Amenda pe care o riscă cei care refuză să se legitimeze în fața polițiștilor. Noile prevederei intră în vigoare de duminică

Amenda pe care o riscă cei care refuză să se legitimeze în fața polițiștilor. Noile prevederei intră în vigoare de duminică
Publicat: 26/01/2020, 14:40

„Legea instituie reguli clare și transparente referitoare la procedurile de legitimare, control corporal, al bagajelor sau al vehiculului. De asemenea, sunt prezentate condițiile în care o persoană poate fi condusă la sediul politiei și situațiile în care polițistul poate utiliza forța, respectiv sunt introduse garanții suplimentare pentru respectarea drepturilor cetățeanului”, transmite Poliția Română, într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Noile reglementări prevăd că „refuzul unei persoane de a furniza date pentru stabilirea identității sale sau de a se prezenta la sediul poliției, la cererea ori la invitația justificată a organelor de urmărire penală sau a organelor de ordine publică, aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu” se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei.

În forma anterioară a legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, sancțiunea era de maxim 500 de lei amendă.

Printre situațiile în care polițistul este îndreptățit să legitimeze și să stabilească identitatea unei persoane sunt când:

„- aceasta încalcă dispozițiile legale, ori există motive verosimile pentru a bănui că pregătește sau a comis o faptă ilegală;

– există motive verosimile pentru a bănui că aceasta a fost prezentă la locul săvârșirii unei fapte ilegale ori are cunoștință despre faptă, autor sau despre bunurile având legătură cu fapta;

– descrierea acesteia corespunde unei persoane căutate potrivit legii, deține asupra sa bunuri sau se deplasează cu un vehicul, ambarcațiune ori aeronavă care corespunde descrierii unor bunuri sau mijloace de transport căutate potrivit legii;

– aceasta încearcă să pătrundă sau se află într-un spațiu în care accesul este controlat;

– există obligația legală de a se stabili identitatea acesteia”.

Polițistul are dreptul să conducă o persoană la sediul poliției, atunci când: nu s-a putut stabili (pe loc) identitatea acesteia, ori exista motive verosimile pentru a bănui că identitatea declarată nu este reală sau documentele prezentate nu sunt veridice; din cauza comportamentului, locului, momentului, circumstanțelor, ori bunurilor aflate asupra sa, creează motive verosimile pentru a bănui că pregătește sau a comis o faptă ilegală; prin acțiunile sale periclitează viața, sănătatea sau integritatea corporală, a sa ori a altei persoane sau ordinea publică; luarea unor măsuri legale, pe loc, ar putea crea un pericol pentru aceasta sau pentru ordinea publică.

Noua lege introduce garanții pentru persoana condusă la sediul poliției, aceasta având următoarele drepturi: de a fi informată cu privire la motivele conducerii la sediul poliției, înainte de inițierea măsurii; de a fi informată cu privire la drepturile ce-i revin; de a contesta măsura dispusă; de a fi asistată de un avocat și de a comunica direct cu acesta; de a solicita informarea unui membru de familie sau a altei persoane pe care o indică; de a fi asistată de un medic; de a-i fi informați părinții, tutorele sau reprezentantul legal, dacă este vorba de un minor; de a primi o copie a procesului-verbal întocmit cu aceasta ocazie.

O altă modificare legislativă care a intrat în vigoare duminică vizează sancționarea celor care organizează petreceri private și folosesc aparatură muzicală care tulbură liniștea în cartiere rezidențiale cu amenzi între 2.000 și 3.000 de lei.

Legea în vigoare interzice „organizarea de petreceri cu caracter privat și utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniștea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spațiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinația de locuințe sau cu caracter social, în mediul urban”.

De asemenea, în cazul repetării contravenției în termen de 24 de ore, se aplică o amendă de până la 6.000 de lei sau prestarea a 100 – 150 de ore de activități în folosul comunității.

De asemenea, la legea 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române se introduc reglementări noi pentru metodele de imobilizare sau neutralizare a celor care amenință viața ueni persoane.

„Desfășoară activități de negociere și asigură intervenția, pentru eliberarea persoanelor lipsite de libertate în mod ilegal, imobilizarea sau neutralizarea persoanelor care folosesc arme de foc ori alte mijloace care pot pune în pericol viața, sănătatea sau integritatea corporală a persoanei; Desfășoară activități specifice, potrivit competențelor stabilite prin lege, ca reacție la acte de terorism iminente sau în desfășurare în scopul împiedicării ori limitării efectelor acestuia, neutralizării acțiunilor agresive și/sau a mijloacelor și dispozitivelor utilizate de teroriști”, arată noile prevederi care au intra în vigoare duminică.

Totodată, forțele de ordine vor trebui:

„- să interzică, temporar, accesul sau prezența oricărei persoane în perimetrul locului săvârșirii unor infracțiuni sau contravenții, dacă prin aceasta ar fi afectată desfășurarea normală a activității organelor abilitate, legată de probarea faptelor;

– să interzică, temporar, pătrunderea într-un spațiu delimitat, marcat sau pe care l-a indicat, într-un imobil sau mijloc de transport, ori să dispună evacuarea temporară din acestea, a oricărei persoane, dacă există un pericol la adresa vieții, sănătății sau integrității corporale, a sa ori a altei persoane;

– să avertizeze persoanele, prin orice mijloace de comunicare, să înceteze acțiunile ilegale;

– să oprească forțat și să imobilizeze vehicule, inclusiv prin utilizarea mijloacelor din dotare, în condițiile legii;

– să consulte specialiști ori experți, să solicite și, în condițiile legii, să obțină obiecte, înscrisuri sau relații oficiale de la autorități ori instituții publice, precum și să solicite obiecte, înscrisuri sau relații de la persoane juridice de drept privat ori de la persoane fizice;

– să exercite orice alte drepturi și să îndeplinească orice alte îndatoriri prevăzute de lege”.

De asemenea, polițistul are dreptul de a pătrunde, în orice mod, într-o locuință sau în orice spațiu delimitat ce aparține ori este folosit de o persoană fizică sau juridică, fără consimțământul acesteia sau al reprezentatului legal, pentru a salva viața sau integritatea corporală a unei persoane, dacă există indicii ca în acel spațiu este o persoană aflată în pericol.

Noile reglementări introduc și prezumția săvârșirii unei acțiuni violente împotriva polițistului, dacă persoana care a fost avertizata să nu se apropie continuă să se apropie de polițist. Acțiunea persoanei dă dreptul polițistului de a interveni, utilizând forța, proporțional și strict cât este necesar pentru a înlătura pericolul și pentru a lua măsurile legale necesare.

Legea promulgată mai introduce o prevedere prin care polițistul trebuie să aibă un comportament civilizat când își îndeplinește atribuțiile.

„În exercitarea atribuțiilor ce îi revin, potrivit legii, polițistul este obligat să aibă un comportament civilizat, să dea dovadă de amabilitate și solicitudine, respectiv să adopte o atitudine politicoasă și fermă. Polițistul trebuie să dovedească stăpânire de sine, capacitate de comunicare și abilități de gestionare a situațiilor conflictuale”, prevede textul normativ.

O altă prevedere introdusă printre atribuțiile polițiștilor este că vor trebui să avertizeze persoanele, prin orice mijloace de comunicare, să înceteze acțiunile ilegale.

Legea a fost adoptată de Parlament în iulie 2019 și promulgata de Klaus Iohannis la finalul lunii octombrie a a anului 2019.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Dezastru total pentru Simona Halep! Anunț oficial de ultim moment
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
EXCLUSIV: 50 de lei o porție de hamsie la malul mării! Ce prețuri au restaurantele...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Anunț pentru cei care stau la ultimul etaj din bloc. Toți proprietarii de apartamente trebuie...
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
52 de ani de la Apollo 16, penultima misiune care a dus omul pe Lună....