Prima pagină » Actualitate » VOX POPULI în ziua boicotului supermarketurilor. “Părerea mea este că țăranii sunt cei mai afectați cu această boicotare“

VOX POPULI în ziua boicotului supermarketurilor. “Părerea mea este că țăranii sunt cei mai afectați cu această boicotare“

Ligia EnacheOana Zvobodă
Reacția unui român care locuiește de 50 de ani în Suedia la vederea prețurilor din țară

Luni 10 februarie 2025 rămâne în istoria recentă ca “ziua boicotului supermarketurilor.“ România s-a împărțit încă o dată în cazul îndemnului suveranistului Călin Georgescu. El a susținut că românii trebuie să boicoteze supermarketurile pentru că acestea sunt deținute de firme străine care ar fi declarat profit zero şi nu plătesc impozite. Alte motive invocate de Călin Georgescu sunt şi că marile lanțuri de magazine nu ar vinde produse românești, dar şi că au fost instalate case rapide de marcat pentru a da afară angajații. Ce au făcut românii în ziua boicotului, au aflat reporterii speciali Gândul.

„Cam asta este cu aceste magazine cărora le plângem de mile că le boicotăm. Stați liniștiți, oricum declară profit zero. Deci în condițiile astea nu cred că le afectăm existența. Ați venit în România să faceți afaceri? Atunci plătiți corect impozitele”, a spus Călin Georgescu.

Apelul lui Georgescu a coalizat rapid lumea politică suveranistă, mai mulți lideri susținând demersul.

În acelaşi timp, în zona adversă acestor convingeri a luat naştere o mişcare de susținere a supermarketurilor și hipermarketurilor. Mai multe voci, din partea guvernamentală și din societatea civilă, au combătut ferm motivele boicotului. Se argumentează că această acțiune lovește exact în procesatorii și producătorii români, prezenți în proporție de 70% în marile magazine.

Barbu :“Dacă vorbim de politică, îi rog pe toți să dea jos labele de pe fermierii și procesatorii români”

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, i-a rugat într-o conferință de presă “și pe cei care fac politică în momentul de față – să lase fermierii, să lase procesatorii în pace, să nu creeze dificultăți financiare producătorilor români și, în continuare, dacă au anumite discuții privind practicile comerciale neloiale privind partea de comerț – unde partea de comerț este integrată la Ministerul Economiei, dar asta este întotdeauna, chiar dacă n-am atribuții în comerț am intervenit prompt pentru fermierii și procesatorii români – să vină să stea la masa discuției cu noi, la Comitetul de monitorizare pe care îl avem constituit la nivelul Ministerului Agriculturii“.

“Dacă vorbim de politică, eu îi rog pe toți să dea jos labele de pe fermierii și procesatorii români”, a declarat ministrul Agriculturii, citat de Agerpres.

Ciolacu :“ Trebuie intervenit legislativ și toată gama de produse să aibă același adaos comercial pe toată linia de distribuție, plus desfacere“

Cu o zi înaintea boicotului, duminică, premierul Marcel Ciolacu a afirmat pe TikTok, într-un video în care arăta ce cumpărături făcuse, că este total de acord cu boicotarea supermarketurilor în ceea ce privește creșterea de prețuri. Ciolacu susține însă că soluția ar fi modificarea legislației.

„Sunt total de acord cu boicotarea supermarketurilor în ceea ce privește creșterea de prețuri, dar cred că putem rezolva acest lucru și modificând legislația. Totuși, boicotând supermarketurile, boicotăm și producătorii autohtoni, îi boicotăm și pe români. Părerea mea este că trebuie intervenit legislativ și toată gama de produse să aibă același adaos comercial pe toată linia de distribuție, plus desfacere. Eu așa aș dori să fac în viitor”, a spus Ciolacu.

“Sunt și produse românești, sunt și aduse din afară. E un lucru extraordinar că putem cumpăra orice de acolo“

Rețelele sociale vuiesc de păreri pro şi contra boicotului. Să urmărim părerile celor întrebați de reporterii speciali Gândul:

“- Susțineți acest boicot?

– Nu cred că este o soluție. După părerea mea, ei ar trebui să se înțeleagă între ei cumva. Dacă facem grevă, dacă ne încăpățânăm să facem noi ceva, nu vom reuși. Toate sunt la un nivel și ei au modalitatea lor de a discuta despre marketing, piață, absolut tot. Acolo este punctul forte, nu la noi. Noi avem nevoie de produse și este normal să mergem să ni le luăm.

– Cum vi se par prețurile?

– Pe undeva se echilibrează.“

“Părerea mea, fiind și de la țară, ideea e foarte bună. Să nu mergem la supermarket! Pe zi ce trece se schimbă prețurile.“

“Sunt de acord din multe motive cu boicotul. Țara asta este, de când mă știu eu, supusă.“

“Sunt de acord cu această boicotare. Chiar nu avem și noi o demnitate, un prestigiu? Eu stau și mă întreb de mult timp.“

“Nu știu dacă merită sau nu boicotarea, dar dacă este cazul… să fie“.

“Să se mai ieftinească prețurile la supermarketuri, da? (Ați fost astăzi la supermarket?) Nu. Merg cam o dată pe lună.“

“Eu nu sunt de acord. Acolo sunt și produse românești, sunt și aduse din afară. E un lucru extraordinar că putem cumpăra orice de acolo. Foarte mulți își duc marfa în supermarket. Dacă în perioada de iarnă se aduce de afară ce nu se face la noi, asta e. Părerea mea este că țăranii sunt cei mai afectați cu această boicotare.“

“A fost soțul (la supermarket, în ziua boicotului – n.r.). De acolo cumpărăm pentru că prețurile sunt mai avantajoase pentru noi.“

“Foarte scump. Mi se pare foarte scump.“

“Ce părere să vă dau? Cine are bani, să meargă, cine nu, să se ducă în piață la Obor.“

“Părerile sunt împărțite. Nu suntem toți la fel și e mai bine așa. Părerea mea este că produsele românești nu sunt promovate așa cum trebuie. Acesta este singurul lucru. Ar trebui mai mult promovate și oamenii să beneficieze de tot ce e mai bun. În țara asta dacă se vrea să se muncească, se fac lucruri bune.“

“Să mergem la supermarket, dar să luăm produsele noastre. Nu găsim de-ale noastre, vedem ce conțin celelalte și luăm. Dacă găsim produse de-ale noastre, luăm și din supermarket cu cea mai mare plăcere. Și să fie lucruri adevărate, nu contrafăcute.“

“- Mergeți astăzi la supermarket?

– Merg. Mai am de luat lucruri. Și acolo găsesc ouă românești. Le găsim. De ce să nu merg?

– Nu participați la boicot?

– Nu că nu particip. Sunt de acord și cu treaba asta. Trebuie să-i trezim un pic la realitate pe cei care ne conduc, pentru că una se spune și alta se face.“

“(Mergeți astăzi la supermarket?) Merg dacă am nevoie de ceva și găsesc acolo. Cu siguranță, da. Oamenii sunt împărțiți. Părerile sunt împărțite.“


CITEȘTE ȘI:

Marcel CIOLACU răspunde apelului suveraniștilor la boicot: „Boicotând supermarketurile, boicotăm și producătorii români” – VIDEO

Victor Ponta și Călin Georgescu cer BOICOTAREA supermarketurilor după modelul croat

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
DETALII EXPLOZIVE! Rețeaua din spatele „Regelui TikTok-ului”! Cum ar fi fost influențați alegătorii de Bogdan Peșchir
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Dezastru în familia Andreei Esca! Falimentul i-a lovit din plin. Scenariul sumbru care o așteaptă pe vedeta Pro TV
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Adevarul
România, în fața unui pericol existențial. George Scutaru, la „Agenda Internațională”: „Riscăm să avem 850 km de graniță cu Rusia”
Mediafax
STENOGRAME EXPLOZIVE: Un milion de euro pentru promovarea lui Georgescu pe TikTok! Cum a fost deturnată campania lui Ciucă
Click
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
Digi24
Toma Cuzin, Firicel din „Las Fierbinți”, reținut de Poliție după ce a ieșit pozitiv la testul antidrog
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Ai buletin vechi? Până la ce dată îl mai poți folosi pentru a călători în străinătate
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Salon Auto Paris 2026. Ce modele a adus Dacia și ce a lipsit de la standul constructorului român
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Cum te poate ajuta o listă zilnică să îți recapeți controlul asupra vieții
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!