Prima pagină » Știri politice » Tăriceanu: România să facă parte din grupul celor care iau decizii, să nu fie ca până acum

Tăriceanu: România să facă parte din grupul celor care iau decizii, să nu fie ca până acum

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că a votat "cu convingerea" că viitorii europarlamentari ALDE vor reprezenta România și vor acționa ca țara noastră să facă parte din grupul statelor care iau decizii, nu ca până acum. El nu a votat și la referendum.

„Văd că este o participare numeroasă și acest lucru mă bucură, pentru că este interes pentru aceste alegeri, care au un rol important și vor avea un rol și mai important pe măsură ce fiecare va înțelege că deciziile care se iau în forurile europene ne afectează. Am votat cu convingerea că cei care ne vor reprezenta din partea partidului pe care îl conduc vor merge acolo cu gândul clar de a reprezenta interesul României, de a face ca România să fie o voce respectată, tratată de la egal la egal, ca România să facă parte din grupul celor care iau decizii, să nu fie ca până acum – una din țările care numai au urmat deciziile luate de alții. Cred că este în interesul nostru să avem oameni capabili să ne reprezinte, cu experiență politică, îndelungată, pentru că acolo este un loc în care conflictele și luptele dintre grupurile parlamentare se tranșează în favoarea celor mai buni, celor care știu să lupte”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

El a votat doar la alegerile europarlamentare, nu și pentru referendum.

„Pentru măsurarea popularității președintelui sunt modalități mult mai simple și mai puțin costisitoare pe care le putem utiliza. Nu trebuie să organizăm un scrutin pentru acest lucru”, a spus el.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Pentru prima dată din 1972, oamenii văd din nou Pământul din drumul spre Lună. NASA a publicat imaginile din a treia zi a misiunii Artemis II
Digi24
Capcanele puse de Viktor Orban în instituțiile-cheie din Ungaria pentru a-i împiedica pe oponenții săi să guverneze țara
Cancan.ro
Codruța Filip, DISTRUSĂ de durere după divorț. Cum a chinuit-o Valentin Sanfira în cei 4 ani de căsnicie
Prosport.ro
Mircea Lucescu a făcut infarct azi! A fost dus cu targa la ATI
Adevarul
„Indiana Jones al lumii artei”, omul-cheie în recuperarea Coifului de la Coțofenești: „Nu o fac pentru bani. Este o parte din sufletul României”
Mediafax
Vremea de Florii 2026: Prognoza meteo pentru weekendul de sărbătoare
Click
Valentin Sanfira, reacție după mărturiile dureroase ale fostei soții: „Nu tac pentru că nu am ce spune”
Digi24
Starul pop preferat al Kremlinului „nu este suficient de rus”: care e problema cu Iaroslav Dronov, cunoscut sub numele „Shaman”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather anunță surprize de proporții în București și în celelalte orașe din România
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Oana Zăvoranu în anii 2000, înainte de operațiile estetice! Imagini rare cu bruneta când era complet naturală
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
IGPR anunță schimbări în 2026: categorii de permis ce vor fi interzise pe autostradă anul acesta
Descopera.ro
De ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion îsi sună mama în noaptea nunții: – Mamăăă!
Descopera.ro
O descoperire revoluționară: de ce visele intense te fac să te simți mai odihnit dimineața?