Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » Victor Ponta: „Cei care l-au ales pe NICUȘOR DAN sunt aceiași care i-au ales pe Băsescu și pe Iohannis. Vin odată la 5 ani și ne salvează”

Victor Ponta: „Cei care l-au ales pe NICUȘOR DAN sunt aceiași care i-au ales pe Băsescu și pe Iohannis. Vin odată la 5 ani și ne salvează”

Victor Ponta în emisiunea Marius Tucă din 30 septembrie 2025 face o critică dură la adresa actualului președinte al României și a clasei politice în general. Urmăriți aici, integral emisiunea Marius Tucă Show.

În cadrul emisiunii sale, jurnalistul Marius Tucă si fostul prim-ministru Victor Ponta au atras atenția asupra stării evidente de dezorientare în care se află președintele României. Președintele Nicușor Dan pare dezorientat, neînțelegându-și cu adevărat rolul și atribuțiile, fiind mai degrabă o „marionetă” folosită de alții.

Marius Tucă: „Am văzut în nenumărate ocazii în care el nu știe unde e. El încă n-a aflat că e președintele României.”

Victor Ponta: „Nici nu pretinde. A zis că a văzut butonul pe care apasă sepepistul la etaj.”

Marius Tucă: „Nu știe nici măcar unde are biroul. Cam ăstă e mandatul lui, adică un instrument pe care l-au pus unii să se folosească de el, iar împrejurările astea, Dumnezeul, adică el nu știe pe ce lume e. E pierdut în spațiu și timp.”

Victor Ponta: „Da.”

Ponta afirmă că românii care au votat președintele sunt în mare parte angajați ai multinaționalelor care preferă să fie conduși de „șefi” străini, având o opinie negativă despre ei înșiși și despre țară.

„Nu știu cât de mult s-a înțeles ce am zis la început. Românii care l-au ales sunt în general Românii care lucrează la multinaționale, care consideră că rolul lor este de a-i sluji pe șefi. Șefii trebuie să fie din afară”, spune Ponta

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Atenție, șoferi! Din 25 august, rămâi fără permis dacă nu plătești amenzile de circulație
Digi24
Ieșirea din Schengen, renunțarea la euro și închiderea granițelor. Promisiunile liderei extremiștilor din Germania, Alice Weidel
Cancan.ro
TOP 47 | Clasamentul pensiilor, în funcție de județ. În ce oraș sunt cei mai bogați pensionari din România în 2026
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
Profesorul de istorie urmărit de 1,4 milioane de oameni explică de ce războiul SUA-Iran continuă: „Iranul nu trebuie să câștige”
Mediafax
Topul scumpirilor la pompă după criza din Iran. România, pe un loc neașteptat
Click
Cine este artista care a venit la aniversarea Andrei cu elicopterul
Digi24
Prima țară care a anunțat că se retrage de la Eurovision 2027
Cancan.ro
Seceta continuă! Meteorologii Accuweather au modificat prognoza: Pe ce dată vin ploile în București, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Am testat OMODA 7. Cât consumă alternativa chinezească la Hyundai Tucson și Volkswagen Tiguan
Descopera.ro
Astronomii au descoperit un „mega-Pământ” de 23 de ori mai greu decât planeta noastră
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit un secret, vechi de 3,7 miliarde de ani, al vieții timpurii