Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Jorge a ajuns pe patul de spital după Survivor. Va fi operat în următoarele ore

VIDEO | Jorge a ajuns pe patul de spital după Survivor. Va fi operat în următoarele ore

Jorge s-a întors în România, după eliminarea de la Survivor All Stars, și urmează să se opereze la genunchi în următoarele ore.

În episodul difuzat pe 7 martie, Jorge a fost descalificat de la Survivor All Stars, show-ul difuzat de Pro TV, el accidentându-se la fel ca și la prima sa participare în competiție.

Acum, producătorii au decis să îl trimită acasă în urma analizelor medicale după ce, cu o zi înainte, fostul concurent a acuzat dureri la picior și și-a rugat colegii să cheme medici, scrie Viva.

„(…) M-am internat la spital, vreau să mă operez la genunchiul stâng, la menisc, a doua oară, că m-am accidentat iar la Survivor. Ce să fac… de-ale vieții, de-ale Survivor-ului”, le-a spus el fanilor, pe rețelele de socializare.

Artistul este recunoscător că a avut ocazia să facă parte din ambele tabere, cea a Faimoșilor și cea a Războinicilor, recunoscând că și-a dorit să trăiască această experiență, deși era conștient că nu s-a recuperat complet din punct de vedere medical, după accidentarea suferită în sezonul anterior.

„Am simțit că nu e bine, încă de când am căzut. Răsucirea genunchiului a fost foarte dură și faptul că abia mai puneam piciorul jos, m-a dus cu gândul la eliminare. Inițial am fost nervos că mai rămân. Abia așteptam să plec acasă, însă Dumnezeu a avut alt plan pentru mine și era păcat să ratez experiența asta atât de frumoasă, de la Războinici. (…) A fost extraordinar la Războinici. Oameni extraordinari cu un simț al umorului foarte dezvoltat și cu mult chef de viață. Mi-a plăcut foarte mult că am avut șansa asta. Sunt recunoscător că am participat la Survivor All Stars, este o șansă unică. De-aia m-am și dus, chiar dacă știam că nu sunt total recuperat la genunchi”, a spus artistul pentru Ciao.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Prea mult STRES? De ce ai nevoie de o pauză chiar azi
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Cum au reușit 24 de iepuri să cucerească un întreg continent și să provoace dezastre. „Invazia începută în 1859 continuă și astăzi”
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Destinul trist al Andei Călugăreanu: respinsă de 9 ori la Teatru și părăsită de soț pentru o altă artistă. 34 de ani de la moartea ei
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
Soțul Annei a ieșit la lumină! A ținut pasul cu pretențiile Julietei de pe Transfăgărășan până i-a ieșit fum din portofel
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
„Looksmaxing”: Ce sunt serviciile care promit să „măsoare” frumusețea