Prima pagină » Știri » Anchetatorii spun că Truică a fost inițiatorul grupului care lua credite ilegale de la BRD

Anchetatorii spun că Truică a fost inițiatorul grupului care lua credite ilegale de la BRD

Catalin Lupasteanu
Anchetatorii spun că Truică a fost inițiatorul grupului care lua credite ilegale de la BRD
Procurorul șef adjunct al DIICOT Giorgiana Hosu a declarat, marți, că omul de afaceri Remus Truică este inițiatorul grupului infracțional organizat care timp de doi ani ar fi accesat credite bancare în baza unor documente false, BRD fiind prejudiciat cu peste 43 de milioane de euro.

Hosu a declarat, marți, că persoanele vizate în acest dosar au accesat, în baza unor documente falsificate, 17 credite neperformante și nerambursate.

„Grupul infracțional este format din 30 de persoane care au accesat credite bancare care ulterior ajungeau, în mare parte, la Remus Truică”, a spus procurorul șef adjunct al DIICOT Giorgiana Hosu, precizând că din cele 17 credite, în cazul a 15 banii au ajuns la omul de afaceri Remus Truică.

Aceasta a mai arătat că, în general, banii obținuți din aceste credite bancare au fost folosiți pentru achiziția de imobile și ambarcațiuni de lux și că la acest moment este pus sechestru pe averile celor implicați în acest dosar, pe bunuri a căror valoare se apropie de suma constatată prejudiciu.

Conform sursei citate, în acest dosar sunt implicate și persoane care au avut funcții de conducere în BRD, precum și notari și evaluatori, iar solicitarea pentru credite și evaluările se făceau într-un timp extrem de scurt, chiar și de o zi, aceste credite în valoare de milioane de euro ajungând să fie garantate cu terenuri de câteva zeci de mii de euro.

„Niciunul dintre cele 17 credite nu a fost rambursat, iar toate cele 17 credite au fost acordate cu încălcarea tuturor normelor legale sau monetare”, a adăugat procurorul șef adjunct al DIICOT Giorgiana Hosu.

Întrebată dacă prințul Paul are calitatea de martor în acest dosar, Giorgiana Hosu a confirmat.

Ulterior declarațiilor făcute de Giorgiana Hosu, DIICOT a transmis un comunicat de presă oficial în care anunță că în acest dosar a fost începută urmărirea penală în cazul a 30 de persoane.

Astfel, procurorii DIICOT au început urmărirea penală în cazul lui Lucian Cojocaru și Remus Truică, pentru constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu penal și complicitate la spălare de bani, Alexandru-Claudiu Cercel-Duca, Gabriala-Ștefania Gavrilescu, Dana Băjescu, Mihail Andrei Nanu, Elena Duhomnicu, Monica Ceaușu, Alice Monac și Alexandru Lucian Anghelescu, pentru constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și complicitate la spălare de bani.

A fost începută urmărirea penală și în cazul lui Cristian-Relu Aparaschivei, pentru constituire a unui grup infracțional organizat, instigare la înșelăciune, instigare la abuz în serviciu și spălare de bani. De asemenea, a fost începută urmărirea penală și în cazul Cristinei-Gabriela Mazilu, Ioana-Irina Truică, Ilie-Marius Coconete, Ștefan Munteanu, Ionuț Victor Nicoreșteanu, Niculae Ciumeti, Constantin Eugen Pop, Giorgiana Mirela Pop, George Gabriel Lișu și S.N.E, pentru constituire a unui grup infracțional organizat, înșelăciune și spălare de bani.

În cazul lui Andrei-Mihai Bejenaru, Dan-Octavian Harabagiu și Marian Gheorghe, procurorii au început urmărirea penală pentru constituire a unui grup infracțional organizat, complicitate la înșelăciune și complicitate la spălare de bani.

În comunicatul DIICOT se precizează că în cazul lui Sorin Roșca-Stănescu și Adrian Sârbu a fost începută urmărirea penală pentru constituire a unui grup infracțional organizat, înșelăciune și spălare de bani, iar în cazul Minolei-Alexandra Șerban și Dumitru Diaconescu a fost începută urmărirea penală pentru constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, complicitate la înșelăciune și fals intelectual, în timp ce Dorin Cornal Drulă este urmărit penal pentru constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, complicitate la înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

„În cauză există suspiciunea rezonabilă că la sfârșitul anului 2007 la nivelul conducerii executive a BRD – GROUP SOCIETE GENERALE a fost inițiat și constituit un grup infracțional organizat în scopul acordării de credite, cu încălcarea normelor de creditare, atât cele interne, cât și cele emise de Banca Națională a României, unor persoane fizice și/sau societăți comerciale, activitatea infracțională concretizându-se în obținerea unor importante sume de bani din săvârșirea subsecventă a unor infracțiuni de înșelăciune, fiind cauzat un prejudiciu de 43.500.000 de euro în dauna BRD – GROUP SOCIETE GENERALE. Membrii grupului infracțional organizat au acționat în mod concertat, în baza unei rezoluții infracționale unice, aceea de a obține importante beneficii financiare, potrivit contribuției infracționale pe palierele execuționale din cadrul grupării. În cadrul grupării infracționale organizate, fiecare membru a desfășurat activități specifice interesului, poziției, pregătirii și profesiei sale, în vederea fraudării sistemului bancar, cu desfășurare pe termen lung”, menționează DIICOT în comunicatul transmis marți.

Potrivit DIICOT, doi dintre liderii grupării infracționale, folosindu-se de funcțiile deținute în cadrul BRD – GROUP SOCIETE GENERALE, „au racolat și controlat activitatea mai multor persoane subordonate și aflate în raporturi de muncă cu banca, care prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu sau prin neîndeplinirea acestora au facilitat aprobarea/acordarea frauduloasă a unui număr de 17 credite unor persoane fizice sau juridice, cunoscând faptul că pentru niciunul din creditele astfel acordate nu erau îndeplinite condițiile minime impuse de normele de creditare și că imobilele folosite pentru garantarea creditelor au fost supraevaluate de evaluatorii agreați de bancă”.

„Pentru desfășurarea în condiții optime a activității infracționale, suspecții și-au asigurat sprijinul celorlalți membri ai Comitetului de Credit din Centrala BRD – GROUP SOCIETE GENERALE, respectiv Alexandru Claudiu Cercel Duca și Gabriela Gavrilescu, care, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, au aprobat creditele acordate în mod fraudulos în principal de către agențiile Europa și Primăverii, care funcționează în interiorul Sucursalei Dorobanți a BRD- Grup Dorobanți. În același scop, suspecții i-au atras în activitatea infracțională pe Dana Băjescu, director executiv în cadrul BRD, Mihai Andrei Nanu, director comercial în cadrul BRD, Alice Monac, director la Agenția Europa, Elena Duhomnicu, director al Agenției Primăverii, Monica Ceaușu, director la Agenția Europa după avansarea lui Alice Monac și Alexandru Anghelescu, director adjunct comercial al Sucursalei Dorobanți”, mai arată procurorii DIICOT.

Potrivit acestora, cel de-al treilea lider al grupului infracțional, Remus Truică, a fost și principalul beneficiar al activității infracționale, din cele 17 credite acordate în mod fraudulos de BRD – GROUP SOCIETE GENERALE, 15 fiind acordate unor persoane fizice sau juridice aflate sub controlul său direct, obținând astfel suma de 35.000.000 euro.

Procurorii mai spun că în ceea mai mare parte sumele de bani au fost externalizate prin includerea în circuite financiare prin conturi deschise la Monaco, în Elveția, Austria și Cipru, „conturi controlate direct de către Remus Truică și Cristian Aparaschivei și apoi folosite de aceștia pentru achiziționarea unor bunuri de lux, ambarcațiuni și imobile”.

„Pentru punerea în executare a activităților infracționale inculpatul Remus Truică s-a folosit în principal de inculpatul Cristian Aparaschivei, omul său de încredere, care l-a rândul său a atras în cadrul grupului infracțional organizat alte persoane”, mai notează procurorii DIICOT, precizând că Truică a coordonat și înființarea a cinci societăți comerciale reprezentate și administrate de către Cristian Aparaschivei și Ilie Coconete și S.N.E, care, de asemenea, au obținut în mod fraudulos credite de la BRD – GROUP SOCIETE GENERALE.

În acest dosar, procurorii DIICOT au dispus măsura controlului judiciar în cazul lui Remus Truică și Cristian Aparaschivei.

Marți, în acest dosar au fost audiați la DIICOT omul de afaceri Remus Truică, Gabriela Gavrilescu, Lucian Cojocaru, Alexandru Claudiu Cercel-Duca și Cristian Relu Aparaschivei. Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că și judecătoarea Cristina Gabriela Mazilu de la Judecătoria Sectorului 4, fosta soție a lui Aparaschivei, ar fi fost citată la DIICOT.

Conform acelorași surse, Sorin Popa, fost vicepreședinte BRD, a fost citat și el să se prezinte la DIICOT, însă avocați ai acestuia le-au spus procurorilor că acesta este în Franța și că nu a putut veni marți.

Omul de afaceri Remus Truică a spus, la ieșirea de la audieri, că dorește să clarifice această situație, astfel că va reveni la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), arătând că nu înțelege acuzațiile, întrucât creditul pe care l-a luat a fost legal.

Avocatul omului de afaceri a precizat că Remus Truică va reveni în iunie în fața procurorului DIICOT, pentru a oferi lămuriri în legătură cu probele și acuzațiile anchetatorilor. Acesta a spus că s-a cerut un termen procurorilor pentru a fi studiate și analizate probele.

La rândul său, Claudiu Cercel-Duca a declarat, la ieșirea de la DIICOT, că nu dorește să comenteze situația în care se află și că vrea ca această anchetă să continue.

În același dosar au fost audiați, vineri, Adrian Sârbu și Sorin Roșca Stănescu. Adrian Sârbu, cercetat în arest preventiv într-un alt dosar, și Sorin Roșca Stănescu, aflat în Penitenciarul Jilava, unde execută pedeapsa primită în dosarul Rompetrol, sunt în atenția anchetatorilor pentru contractarea de credite în valoare de câteva milioane de euro de la BRD, în urmă cu mai mulți ani.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce gătim de Sfânta Maria? 7 rețete rapide și ieftine
Digi24
Scandal la INML făcut de rudele lui Costeluş de la Clejani, mort acum câteva zile. Jandarmii și trupele SAS, la fața locului
Cancan.ro
Prințul Marco a scos artileria grea și îl atacă pe Speak: 'Să vorbim despre suma pe care ai primit-o și...
Prosport.ro
Carmen Negoiță, imagini în costum de baie alături de prietena ei, Dana Săvuică: „Două femei mature, care împărtăşec pasiuni comune”
Adevarul
Rusia vorbește despre „începutul unui război real”. Expert: Moscova testează limitele Occidentului prin tactica „feliei de salam”
Mediafax
Harta industriei de armament din România | Cine produce arme, muniție și blindate și unde ajung miliardele
Click
Cătălin Scărlătescu își face casă în Delta Dunării. Iubita lui, arhitectă, se ocupă de proiect: „Nu vreau să fac o investiție foarte mare”
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria Mică 2026: Cele mai frumoase urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 8 septembrie
Cancan.ro
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Ce se întâmplă doctore
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Descopera.ro
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Descopera.ro
Săpăturile din Polonia au dezvăluit un om din Epoca de Piatră înmormântat alături de alte cranii și un colier de dinți
Mediafax Italia
Plajele de nisip care AU APĂRUT peste noapte! Localnicii nu mai știu ce să creadă!
Mediafax Spania
Unde este mai ușor să te angajezi în 2026? Ghidul pieței muncii și domeniile „Zonă Verde”