Prima pagină » Știri » „Bonusul” de concediere pe care CE Oltenia îl dă celor 2.000 de disponibilizați

„Bonusul” de concediere pe care CE Oltenia îl dă celor 2.000 de disponibilizați

„Bonusul
Complexul Energetic Oltenia le oferă celor două mii de mineri și energeticieni ce vor fi disponibilizați în următoarele șase luni un sejur gratuit de șapte zile, cu tratament inclus, în stabilimentul societății din comuna Săcelu, deschis oficial în acest weekend, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Complexul Energetic Oltenia, cu sediul la Târgu-Jiu, a informat, în urmă cu câteva zile, AJOFM Gorj, că, în decursul acestui an, va disponibiliza două mii dintre actualii salariați.

,,Administrația CEO ne-a adus notificarea cu precizarea că au făcut proiectul de concediere cu 2.000 de angajați, dar vor pleca doar undeva la 500, din cei aproape 16.000 de salariați ai companiei. Ne-au spus practic că vor fi trimiși acasă, începând cu data de 1 august, circa 500 de oameni, dar au făcut proiectul pe 2.000 de disponibilizări ca să se încadreze pe Ordonanța 116. Toți cei care vor pleca din cadrul CEO fac parte din categoria pensionabililor. Ei vor primi șomaj și venituri de completare, precum și salarii compensatorii conform contractului colectiv de muncă”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Ana-Maria Niculescu, directorul adjunct al AJOFM Gorj.

În paralel, însă, cu proiectul de disponibilizare, Comisia Mixtă a Complexului Energetic Oltenia le va oferi angajaților, chiar și celor care vor pleca din august acasă, câte un sejur gratuit în Baza de Tratament de la Săcelu, aparținând companiei.

Aici, minerii și energeticienii sunt tratați de bolile profesionale dobândite în timpul serviciului, timp de șapte zile urmând să aibă parte de cazare în hotelul de două stele al societății și de tratamente cu ape minerale și nămol. Cererile pentru cei interesați să beneficieze de acest tratament gratuit se pot depune până pe data de 24 iunie, la sediul CE Oltenia din Târgu-Jiu. Nu toți minerii sunt însă încântați de această facilitate inclusă în Contractul Colectiv de Muncă, deoarece în baza de tratament de la Săcelu s-a investit, în opinia lor, mult prea puțin, în ultimul timp.

Directorul bazei, Ștefan Cherciu, a menționat însă că spațiul de agrement, cu cele patru bazine, a fost recondiționat cu fonduri proprii și este gata să-i primească pe salariații CEO în condiții optime. Acesta a menționat, de asemmenea că biletele gratuite pentru angajați vor fi acceptate abia de la 1 iulie la Săcelu. Turiștii și-au făcut apariția în stațiune încă de la deschiderea oficială.

Beneficiarii biletelor de tratament gratuite spun că administrația ar fi putut să le ofere angajaților tichete de vacanță, de care beneficiează angajații Transelectrica.

,,Compania ar fi putut să accepte aceste tichete de vacanță pe care noi ca sindicat le-am solicitat, dar s-a motivat că societatea nu are bani pentru așa ceva. Minerilor si energeticienilor li s-a dat astfel de cure cu nămol și băi minerale cu sulf, care ar trebui să-i calmeze și pentru disponibilizările aplicabile din august. Să nu uităm că administrația anunță 2.000 de disponibilizări oficial, dar verbal doar un sfert, totul fiind însă praf în ochii celor ce vor fi trimiși acasă anul acesta”, a declarat Nicu Bunoaica, lider de sindicat la Unitatea Minieră de Carieră Lupoaia.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primarul A MURIT înr-un accident de tractor. Era la al șaptelea mandat
Digi24
Răspunsul furios al lui Putin după ce Zelenski a amenințat că blochează cu drone spațiul aerian al Rusiei
Cancan.ro
Lovitură pentru Teodora Becali! Decizia luată de Tribunalul Constanţa în dosarul care o vizează pe fiica patronului FCSB
Prosport.ro
Diletta Leotta a încins atmosfera pe plajă! Cum s-a fotografiat vedeta TV
Adevarul
O interceptare la limită. Un MiG-29 ucrainean a doborât o rachetă rusească cu un proiectil vechi de peste 50 de ani
Mediafax
INCREDIBIL! Trump vrea redenumirea Strâmtorii Ormuz în Strâmtoarea Trump
Click
Urmează o perioadă de aur pentru trei zodii. Acești nativi vor avea parte de schimbări uriașe în viață
Digi24
Locul de parcare din fața casei sau a blocului: Cine îl poate folosi și ce faci dacă alt șofer îl ocupă
Cancan.ro
Luca și Valentina și-au ucis propria fiică de 5 ani, apoi și-au luat viața. Ce au scris în biletul de adio
Ce se întâmplă doctore
Daniela Crudu, aproape de nerecunoscut după ultimele intervenții estetice. Nici nu mai zici că e Cruduța!
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Un nou buton a apărut în aplicația Waze. Când trebuie folosit
Descopera.ro
Cine a inventat gurile de canal?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Se poate face dragoste într-o zi de doliu național?
Descopera.ro
O rudă a omului surprinzător de înaltă, descoperită în fosile vechi de 1,4 milioane de ani