Prima pagină » Actualitate » VIDEO. Rafila despre testele de salivă fals pozitive: „Pentru mine e surprinzător”. Ministerul Educaţiei a cerut DSU să-i transmită graficul de aprovizionare cu teste pentru elevi

VIDEO. Rafila despre testele de salivă fals pozitive: „Pentru mine e surprinzător”. Ministerul Educaţiei a cerut DSU să-i transmită graficul de aprovizionare cu teste pentru elevi

Ministerul Educaţiei a solicitat DSU să-i transmită graficul de aprovizionare eşalonată cu teste de salivă, arătând că testele primite au fost deja distribuite către unităţile de învăţământ pentru a fi utilizate în această săptămână, iar diferenţa rămasă nu acoperă necesarul pentru săptămâna următoare, având în vedere că sunt două zile de testare, luni şi joi.

Ministerul Educaţiei a făcut public documentul privind solicitarea adresată DSU.

Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu anunţa în 25 noiembrie că datele primite de la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă arată că la acea dată urmau să fie distribuite în teritoriu 6,5 milioane de teste în două tranşe, dintr-un total de 12 milioane de teste contractate în primul lot.

 6,5 milioane de teste antigen rapide pe bază de salivă au ajuns săptămâna trecută în școli

Majoritatea școlilor a decis ca testele primite de la IGSU să fie predate elevilor. Cele 6,5 milioane de teste antigen rapide pe bază de salivă au ajuns săptămâna trecută în școli și au fost date elevilor, iar o parte din ele sunt destinate angajaților din unitățile de învățământ. Aceste teste sunt suficiente pentru testarea din această săptămână.

Amintim că Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate a lansat pe 14 octombrie licitația pentru cele 70 de milioane de teste de salivă destinate școlilor. În total, achiziția era estimată la 1.050.000.000 lei fără TVA, potrivit documentației oficiale publicate pe SEAP și pe site-ul ONAC. Licitația s-a făcut în procedură de urgență și a durat 15 zile, fiind o „Negociere Fără Publicare Prealabilă”.

86 de cazuri detectate pozitiv în școli

Însă Ministerul Educației a anunțat, luni, că au fost depistate 86 de cazuri detectate pozitiv în școli, după prima zi de testare pe bază de salivă.

„Sincer să fiu, într-adevăr, pentru mine e surprinzător de mare rata de teste fals pozitive. Testele fals negative, acolo înțeleg, dar pentru testele fals pozitive nu prea înțeleg. Cred că mai sunt încă probleme în obișnuința de a lucra cu aceste teste și chiar de a le interpreta”, a declarat ministrul Sănătății, la briefingul de presă de la finalul ședinței de Guvern, când a fost întrebat de rezultatele testelor de salivă.

Rafila despre cazurile fals pozitive: Dacă depășești intervalul de 30 de minute și apare linia aceea, el de fapt nu este un test pozitiv

Alexandru Rafila a oferit următorul exemplu și a precizat că sunt lucruri care mai trebuie studiate: „Ele au un interval, de exemplu, de citire a rezultatului între 15 și 30, vă dau un exemplu concret. Dacă depășești intervalul de 30 de minute și apare linia aceea, el de fapt nu este un test pozitiv. Dar poate că părinții încă nu știu. Sunt lucruri care mai trebuie studiate”.

„Sincer să fiu, într-adevăr, pentru mine e surprinzător de mare rata de teste fals pozitive. Testele fals negative, acolo înțeleg, dar pentru testele fals pozitive nu prea înțeleg. Cred că mai sunt încă probleme în obișnuința de a lucra cu aceste teste și chiar de a le interpreta. Ele au un interval, de exemplu, de citire a rezultatului între 15 și 30, vă dau un exemplu concret. Dacă depășești intervalul de 30 de minute și apare linia aceea, el de fapt nu este un test pozitiv. Dar poate că părinții încă nu știu. Sunt lucruri care mai trebuie studiate. Oricum, faptul că totuși am găsit totuși niște persoane pozitive, copii pozitivi, au fost, înseamnă 16 copii care nu au mai transmis boala colegilor lor. Și lucrul acesta este foarte important”, a adăugat Rafila.

Raed Arafat  a precizat că loturile sunt contractate și se așteaptă livrări

„În secunda în care se livrează, noi le distribuim exact după metodologia dată de Ministerul Educației. Nu pot să spun în ce zi se livrează, dacă s-au livrat, poate s-au livrat ieri. (….) Aceste teste sunt făcute ca achiziție de ONAC, iar ca implementare, sunt făcute de IGSU prin mecanismul logistic pe care îl avem. Distribuirea lor se face în baza metodologiei de la Ministerul Educației. Dacă doriți, ne interesăm la nivelul IGSU-ului să vedem care este etapa în acest moment, câte s-au livrat, câte se distribuie. (…) Eu v-am mai zis că există din păcate, situații de întârziere de livrare din partea unor firme. Unele firme nu pot livra, nu mai pot să continue contractul, acestea sunt aspecte comerciale și nu am intrat în ele. Din păcate, cu astfel de situații s-a confruntat IGSU-ul. Nu e vina IGSU-ului în acest context, dar încercăm cat mai repede să aducem în continuare și să continuăm livrările către școli, către inspectoratele școlare”, a spus Arafat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Atenție, șoferi! Din 25 august, rămâi fără permis dacă nu plătești amenzile de circulație
Digi24
Peste 100 de oameni au participat la dezvelirea bustului generalului decedat Radu Theodoru, fost suspect într-un dosar de trădare
Cancan.ro
TOP 47 | Clasamentul pensiilor, în funcție de județ. În ce oraș sunt cei mai bogați pensionari din România în 2026
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în bikini roz de ziua ei! Apariție hot a campioanei la 31 de ani
Adevarul
Profesorul de istorie urmărit de 1,4 milioane de oameni explică de ce războiul SUA-Iran continuă: „Iranul nu trebuie să câștige”
Mediafax
Fost ministru al Sănătății, avertisment dur: Legea salarizării poate declanșa o nouă grevă în toamnă
Click
Cine este Ema Viziru și cu ce se ocupă. Soția lui Lucian Viziru, concurentă la „MasterChef”
Digi24
Prima țară care a anunțat că se retrage de la Eurovision 2027
Cancan.ro
Seceta continuă! Meteorologii Accuweather au modificat prognoza: Pe ce dată vin ploile în București, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Am testat OMODA 7. Cât consumă alternativa chinezească la Hyundai Tucson și Volkswagen Tiguan
Descopera.ro
Astronomii au descoperit un „mega-Pământ” de 23 de ori mai greu decât planeta noastră
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Trei minute de sprint sunt mai eficiente decât 90 de minute de exerciții moderate, indică un studiu