Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » VIDEO | Crin Antonescu, despre conflictul din Orientul Mijlociu: „Trebuie să găsim o soluție care să salveze coexistența”

VIDEO | Crin Antonescu, despre conflictul din Orientul Mijlociu: „Trebuie să găsim o soluție care să salveze coexistența”

Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNLa fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Conform acestuia, avem nevoie de soluții pentru a trece peste criza din Orientul Mijlociu, dar trebuie să înțelegem și ce înseamnă. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

„Sper ca într-un anumit sens, pentru cei care îi văd pe americani peste tot, să se rezolve în favoarea lor, pentru că asta înseamnă și în favoarea noastră. Nu suntem într-o situație în care să discutăm toate neglijențele, toate aroganțele, toate superficialitățile politice ale conducerii americane. Putem să discutăm câte greșeli sunt ale marelui jucător. «Ori noi, ori voi» nu este modul nostru de a gândi, nu e modul nostru de a trăi pe planetă, dar trebuie să luăm act că așa se pune problema și trebuie să găsim o soluție care să salveze coexistența. Avem niște oameni, de la un nivel oficial, care ne spun: ori noi, ori voi”, a declarat Crin Antonescu.

Este necesar să înțelegem ce se întâmplă în Orientul Mijlociu, spune fostul președinte al PNL.

„Lumea a aflat foarte multe lucruri despre istoria acestui conflict din Orientul Mijlociu, despre istoria conflictului. Știm mai multe despre Hamas, despre Hezbollah, dar este foarte important să vedem ce înțelegem. Să zicem că trecem cu bine criza asta, nu avem ce face decât să sperăm, dar dacă trecem de criza asta și nu înțelegem ce a însemnat și ce înseamnă ea, înseamnă că foarte curând vom ajunge iar aici.

Fără Hitler, așa cum a fost el – cu partea lui de geniu, cu partea lui de nebunie, cu partea lui de criminal – în ciuda tuturor celorlalte elemente care puteau să ducă la un conflict, noi n-am fi avut distrugerea a atât de multe lucruri, unele nereparate până astăzi. Dincolo de asta, totul este istorie. Istoria poate să ofere cel mult explicații, dar nu oferă soluții. Soluțiile trebuie să le găsească cei care au la îndemână instrumentele – oamenii politici”, a precizat istoricul Crin Antonescu.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ziua Z pentru Dominic Fritz! Verdictul Curții Supreme îi poate ARUNCA ÎN AER cariera politică
Digi24
Ce se va întâmpla cu Volodimir Zelenski după război. Răspunsul dat de majoritatea ucrainenilor
Cancan.ro
Ciprian Ciucu audiat la DNA. Informații de ultimă oră despre primarul Capitalei
Prosport.ro
FOTO. Maria Sharapova, apariție rară în costum de baie. Cum arată rusoaica la 39 de ani
Adevarul
Soarta guvernului Veștea, în mâinile AUR. Fost consilier prezidențial: „Fără acordul lui George Simion, nu poate exista o asemenea mișcare"
Mediafax
Noua „armă” împotriva scumpirilor: o aplicație din Grecia compară prețurile din magazine în timp real
Click
678 de călugărițe și-au donat creierul într-un experiment unic. Ce a descoperit celebrul studiu din 1986?
Digi24
Societatea secretă a elitei mondiale, expusă accidental pe internet. Ce discută miliardarii și când are loc următoarea întâlnire
Cancan.ro
Robert Lele și clarinetistul Vasile Pandelescu, ridicați de acasă de polițiști! Ce probleme are soțul Andrei Voloș
Ce se întâmplă doctore
Imagini rare cu Adelina, soția lui Cristi Chivu! Are 44 de ani, dar arată impecabil. Secretul unei siluete de invidiat. „Metabolismul meu a devenit mai lent!”
Ciao.ro
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient
Promotor.ro
Dacia Spring 2026 a fost confirmat oficial. Rivalul pentru BYD Dolphin Surf și Hyundai Inster va fi produs în Europa
Descopera.ro
3 motive pentru care extratereștrii nu ne vizitează
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. MARIA: – Bă Ioane, dacă îți bag un piranha în chiloți, știi ce face?
Descopera.ro
Ce este alexitimia? O problemă cu care se confruntă milioane de oameni