Prima pagină » Știri » Birchall, despre situația din casa Melencu: Am rugat șeful DIICOT să acționeze cu respect față de lege

Birchall, despre situația din casa Melencu: Am rugat șeful DIICOT să acționeze cu respect față de lege

Birchall, despre situația din casa Melencu: Am rugat șeful DIICOT să acționeze cu respect față de lege
Ministrul Justiției, Ana Birchall, a declarat pentru MEDIAFAX că nu a știut nimic despre acțiunea DIICOT privind mandatul de aducere a mamei Luizei și i-a cerut șefului Direcției, Felix Bănilă, să acționeze „cu respect față de lege".

„Cum am aflat, am vorbit urgent cu șeful DIICOT, l-am rugat să iasă public să explice și să acționeze cu respect față de lege, dar și față de suferința acestor oameni”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Ana Birchall.

Ministrul a subliniat că s-a aflat întreaga zi în ședințe de lucru, de aceea nu a știut nimic despre acțiunea procurorilor DIICOT.

La ora transmiterii știrii, jandarmii se află la casa familiei Melencu pentru a pune în executare mandatul de aducere pentru efectuarea procedurii.

Mamei Luizei i s-a făcut rău, iar bunicul fetei s-a stropit cu benzină, intenționând să-și dea foc. Cei doi refuză să insoțească jandarmii la DIICOT.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Haos meteo în România! Grindină, vijelii și ploi torențiale până joi
Digi24
„L-am forțat puțin”. Zelenski anunță că Putin e dispus să înceapă negocierile reale cu Ucraina pentru a termina războiul
Cancan.ro
Săndel Bălan, prima reacție după ce NU a fost invitat la nunta Andreei cu Victor Cornea. De unde a pornit TOT scandalul cu fiica lui, de fapt
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Andreea Bălan, apariție îndrăzneață. Cum a venit la filmări soția lui Victor Cornea
Adevarul
Ce aduce pentru buzunarul cetățeanului de rând aderarea României la OCDE. „Sunt multe nuanțe cu mai multe culori”
Mediafax
Schimbare istorică la Fed, summit exploziv la Beijing: o săptămână de foc pentru piețe
Click
Așa nu ai mai văzut-o pe Andreea Tonciu! Ținuta purtată în mall a atras privirile celor din jur: „Noua modă pe 2027”
Digi24
PNL somează PSD să pună capăt crizei politice. Reacția lui Sorin Grindeanu
Cancan.ro
Rezultatele necropsiei lui Alice, eleva de 18 ani ucisă la ferma unde făcea practică. Detalii CUTREMURĂTOARE
Ce se întâmplă doctore
Gestul neașteptat făcut de Andreea Ibacka după ce s-a zvonit că a divorțat de Cabral! A confirmat indirect
Ciao.ro
E oficial! Andreea Ibacka, despre divorț: 'Available pentru nunți, botezuri, cumetrii, divorțuri, orice'
Promotor.ro
Este oficial, avem Programul Rabla și în 2026. Dar numai pentru anumite mașini și doar pentru persoane fizice
Descopera.ro
Telescopul Spațial James Webb a descoperit o galaxie bizară!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un canibal vede multe tipe aproape goale pe o plajă din Mamaia
Descopera.ro
Creierul tău detectează oamenii toxici înainte să apuci să gândești. Iată cum!