Prima pagină » Știri » Adjunctul ISJ Suceava, care a condus Comisia de admitere, va fi înlocuit după transferurile ilegale

Adjunctul ISJ Suceava, care a condus Comisia de admitere, va fi înlocuit după transferurile ilegale

Adjunctul ISJ Suceava, care a condus Comisia de admitere, va fi înlocuit după transferurile ilegale
Adjunctul ISJ Suceava, care a condus Comisia de admitere, va fi înlocuit după transferurile ilegale

Potrivit unui comunicat al șefului ISJ Suceava, Gheorghe Lazăr, instituția a fost înștiințată că, prin ordin al ministrului Educației, începând cu 31 august, Cristinei Teodorovici îi încetează detașarea în funcția de inspector școlar general adjunct și va reveni la catedra rezervată de la Centrul școlar de educație incluzivă Suceava, transmite corespondentul MEDIAFAX.

De asemenea, conform sursei citate, un al doilea ordin al ministrului Educației prevede că, începând cu 1 septembrie, va fi numit, prin detașare, în locul Cristinei Teodorovici, profesorul Cristian Cuciurean, în prezent director al Colegiului Silvic „Bucovina” din Cîmpulung Moldovenesc.

Cuciurean a mai fost inspector școlar general adjunct în perioada guvernării PDL. El a fost consilier județean ales pe listele PDL, însă a demisionat în urmă cu un an din partid, devenind independent.

Joi, inspectorul școlar general al județului Suceava, Gheorghe Lazăr, spunea, într-un comunicat de presă, că unii membri ai Comisiei județene de admitere în învățământul liceal „nu au avut implicare în soluționarea transferurilor întrucât au fost în concediu”, adăugând că aceștia sunt „oameni integri, corecți și responsabili”.

„În acest interval, unii membri ai comisiei nu au avut deloc implicare în soluționarea transferurilor întrucât au fost în concediu de odihnă, după cum urmează: inspector școlar Albu Cristina, inspector școlar Tiron Constantin, inspector școlar Nechifor Cristina, inspector școlar Pentilescu Maria, inspector școlar Dumistrăcel Ionel”, se arăta în comunicat.

De asemenea, în perioada 24 iulie – 4 august, profesorul Petru Crăciun, membru al comisiei respective, a participat, fiind delegat prin ordin de ministru, la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică ca în însoțitor al lotului național în Indonezia.

„Fiecare dintre membrii comisiei se bucură de prezumția de nevinovăție, sunt oameni integri, corecți și responsabili”, preciza șeful ISJ Suceava.

În perioada în care s-au aprobat transferurile elevilor de clasa a IX-a, Gheorghe Lazăr se afla în concediu, iar activitatea Comisiei de admitere a fost coordonată de Cristina Teodorovici.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, anunța, în 17 august, că 332 de transferuri în clasa a IX-a au fost anulate în județul Suceava, membrii comisiei de admitere a ISJ vor fi cercetați disciplinar și există suspiciuni de abuz în serviciu, fiind făcută sesizare penală.

Controlul făcut în perioada 11-14 august la Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Suceava, privind transferurile elevilor de clasa a IX-a după repartizarea computerizată a fost finalizat, stabilindu-se că din cele 386 de cereri aprobate, 332 trebuie anulate. În cazul acestor cereri, elevii care au cerut transferul aveau medii mai mici decât mediile ultimilor admiși la acele școli.

„Din documentele verificate, s-a constatat că, dintr-un total de 523 de cereri de transfer depuse, dintre care 7 în afara termenului stabilit, au fost aprobate 386 de cereri. Dintre cele 386 de cereri aprobate, pentru 332 de elevi transferul s-a realizat fără respectarea prevederilor legale prevăzute de Metodologia de organizare și desfășurare a admiterii în învățământul liceal de stat”, spunea ministrul Educației.

Echipa de control a mai constatat că, la nivelul ISJ Suceava, nu a fost elaborată o procedură proprie de aprobare a acestor cereri de transfer, criteriile suplimentare de departajare fiind cuprinse într-un proces-verbal din 27 mai 2015.

„Comisia Județeană de Admitere nu a putut prezenta motivații temeinice, susținute legal, în privința criteriilor proprii, pentru care nu a solicitat aprobarea Comisiei Naționale de Admitere. De asemenea, echipa de control a constatat că cererile aprobate nu sunt însoțite de documente care să justifice situațiile speciale invocate. Comisia Județeană de Admitere a fost condusă de doamna Cristina Teodorovici, inspector școlar general adjunct, și a fost constituită din 10 membri (șapte inspectori școlari din cadrul inspectoratului școlar, un cadru didactic și doi informaticieni)”, preciza Ministerul Educației.

Ministrul Educației a mai dispus cercetarea disciplinară a membrilor comisiei de admitere a ISJ Suceava, pentru încălcarea prevederilor legale privind transferul elevilor. De asemenea, au fost sesizate organele de cercetare penală privind săvârșirea unei posibile infracțiuni de abuz în serviciu în legătură cu modalitatea de aprobare a transferurilor elevilor după repartizarea computerizată.

Controalele la inspectoratele școlare Județene au vizat verificarea soluțiilor în cazul situațiilor speciale apărute după repartizarea computerizată. Metodologia stabilește că „situații speciale” sunt acele cazuri medicale speciale, schimburi de elevi, redistribuirea candidaților gemeni, distribuire sau redistribuire pe locuri rămase libere, pentru apropiere de domiciliu, corectarea unor erori de transcriere greșită în baza de date computerizată a opțiunilor exprimate de elevi.

Inspectorii Corpului de control al MECS au făcut verificări în județele Suceava, Brăila, Bihor, Prahovași Neamț, după ce au existat informații că sunt sute de transferuri nejustificate în clasa a IX-a, după repartizarea computerizată.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, DEZLĂNȚUIT la adresa AUR: Cu ei la guvernare, ar fi însemnat RETROGRADAREA ratingului de țară într-o săptămână
Digi24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cancan.ro
Fostul iubit al Rocsanei Marcu, 'executat' de propriul șofer în Seychelles! Lovitură ca-n filme, cu milioane și documente falsificate
Prosport.ro
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
„Succesul nu se măsoară în viteza unei vizite”. Când va merge Nicușor Dan la Casa Albă
Click
Nicușor Dan i-a interzis unui jurnalist să mai participe la conferințele de la Cotroceni. Cine este Ovidiu Vanghele
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Cancan.ro
Nu tot ce ai acumulat în timpul căsătoriei se împarte la divorț! Lista bunurilor protejate de lege
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Uranus și Neptun nu ar fi, de fapt, gemeni, relevă noi cercetări
Mediafax Italia
Cresc salariile din 2027?! Ce bonusuri sunt pregătite pentru angajați
Mediafax Spania
Trucul cu capace de bere care a devenit viral după ce a apărut într-un serial