Prima pagină » Magazin » O sondă spațială americană se va prăbuși pe planeta Mercur la sfârșitul acestei luni

O sondă spațială americană se va prăbuși pe planeta Mercur la sfârșitul acestei luni

O sondă spațială americană, care a descoperit gheață și alte materiale pe Mercur, se va prăbuși pe această planetă, așa cum era prevăzut, în jurul datei de 30 de aprilie, au anunțat, joi, cercetătorii de la NASA, citați de Reuters.

Sonda Messenger (Mercury Surface Space ENvironment GEochemistry and Ranging) se află pe orbita planetei Mercur – cea mai apropiată de Soare din Sistemul Solar – de peste patru ani, în cadrul primei misiuni de cercetare și studiere a acestui corp spațial după programul sondei americane Mariner 10, care a efectuat trei orbite în jurul acesteia la mijlocul anilor 1970.

Rămânând fără carburant și pierzând altitudine, sonda Messenger urmează să se prăbușească cu viteză foarte mare într-o zonă situată în apropierea polului nordic al planetei, pe 30 aprilie, au precizat cercetătorii de la NASA.

„Sonda va trece prin spatele planetei, în afara zonei de vizionare de pe Terra, și pur și simplu nu va mai ieși de acolo”, a spus Daniel O’Shaughnessy, inginer la Laboratorul de fizică aplicată din cadrul Universității John Hopkins, care operează sonda americană.

Impactul, care se va produce la o viteză de 14.040 de kilometri pe oră, va produce un crater cu diametrul de 16 metri, care va servi ca punct de reper pentru misiunea unei alte sonde spațiale, BepiColombo, ce va fi fabricată de Agenția Spațială Europeană și va ajunge pe orbita mercuriană în 2024.

Craterul îi va ajuta, de asemenea, pe oamenii de știință să afle mai multe informații despre procesele meteorologice extrem de rapide de pe Mercur – una dintre zecile de descoperiri făcute de sonda Messenger.

Principala descoperire realizată de Messenger constă în detectarea unor elemente chimice precum potasiu și sulf, în stare volatilă, care s-ar fi evaporat în urma temperaturilor extrem de ridicate de pe această planetă, aflată la 58 de milioane de kilometri de Soare. Prin comparație, Terra se află la o distanță de 150 milioane de kilometri de Soare.

Sonda Messenger a confirmat, de asemenea, existența ghețurilor și a altor materiale, posibil chiar a materiilor organice pe bază de carbon, pe fundul craterelor mercuriene, unde lumina Soarelui nu ajunge niciodată.

În momentul în care își va începe coborârea spre suprafața planetei, sonda Messenger va încerca să cerceteze, direct, interiorul unor cratere prestabilite, a precizat Sean Solomon, profesor la Universitatea Columbia din New York, participant la această misiune.

Messenger va analiza, totodată, crusta magnetizată de la suprafața mercuriană, încercând să identifice motivul pentru care această planetă cu dimensiuni reduse prezintă totuși, așa cum s-a descoperit recent, un câmp magnetic, asimetric.

Credit Video: NASA/Johns Hopkins University Applied Physics Laboratory/Carnegie Institution of Washington

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul scade acciza la motorină cu 30 de bani pe litru. Toate măsurile pentru reducerea prețului la motorină
Digi24
Ucraina a atacat ultima mare conductă prin care ajunge petrolul rusesc în Europa, acuză Gazprom
Cancan.ro
IMAGINI de la priveghiul Crinei Hisum, tânăra din Câmpulung Moldovenesc care murit după ce a căzut de la etajul 5 al unui bloc
Prosport.ro
FOTO. Fosta ospătăriță vinde imagini cu corpul ei. Cum arată acum sportiva
Adevarul
Șeful Forțelor Navale Române: „Există motive care mă țin noaptea treaz”. Adevărul despre pericolul minelor marine și amenințarea Rusiei
Mediafax
60% dintre judecătorii federali din SUA folosesc tot mai mult Inteligența Artificială ca să redacteze hotărâri sau să îi ajute în audieri, deși știu că este nesigură
Click
Cea mai nouă „țară” din lume are 25.000 de cetățeni și se află în deșert. Cum a fost creată și cine este liderul care i-a dat numele dintr-o glumă banală
Digi24
„Alegeri inechitabile în Ungaria.” De ce e Viktor Orban atât de greu de învins
Cancan.ro
Trupul medicului Cristian Staicu nu poate fi ridicat de la IML. Ancheta morții sale se complică
Ce se întâmplă doctore
Ce mai face Alina Plugaru și din ce își câștigă acum banii. Actrița s-a retras din viața publică și și-a schimbat complet viața: „Nu mă mai interesează”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
2026: Dacă ridici ștergătorul unei mașini parcate neregulamentar riști dosar penal. Se consideră infracțiune
Descopera.ro
Dovedit științific! Cei care fumează au creierul mai mic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ahmed: – La mine în țară poți să ai 4 neveste!
Descopera.ro
Probleme pentru echipajul Artemis 2 în drum spre Lună! Ce a transmis NASA?