Prima pagină » Știri » BNR solicită o excepţie în proiectul care interzice cumulul pensiei cu salariul în sistemul bugetar

BNR solicită o excepţie în proiectul care interzice cumulul pensiei cu salariul în sistemul bugetar

Radu Cristian
BNR solicită o excepţie în proiectul care interzice cumulul pensiei cu salariul în sistemul bugetar

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a transmis Parlamentului o scrisoare în care cere introducerea în proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul în sistemul bugetar, adoptat de Guvern, a unei excepţii, astfel încât membrii Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României să aibă posibilitatea de a-şi desfăşura activitatea şi după vârsta de 70 de ani.

În opinia noastră, prin acest proiect de lege se instituie regula potrivit căreia persoanele care îşi desfăşoară activitatea în baza unui act de numire în funcţie în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, îşi pot desfăşura activitatea numai până la data intrării în vigoare a legii, dacă au împlinit vârsta de 70 de ani sau până la împlinirea vârstei de 70 de ani, dacă aceasta se produce ulterior intrării în vigoare a legii. Nemaifiind prevăzută în proiectul de lege nicio excepţie de la regulă, aceasta este aplicabilă şi membrilor Consiliului de administraţie al BNR, în funcţie la momentul intrării în vigoare a legii, ceea ce conduce la imposibilitatea exercitării mandatului acordat pe întreaga sa durată de către o parte dintre membrii Consiliului de administraţie al BNR”, se menţionează în scrisoare.

Nemulțumirea BNR

În document se arată că prevederile proiectului ar duce la interpretarea că membrii Consiliului de administraţie al BNR şi-ar putea desfăşura activitatea numai până la data intrării în vigoare a legii, dacă au împlinit vârsta de 70 de ani sau până la împlinirea acestei vârste, ceea ce ar intra în contradicţie cu dispoziţiile Tratatului privind funcţionarea UE şi cu legea 312/2004 privind Statutul BNR.

„Având în vedere aspectele menţionate, considerăm că este necesară introducerea în cuprinsul proiectul de lege privind unele măsuri pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare a unei excepţii, astfel încât membrii consiliului de administraţie al BNR să aibă posibilitatea să-şi desfăşoare activitatea şi după împlinirea vârstei de 70 de ani”, mai scrie în scrisoare.

În plus, guvernatorul BNR apreciază că este necesară derularea procedurii de consultare a Băncii Centrale Europene în legătură cu acest proiect, având în vedere implicaţiile acestuia asupra duratei mandatului membrilor CA al BNR.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șeful care a cheltuit 90.000 de dolari pentru ca angajații să doarmă mai bine
Digi24
Ce scoruri ar obține Zelenski și Zalujnîi, fostul comandant al armatei, dacă ar fi alegeri prezidențiale în Ucraina
Cancan.ro
Zodia BLESTEMATĂ în iulie 2026. Neti Sandu anunță o dublă lovitură pentru acești nativi
Prosport.ro
Ce imagini! Cum arată la 25 de ani „cea mai frumoasă fată din lume”: s-a căsătorit!
Adevarul
Șeful celei mai mari bănci din Rusia îi cere public lui Putin să pună capăt războiului: „Toți așteaptă încetarea luptelor”
Mediafax
Toți șoferii fac ACEEAȘI greșeală înainte de concediu. Regula de 0,2 care îți poate SALVA vacanța
Click
Horoscop vineri, 3 iulie. Săgetătorii au planuri mari la locul de muncă, iar Leii au probleme de sănătate
Digi24
Cel mai trist moment de la CM 2026: Sébastien Desabre, selecționerul RD Congo, șocat de anunțul făcut în direct
Cancan.ro
Răsturnare de situație în cazul exploziei din Monaco! Femeia rănită nu este soția lui Vadim Ermolaev
Ce se întâmplă doctore
Elena Udrea rupe tăcerea la un an de la eliberarea din închisoare. Adevărul despre relația cu Adrian Alexandrov. Ce se întâmplă în relația lor
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Au „confundat” un Ferrari cu un tobogan. Imaginile au făcut înconjurul internetului
Descopera.ro
În care religie NU ai voie să bei cafea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
O structură mamut descoperită în spațiul îndepărtat sfidează tot ce știm despre Cosmos