Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Centura orașului Slatina, inaugurată. Tronsonul are 21 de kilometri și face parte din Drumul Expres Craiova-Pitești

VIDEO | Centura orașului Slatina, inaugurată. Tronsonul are 21 de kilometri și face parte din Drumul Expres Craiova-Pitești

De joi dimineața se circulă pe lotul 2 al tronsonului 2 Piatra Olt – ieșire Slatina, în lungime de 21,35 km, de pe primul Drum Expres din România, Craiova – Pitești. Șoferilor nu le vine nici acum să creadă că în sfârșit pot circula fără restricțiile de circulație din oraș.

Centura a fost deschisă joi dimineața, în jurul oreo 10:00, după ce șoseaua a fost verificată, în prealabil, de o comisie CNAIR. Șoferii sunt încântați că nu vor mai fi nevoiți să treacă prin aglomerația din oraș ca să meargă spre București.

„Sunt foarte bucuros. Ne bucurăm că i-au dat drumul. Se circula foarte greu, era foarte mult timp pierdut în trafic”, a spus un șofer.

Localnicii spun că așteptau momentul de ani buni.

„Aștept de 30 de ani să-i dea drumul. E un moment istoric pentru orașul nostru. Sunt foarte emoționat. Chiar nu am cuvinte. Mă învârt de o oră pe aici. Pur și simplu am vrut să vâd cum e și să fiu printre primii care trec. Mi se pare că e chiar un drum european”, a mai spus un șofer.

Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri spun că după inaugurare se circulă, în total, pe o infrastructură rutieră de aproximativ 40 km de la intrarea în Balș până la ieșirea din Slatina.

„Comisia de recepție din cadrul DRDP Craiova și comisia CNAIR au verificat pentru ca totul să fie în reglulă și din punctul de vedere al siguranței circulației și din punct de vedere al drumului. S-a semnat procesul verbal de recepție. Este un tronson foarte important pentru a scoate traficul din orașul Slatina. Nu vom mai avea astfel blocaje în cele două orașe Slatina și Balș”, a declarant Cosmin Călin, directorul DRDP Craiova.

În data de 21 aprilie 2022 a fost deschis circulației lotul 1 al a tronsonului 2 (18,5 km) de la intrarea în Balș până în localitatea Piatra Olt. Drumul expres Craiova – Pitești este împărțit în patru loturi, are o lungime totală de 121 de km, prevede câte două benzi pe sens de câte 3,5 metri lățime fiecare, fără bandă de urgență, acostamente de câte 1,5m pe fiecare parte și o bandă mediană cu separator lată de 3 metri.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Omar Hayssam nu vrea să plece din România. Sirianul ontestă decizia de îndepărtare
Digi24
Cine e Siegfried Mureşan, a treia propunere de premier a președintelui Nicușor Dan
Cancan.ro
Am obținut BILETUL DE ADIO lăsat de fostul general Dorin Ioniță! 12 pagini de mesaje cutremurătoare
Prosport.ro
Simona Halep, cadou pentru Cătălin Botezatu: „Te iubesc pentru tot”
Adevarul
După Germania, vine valul MAGA și în România? Profesor din SUA: „Populismul nu se învinge prin etichetarea alegătorilor drept ignoranți”
Mediafax
AUR suspectează tentative de furt de identitate după protestul fermierilor: „Solicităm autorităților să verifice întreaga situație”
Click
A scăpat de restanțe! Cine i-a achitat lui Irinel Columbeanu datoria de 5.000 de euro la azil: „E cu plata la zi!”
Digi24
Reacția Chinei, după ce Congresul SUA a adoptat noi sancțiuni draconice împotriva Rusiei
Cancan.ro
Amanta i-ar fi fost INFIDELĂ lui Dorin Ioniță. L-a ÎNȘELAT cu cine se aștepta mai puțin
Ce se întâmplă doctore
Poți să recunoști tânărul chipeș din imagine? Astăzi este un bucătar celebru în România. A dezvăluit fanilor o fotografie rară din anii ’80
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De la Volkswagen Golf la Mercedes Clasa C. Mașinile deținute de Siegfried Mureșan
Descopera.ro
Care este diferența dintre aurora boreală și aurora australă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Descopera.ro
Un singur impact cu un asteroid ar fi remodelat o întreagă lună marțiană
Mediafax Italia
IMAGINI INCREDIBILE! Încăierare violentă pe un vas de croazieră. Un turist, internat în stare gravă
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră. SERVICIUL MILITAR REVINE?! Ce se întâmplă, de fapt, cu tinerii din Spania, născuți în 2008