Prima pagină » Știri » Barbu: La începutul lunii august, sperăm să punem în dezbatere Codul Patrimoniului

Barbu: La începutul lunii august, sperăm să punem în dezbatere Codul Patrimoniului

Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a declarat joi, într-o conferință de presă, că cel târziu la începutul lunii august va fi adus în dezbatere publică un proiect de Cod al Patrimoniului, care va permite o protecție "mai energică" a monumentelor.

Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a declarat joi, într-o conferință de presă, că cel târziu la începutul lunii august va fi adus în dezbatere publică un proiect de Cod al Patrimoniului, care va permite o protecție „mai energică” a monumentelor.

„Vom încerca să rescriem (actuala lege care guvernează patrimoniul, n.r), aducem și legea muzeelor tot acolo și legea patrimoniul imaterial, tot ceea ce înseamnă patrimoniu va intra într-un Cod mai bun, mai actual, mai european decât cel pe care îl avem, cu ideea de a permite o protecție mai energică a monumentelor. După cum știți, acum, acțiunile sunt nule. Dacă ai un monument și îl dărâmi, nu pățești nimic. Sunt niște amenzi, chiar asta mi s-a părut amuzant, actuala lege, după ce se referă la amenzi, are un paragraf în care spune că se prescriu dacă nu sunt plătite în termen de trei ani. Cu alte cuvinte spune «nu fi fraier, nu îți plăti amenzile, pentru că peste trei ani nu vei mai avea nimic de plătit». Ne gândim la un sistem mai sever de protecție a monumentelor”, a spus Daniel Barbu, într-o conferință de presă care a avut loc joi, la sediul USL.

El a mai precizat despre acest proiect: „În cel mult o lună, îl vom oferi dezbaterii publice”.

Programul de guvernare al USL prevede, la capitolul „Cultură”, elaborarea și promovarea legislativă a Codului Patrimoniului Cultural, constituirea Fondului Patrimoniului Național, dar și sprijinirea bisericilor pentru introducerea sistemelor de securitate în lăcașurile de cult.

„În această etapă, prezervarea patrimoniului construit este principala urgență a politicilor culturale. Protejarea și cunoașterea patrimoniului cultural național, de o diversitate unică în Europa, trebuie să devină o prioritate pentru întreaga societate românească, prin introducerea acestei teme în educația formală și informală. Pe această cale, cultura va deveni un bun public constitutiv al cetățeniei democratice, deopotrivă națională și europeană. Tocmai de aceea, propunem o viziune care să conducă la o valorificare intensivă și extensivă a patrimoniului cultural material și imaterial al României”, se arată în programul de guvernare propus de USL.

Direcțiile de acțiune prevăd, printre altele, elaborarea și promovarea Codului Patrimoniului Național – care să asigure protecția efectivă și eficientă a patrimoniului cultural românesc -, precum și introducerea lui în circuitul național și internațional, atestarea specialiștilor și experților în domeniu – prin instituirea Sistemului Național de Educație și Formare în domeniul patrimoniului construit – și finalizarea inventarierii și clasării patrimoniului național construit și mobil.

Din planul de guvernare al USL face parte și constituirea Fondului Patrimoniului Național, instituție publică ce urmează să preia în administrare, să restaureze, să conserve și să pună în valoare monumentele istorice și de arhitectură cu un statut incert al proprietății sau aflate în proprietate privată ori în administrarea autorităților locale și care se află în stare de abandon și degradare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
Digi24
Brațul lung al lui Putin ajunge până în Țara Soarelui Răsare. Cum a devenit Japonia un cuib pentru spionii ruși care vânează tehnologie
Cancan.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Prosport.ro
Iubitul Simonei Halep a purtat un ceas care costă cât un apartament la oficializarea relației de la Wimbledon
Adevarul
Românii pun sub semnul întrebării fiecare cheltuială. Ce riscă economia dacă acest fenomen continuă
Mediafax
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Click
Porția de hamsii care a surprins o turistă în Eforie Nord. Ce a găsit în farfurie: „Se pare că asta-i mâncare de lux”
Digi24
Declarații controversate ale ambasadorului german la Chișinău. Hubert Knirsch e acuzat că neagă identitatea românească a Basarabiei
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Ce se întâmplă doctore
Iulia Albu a apelat la operații estetice! E total schimbată acum: „Procedura a reprezentat primul pas, urmat de un protocol de recuperare, perfuzii și tratamente”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Record mondial la concertul rapperului american Pitbull de la Londra