Prima pagină » Economic » Noul Complex Energetic Valea Jiului ar putea fi funcțional în curând. Măsurile anunțate de ministrul Energiei, Sebastian Burduja

Noul Complex Energetic Valea Jiului ar putea fi funcțional în curând. Măsurile anunțate de ministrul Energiei, Sebastian Burduja

Madalina Prundea

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat, duminică, în cadrul unui eveniment festiv la Petroșani, că noul Complex Energetic Valea Jiului ar putea deveni funcțional în aproximativ o lună, însă cu anumite condiții.

Complexul Energetic Valea Jiului S.A., Societate aflată sub autoritatea Ministerului Energiei, ar putea deveni funcţional în cursul lunii septembrie, a spus ministrul Sebastian Burduja, precizând că pentru acest lucru mai trebuie parcurşi o serie de paşi, între care şi acordarea unui ajutor de stat ce va fi trebui aprobat de Comisia Europeană, scrie Agerpres.

Ministrul Energiei se află duminică în judeţul Hunedoara, unde a luat parte la manifestările dedicate Zilei Minerului, în Valea Jiului, în cursul după-amiezei el mai având programată o vizită la Termocentrala Mintia.

Pașii de urmat

„Noi ne străduim ca în toamna aceasta, cât de curând, să avem o nouă soluţie prin noua companie, Complexul Energetic Valea Jiului. Acolo, cei care lucrează actualmente în Complexul Energetic Hunedoara vor avea un loc de muncă şi vor putea să-şi desfăşoare, în continuare, activitatea”, a declarat ministrul Energiei.

„Noi ne străduim să accelerăm o serie de paşi, unde am constatat întârzieri. Asta necesită, pe de o parte, o procedură de dare în plată de la Complexul Energetic Hunedoara către Complexul Energetic Valea Jiului, şi pe de altă parte, acordarea unei sume de bani de la bugetul de stat către noua companie, ceea ce înseamnă o procedură de ajutor de stat. Asta implică un dialog cu Comisia Europeană, o negociere, dar noi ne vom strădui ca în termenul cel mai scurt, deci la nivelul lunii septembrie sau până la 1 octombrie, această problemă să fie rezolvată”, a spus Sebastian Burduja, conform sursei citate.

Complexul Energetic Hunedoara se află în insolvență, iar rezultatul brut la finalul lui 2022 a fost o pierdere de aproape 713 milioane de lei, conform situației financiare la finalul anului 2022.

CEH avea 2.291 de angajați, numărul mediu de personal, în scădere față de cei 3.232, din 2021, ca urmare a disponibilizărilor din septembrie 2022. Anul trecut, cheltuielile cu personalul au fost de aproape 218 milioane de lei, arată documentele oficiale.

Stadiul lucrărilor de la Mintia

În ceea ce priveşte ritmul lucrărilor de la Termocentrala Mintia, ministrul a apreciat că aceasta ar putea să funcţioneze, din nou, peste aproximativ doi ani.

Acesta a fost cumpărată anul trecut de un investitor privat, care a început o procedură de modernizare a instalaţiilor.

„Ei se mişcă într-un ritm foarte bun, din tot ceea ce ştiu din teren. Investitorul deja a alocat o sumă importantă de bani. Lucrează cu o mare companie energetică şi principal furnizor de turbine. Acolo va fi o capacitate impresionantă de 1.700 de MW, putere instalată, şi cred că într-un an şi jumătate, doi ani de zile, vom putea să vedem producţie de energie electrică la Mintia, din nou”, a precizat Sebastian Burduja, citat de Agrepres.

Sursa foto: Facebook – Sebastian Burduja

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vestea serii pentru șoferi: motorina se ieftinește de la miezul nopții
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Care sunt șansele ca R. Moldova să renunțe la independență pentru a intra în UE. Scenariul unirii cu România, analizat de presa internațională
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Ce a vorbit Dan Alexa cu Alina Pușcău după ce boala s-a agravat. „Să ne rugăm pentru ea că e mult mai greu”
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Un asteroid care ar putea fi format din trei lumi îi uimește pe astronomi