleca, pierdem timpul. Domnul președinte e venit de pe altă planetă? La ora actuală, niște tipi la friptură: USR-ul, UDMR-ul și PNL-ul. S-a dublat friptura, pentru că, plecând PSD-ul, ei au totul mai mult, da. Și cum să semneze ei un acord de dragul țării, să plece? Eu n-am pomenit așa ceva.”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă la Chimcomplex Râmnicu Vâlcea: scurgere de clor. Trei persoane au ajuns la spital
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Orașul bihorean cu mai puțin de 10.000 de locuitori și o centură spectaculoasă. Cum a prins viteză infrastructura din jurul Oradiei
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Cum să slăbești fără să pui kilogramele la loc. Băutura pe care Vlad Ciurea o recomandă după masă
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Oamenii de știință au găsit dovezi ale apei primordiale la marginea Sistemului Solar
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi