Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Ce au pățit pasagerii care s-au urcat într-un tren CFR din Cluj spre Timișoara: „Am pornit la 5:50, nu știu exact unde suntem acum”

VIDEO | Ce au pățit pasagerii care s-au urcat într-un tren CFR din Cluj spre Timișoara: „Am pornit la 5:50, nu știu exact unde suntem acum”

VIDEO | Ce au pățit pasagerii care s-au urcat într-un tren CFR din Cluj spre Timișoara: „Am pornit la 5:50, nu știu exact unde suntem acum”

CFR se lovește tot mai des de nemulțumiri ale călătorilor, mai ales în ceea ce privește condițiile din trenuri, dar și în legătură cu durata călătoriilor și deja celebrele întârzieri care pot fi și de ore întregi.

Călătorii care s-au urcat luni dimineața în tren la Cluj-Napoca pentru a ajunge la Timișoara au trecut prin momente extrem de neplăcute, în contextul în care trenul a plecat deja defect de la Cluj-Napoca și s-a defectat de tot pe drum.

„Am pornit la 5.50, din Cluj, nu stiu exact unde suntem acum, stăm undeva în câmp. Unii călători s-au alertat să deschidă ușile. Dacă arde și trenul acesta ca cel de duminică, de la Oradea și nu pot ieși. Nașul șți conductorul umblă dintr-un capăt în celălalt, disperați”, a relatat cu călător pentru Știri de Cluj.

Călătorii s-au arătat nemulțumiți și cum, necum, trenul a început să meargă din nou, arată sursa citată. Dar nu pentru multă vreme.

„La fiecare doi pași iarăși se blochează. Oamenilor le este frică să nu se aprindă. Vor să coboare, pentru că le este frică dacă tot se oprește trenul”, mai spune călătorul respectiv.

Un tren s-a făcut scrum la intrarea în gara din Oradea. Toți călătorii au fost evacuați

Teama călătorului respectiv era referitoare la un incendiu care a izbucnit vineri dimineață, la intrarea în stația Oradea Vest, la trenul Regio 3331 Arad – Oradea. Toți călătorii și personalul feroviar au fost evacuați.

„CFR Călători informează că în această dimineață la intrarea în stația Oradea Vest s-a produs un incendiu la trenul Regio 3331 Arad – Oradea, fiind afectate ambele automotoare. Cei 20 de călători și personalul feroviar sunt în siguranță, trenul fiind complet evacuat”, potrivit unui comunicat de presă.

Conform sursei citate, cauzele care au generat incendiul vor fi stabilite de comisia de cercetare.

„Apelul care sesiza producerea evenimentului a fost primit în dispeceratul ISU Bihor, la ora 06.25, la fața locului fiind mobilizate imediat, cinci echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Oradea cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, două autospeciale tip ABROLL , o ambulanță SMURD tip B2 și o autospecială de primă intervenție și comandă.

În momentul sosirii forțelor de intervenție la locul evenimentului, în vagoane nu se afla nicio persoană, toți pasagerii (aproximativ 20), autoevacuându-se în siguranță, iar flăcările se manifestau violent la nivelul întregului tren. Echipajele de pompieri au localizat și lichidat incendiul în jurul orei 07.20, iar în momentul de față acționează pentru înlăturarea efectelor negative ale evenimentului”, precizează ISU Bihor.

Sursa foto: Știri de Cluj

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cea mai BÂNTUITĂ insulă din LUME. Unde se află și ce spun DOCUMENTELE
Digi24
Rumen Radev sugerează că România e de vină pentru recentele atacuri rusești cu drone din Marea Neagră. Cum își justifică afirmația
Cancan.ro
Ultima postare a Loredanei Moroșanu, înainte să fie găsită moartă. Ce s-a întâmplat în noaptea tradegiei
Prosport.ro
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Adevarul
Fiul lui Donald Trump, partidă de vânătoare în Mongolia alături de un oligarh rus din cercul apropiaților lui Putin
Mediafax
România și Moldova, NEGOCIERI pentru cumpărarea sistemelor anti-dronă: aproape de FINAL. Vor fi livrate RAPID
Click
Povestea artiștilor români care au ajuns în Cartea Recordurilor! Au susținut spectacole pe toate cele șapte continente în 98 de zile
Digi24
Planul german: ziua de muncă de 12 ore. Se iau în calcul reducerea numărului de muncitori străini și înăsprirea examenelor de limbă
Cancan.ro
Așa arăta în ultima imagine surprinsă în viață. Este de nerecunoscut
Ce se întâmplă doctore
Adina Postelnicu de la Heaven este de nerecunoscut. Cum arată acum cântăreața: operațiile estetice au schimbat-o total
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
Descopera.ro
Indiciul că Primul Război Mondial urma să înceapă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Oamenii de știință tocmai ar fi rezolvat unul dintre cele mai mari mistere ale Soarelui
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute