Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Cine e SINGURA femeie care a dat mâna cu regele Charles al III-lea la Cotroceni, alături de cei mai importanți oameni din statul român

VIDEO | Cine e SINGURA femeie care a dat mâna cu regele Charles al III-lea la Cotroceni, alături de cei mai importanți oameni din statul român

Gilda Popa

După ceremonia și discursurile de la Palatul Cotroceni, Regele Charles al III-lea a dat mâna și a schimbat câteva cuvinte cu câteva dintre persoanele care ocupă poziții importante în viața politică, spirituală, dar și juridică a statului român. Între acestea, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), Corina Alina Corbu, este singura femeie care a strâns mâna monarhului britanic la ceremonia oficială de la Cotroceni. 

Patriarhul Daniel este prima persoană care a strâns mâna Regelui Charles al III-lea, după președintele Klaus Iohannis. Au urmat fostul președinte Emil Constantinescu și președintele Curții Constituționale a României, Marian Enache, după care monarhul britanic a dat mâna cu președinta ICCJ, Corina Alina Corbu, oprindu-se pentru a schimba câteva cuvinte însoțite de zâmbete călduroase.

Pe 18 iulie 2019 Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a numit-o pe Corina Corbu în funcția de președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Mandatul său a început pe 14 septembrie 2019.

Din 2005, Corina Corbu a lucrat la CSM, unde a ocupat funcțiile de director al Direcției resurse umane și organizare (2005-2006) și de secretar general, începând cu 2006. A mai ocupat pozițiile didactice de formator la Institutul Național al Magistraturii, a fost titularul cursului „Dreptul societăților comerciale” la Universitatea Româno-Americană, unde a fost și lector. Începând cu 2010, a devenit judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție iar din 2018 a condus, în calitate de președinte, Secția de contencios administrativ și fiscal al instanței supreme.

Regele Charles a ales România pentru prima vizită externă de la momentul încoronării

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit  vineri, la 15.30, la Palatul Cotroceni, pe Majestatea Sa Regele Charles al III-lea, care este într-o vizită privată în România. Acesta este prima vizită oficială a unui monarh britanic în România. Regele Charles al III-lea a participat la întâlnirea cu autoritățile statului, reprezentanții societății civile și ai Corpului Diplomatic, între care Patriarhul Daniel, Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, Emil Constantinescu.

Vizita va dura cinci zile, însă după primirea de la Palatul Cotroceni, aceasta va fi una cu caracter privat, potrivit ambasadorului Marii Britanii în țara noastră.

După ce va fi primit de Președintele Klaus Iohannis, regele Charles al III-lea va merge în zona Transilvaniei, în zona Viscri, unul dintre locurile preferate ale regelui. Fundația Prințului de Wales are în România două proprietăți – la Viscri și Valea Zălanului.

Prinţul Charles deţine mai multe proprietăţi în întreaga lume, printre care două și în România: una în Valea Zălanului (judeţul Covasna), care este deschisă turiştilor, şi ”Casa albastră”, din satul Viscri, judeţul Braşov.

Casa de la Viscri este şi sediul Fundaţiei Prinţul de Wales, unde este deschis un Centru de Pregătire de care benecifiază ucenici, meşteri artizani, studenţi şi arhitecţi din întreaga ţară.

Regele Charles a ales România pentru prima vizită externă de la momentul încoronării. Ultima vizită în România a Alteţei Sale Regale Charles, pe atunci Prinţ de Wales, a avut loc în luna mai 2022.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Declarația premierului Ungariei RĂSTOARĂ totul: ”Nu vom accepta!”
Digi24
Putin spune de ce a folosit racheta Oreșnik în atacul asupra Kievului: „Voi dezvălui un secret militar de stat de mare importanță”
Cancan.ro
S-a aflat adevărul despre drona care a explodat în urmă cu doar câteva minute la Constanța! Ce au găsit autoritățile române atașat de ea
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Ioana Tamaș și Adelina Pestrițu s-au dezlănțuit la Istanbul
Adevarul
Angajatorii sunt obligați, de pe 7 iunie, să justifice diferențele de salariu. Ce drepturi noi au angajații și ce riscă firmele
Mediafax
Metoda olandeză cu care poți scăpa de stres fără să faci nimic
Click
Răzvan Fodor și-a văzut fiica plecând pe tocuri, la bal, pentru prima dată. Imaginea emoționantă postată de Irina Fodor
Digi24
Efectele „catastrofale” ale modelului economic al Chinei: Cum facilitează politicile lui Xi prăbușirea industriilor din restul lumii
Cancan.ro
Milionarul și-a recuperat cu executorul judecătoresc Rollsul și acaretele de la fosta! Despărțire-ȘOC în showbiz
Ce se întâmplă doctore
O femeie nu mai poate dormi cu ochii închiși de șase ani, după o operație la pleoape făcută de un medic fals. Imagini șocante
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ce mai uită lumea în taxi-uri? De la jucării, la bile de bowling
Descopera.ro
Un studiu arată ce se întâmplă în creier în timpul unui concert live
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă supărat: – Bubulino, am aflat că ai amant!
Descopera.ro
De la medicina centrată pe pacient, la medicina centrată pe administrație?