Prima pagină » Economic » Trump AMÂNĂ aplicarea taxelor vamale pe bază de reciprocitate /Casa Albă: ”Am observat evoluții”

Trump AMÂNĂ aplicarea taxelor vamale pe bază de reciprocitate /Casa Albă: ”Am observat evoluții”

Președintele SUA, Donald Trump, va amâna, luni, termenul aplicării tarifelor vamale pe bază de reciprocitate, în efortul de avansare a negocierilor comerciale, inclusiv cu Uniunea Europeană, anunță Casa Albă, precizând că Washingtonul va continua să trimită scrisori cu planuri tarifare.

”Președintele Trump va emite astăzi un ordin executiv prin care amână termenul de 9 iulie până pe 1 august, pentru aplicarea tarifelor pe bază de reciprocitate sau a noilor taxe fixate prin scrisorile trimise liderilor străini. Fie vor fi taxele reciproce în următoarele luni, fie vor fi acorduri bilaterale, sunt multe țări care continuă negocierile cu Statele Unite, am observat evoluții favorabile, dar Administrația SUA și echipa prezidențială vor să obțină cele mai bune acorduri pentru poporul american și pentru angajații americani”, a declarat, într-o conferință de presă, Karoline Leavitt, purtătoarea de cuvânt a Președinției SUA.

De altfel, Karoline Leavitt a confirmat trimiterea de către Casa Albă a scrisorilor cu planuri tarifare Coreei de Sud și Japoniei.

”Pot confirma scrisorile, am scrisorile trimise astăzi Coreei de Sud și Japoniei și vor mai fi încă 12 țări care vor primi înștiințări și scrisori direct de la președintele Statelor Unite. Acum câteva săptămâni, v-am spus aici că președintele va crea planuri comerciale adaptate fiecărei țări, iar această Administrație se concentrează pe acest lucru”, a precizat Karoline Leavitt.

Anterior, președintele Donald Trump a anunțat impunerea unor tarife vamale suplimentare Japoniei și Coreei de Sud, începând de la 1 august, denunțând lipsa de reciprocitate în schimburile comerciale bilaterale.

”Statele Unite ale Americii au stabilit să continue colaborarea cu Japonia, în pofida unui deficit comercial semnificativ. Am decis să continuăm relațiile, dar doar pe baza unui acord mai echilibrat și mai corect. Începând de la 1 august 2025, vom aplica Japoniei o taxă de 25% asupra tuturor produselor trimise în SUA, separat de tarifele sectoriale”, a declarat Donald Trump, într-o scrisoare adresată premierului nipon, Ishiba Shigeru.

De asemenea, președintele Trump va impune taxe vamale de 25% Coreei de Sud. Liderul de la Casa Albă i-a trimis o scrisoare în acest sens președintelui sud-coreean, Lee Jae-Myung, prin care îl înștiințează că vrea relații comerciale ”mai echilibrate și mai corecte”. Ulterior, Trump a trimis scrisori asemănătoare Malaysiei, Kazahstanului, Africii de Sud, Laosului și Myanmarului.

Foto: Profimedia

Video: LiveNOW from Fox

Citește și:

VIDEO Analist: Războiul comercial declanșat de TRUMP este „împotriva americanilor” /Liderul SUA „se va confrunta cu alegerile intermediare”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Dezlegare la pește de Florii: Rețete delicioase și sfaturi pentru masa de sărbătoare
Digi24
Capcanele puse de Viktor Orban în instituțiile-cheie din Ungaria pentru a-i împiedica pe oponenții săi să guverneze țara
Cancan.ro
Robert Tudor aruncă în aer divorțul dintre Codruța Filip și Valentin Sanfira. Magicianul de la Neatza s-a băgat la mijloc!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată Eva în costum de baie! Prezentatoarea TV i-a uimit pe fani
Adevarul
„Indiana Jones al lumii artei”, omul-cheie în recuperarea Coifului de la Coțofenești: „Nu o fac pentru bani. Este o parte din sufletul României”
Mediafax
Partidul german de extremă dreapta AfD se distanțează de Trump din cauza războiului din Iran
Click
Valentin Sanfira, reacție după mărturiile dureroase ale fostei soții: „Nu tac pentru că nu am ce spune”
Digi24
Starul pop preferat al Kremlinului „nu este suficient de rus”: care e problema cu Iaroslav Dronov, cunoscut sub numele „Shaman”
Cancan.ro
ULTIMA ORĂ! Este vorba despre Mircea Lucescu! Anunț oficial de la spital
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Oana Zăvoranu în anii 2000, înainte de operațiile estetice! Imagini rare cu bruneta când era complet naturală
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Atenție, șoferi, Poliția va scoate în stradă 450 de radare! Unde vor acționa echipajele
Descopera.ro
De ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion îsi sună mama în noaptea nunții: – Mamăăă!
Descopera.ro
Fizicienii au descoperit ceva ce se poate deplasa mai repede decât lumina