Prima pagină » Actualitate » Maria Gheorghiu: „Oboiul este o prelungire a sufletului tău, îți cântă sufletul”

Maria Gheorghiu: „Oboiul este o prelungire a sufletului tău, îți cântă sufletul”

Săptămâna aceasta, la podcastul „Ai vreme să vorbim?”, singurul loc în care e vorba numai despre muzică folk și poezie, a venit Maria Gheorghiu, artistă care, prin muzica folk, reușește să treacă peste greutățile deloc mici prin care a condus-o viața.

De la povestea adolescenței ei, până la prezentul măcinat de probleme cardiologice, Maria a venit cu inima ei fragilă în casele dumneavoastră, pentru a se lăsa înțeleasă, ascultată. Chitara nu lipsește, iar câteva dintre compozițiile care i-au marcat cariera se vor auzi aici, acasă, unde avem mereu vreme să vorbim și să credem că imposibilul ne e la îndemână.

„Am făcut oboi (n.r. în școala de muzică) și de oboi chiar am fost îndrăgostită. Mi-a plăcut atât de mult sunetul oboiului, are ceva magic în el dacă înveți să sufli în el. Dacă înveți să înțelegi că oboiul este o prelungire a ta, a sufletului tău. În momentul în care cânți, practic prin oboi îți cântă sufletul. Chitara a venit datorită Cenaclului Flacăra. Toată lumea își dorea, la vremea respectivă, să fie membru în cenaclu și să cânte cu Adrian Păunescu,” a relatat Maria Gheorghiu în cadrul emisiunii „Ai vreme să vorbim? cu Ana Maria Păunescu”.

Ediție integrală

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
INSECTELE care invadează casele la început de toamnă. CUM să le ții departe de locuința ta?
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
O ȚARĂ EUROPEANĂ, LOVITĂ DE HACKERI! Datele a peste 600.000 de clienți, posibil compromise
Click
7 sate din România care par desprinse din Elveția. Locul spectaculos unde soarele „răsare de două ori”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Ce țară a interzis pariurile sportive din online? Președintele le consideră un „cancer”
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!