CCR despre conflict constituțional între Parlament și ÎCCJ: CSM avea obligația de a stabili criteriile de specializare a completurilor care judecă corupția

„Revenea Consiliului Superior al Magistraturii obligația de a institui criterii pentru determinarea specializării și de a derula procedura de stabilire a specializării în vederea constituirii completurilor specializate, potrivit legii. Prin urmare, Curtea identifică două etape pentru punerea în aplicare a art.29 din Legea nr.78/2000, respectiv (i) stabilirea criteriilor și procedurii de determinare a specializării și (ii) constituirea completurilor specializate din judecători specializați. Având în vedere aceste cerințe și pentru a da valoare completă transpunerii în legislația națională a Convenției penale privind corupția, se impune nu doar constituirea la nivel formal a completurilor specializate, ci și realizarea scopului prevăzut de art.20 din Convenție, respectiv asigurarea exercitării atribuțiilor în combaterea corupției „în mod eficace”. Acest fapt presupune obligativitatea stabilirii unui număr limitat de completuri așa încât să se asigure soluționarea cauzelor în condiții optime de timp și calitate, nicidecum desemnarea formală a tuturor completurilor sau a tuturor judecătorilor din materie penală în aceste completuri”, arată judecătorii CCR în motivarea publicată joi.

Curtea Constituțională a constatat că nu există prevederi legale care să stabilească specializarea judecătorilor Înaltei Curți în materia judecării infracțiunilor de corupție.

„Analizând cadrul legislativ reprezentat de Legea nr.78/2000, Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.826 din 13 septembrie 2005, Legea nr.304/2004 privind organizarea judecătorească, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.827 din 13 septembrie 2005, și Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.628 din 1 septembrie 2012, Curtea constată că nicio prevedere a acestora nu consacră specializarea de drept a judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție în materia judecării infracțiunilor de corupție, din contră, prevăzând că se constituie completuri specializate rezulta o obligație corelativă de determinare a specializării și de specializare a acestora/ a unora dintre aceștia. Curtea nu exclude ca toți judecătorii, prin prisma experienței lor profesionale/ formării profesionale, să fie specializați în această materie, însă acest aspect trebuie determinat și constatat ca atare, neexistând o prezumție simplă în sensul că aceștia sunt specializați”, potrivit motivării CCR.

În schimb, magistrații CCR au constatat că era obligatorie organizarea completurilor specializate, constituirea lor nefiind respectată până pe 23 ianuarie 2019.

„Curtea constată că, indiferent cum era stabilită specializarea judecătorilor, oricum era obligatorie organizarea completurilor specializate, cu consecința ca numai aceste completuri să aibă competența exclusivă să judece, în primă instanță, în materia infracțiunilor reglementate de Legea nr.78/2000. Așadar, raportat la cauza de față, se constată că până la adoptarea Hotărârii Colegiului de conducere nr.14 din 23 ianuarie 2019 condițiile prevăzute la par.146 din prezenta decizie nu au fost îndeplinite nici măcar formal, iar după adoptarea acesteia condițiile au fost îndeplinite exclusiv formal, fără a răspunde cerințelor prevăzute de art.20 din Convenția penală privind corupția în sensul unei reale specializări a unui număr limitat de completuri pentru combaterea eficientă a corupției”, transmite CCR.

De asemenea, Curtea transmite că nerespectând legea privind constituirea completurilor specializate, Înalta Curtea de Casație și Justiție a afectat rolul și competența Parlamentului.

„Refuzul constant al unei autorități a statului, fie ea și Înalta Curte de Casație și Justiție, de a aplica o lege nu echivalează cu o cădere în desuetudine a acesteia în sensul că legea nu ar mai beneficia de autoritatea conferită inițial de către legislativ, din cauza eșecului său de a reflecta realitatea socială. Prin urmare, poziționarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la interpretarea art.29 din Legea nr.78/2000 a conturat o paradigmă juridică ce acordă un rol central interpretării normei în detrimentul conținutului normativ al acesteia, ceea ce a dus la subordonarea, în mod vădit, a normei și, în mod evident, la încălcarea autorității acesteia. O asemenea poziționare instituțională a Înaltei Curți de Casație și Justiție afectează rolul și competența Parlamentului”, conform motivării CCR.

CCR a constatat că, prin neaplicarea legii, ÎCCJ s-a aflat într-un conflict juridic de natură constituțională în perioada 21 aprilie 2003 – 22 ianuarie 2019.

„Curtea constată că Înalta Curte de Casație și Justiție și-a corectat în timp, în mod formal, conduita de opunere față de aplicarea unui text de lege parte a dreptului pozitiv, însă rezultă cu certitudine faptul că în perioada 21 aprilie 2003 – 22 ianuarie 2019 a instituționalizat, prin persistența în timp și autoritatea jurisdicțională a acestei conduite, o paradigmă juridică care a poziționat Înalta Curte de Casație și Justiție în afara cadrului constituțional, nesocotind autoritatea legislativă a Parlamentului. Chiar dacă practica neconstituțională a Înaltei Curți de Casație și Justiție a încetat odată cu adoptarea Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.14 din 23 ianuarie 2019, așadar, înainte de sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea prezentului conflict juridic de natură constituțională, Curtea constată că refuzul Înaltei Curți de Casație și Justiție de a aplica art.29 din Legea nr.78/2000 a declanșat și a întreținut un conflict juridic de natură constituțională pentru perioada 21 aprilie 2003 – 22 ianuarie 2019″, arată CCR.

„Prin urmare, Curtea nu poate decât să constate că a existat un conflict juridic de natură constituțională între Parlament, pe de o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, generat de neconstituirea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a completurilor de judecată specializate pentru judecarea în primă instanță a infracțiunilor prevăzute în Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, contrar celor prevăzute de art.29 alin.(1) din Legea nr.78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.161/2003″, mai arată CCR.

De asemenea, cauzele înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție și soluționate în primă instanță, anterior Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.14 din 23 ianuarie 2019, în măsura în care nu au devenit definitive, urmează să fie rejudecate.

Curtea a identificat două categorii de cauze cărora urmează să li se aplice direct decizia de constatare a conflictului instituțional: „Prima categorie de cauze este reprezentată de cele a căror judecată în primă instanță a fost realizată prin mijlocirea completurilor nespecializate anterior Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.14 din 23 ianuarie 2019 și, la data publicării prezentei decizii, se află în curs de judecată, în faza apelului, pe rolul Completurilor de 5 judecători. Aceste cauze, având în vedere încălcarea în faza judecății în primă instanță a prevederilor art.21 alin.(3), ale art.61 alin.(1) și ale art.126 alin.(1), (2) și (4) din Constituție, urmează a fi rejudecate, în condițiile art.421 pct.2 lit.b) din Codul de procedură penală, de completurile specializate alcătuite potrivit art.29 alin.(1) din Legea nr.78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.161/2003. Desigur, a doua categorie de cauze este cea subsumată cauzelor care vor fi înregistrate la Înalta Curte de Casație și Justiție începând cu data publicării prezentei decizii, și anume cauzele viitoare cu privire la care aplicarea prezentei decizii nu comportă nicio dificultate procesuală”.

Pe 3 iulie, CCR a admis sesizarea privind conflictul dintre Parlament și Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) pe tema constituirii completurilor specializate în cazurile de corupție, obiecție făcută de Florin Iordache. Decizia de admitere a fost luată cu 5 voturi „pentru” și 4 „împotrivă”, din totalul de nouă judecători ai Curții Constituționale, au spus surse oficiale, pentru Mediafax.

Avocații lui Liviu Dragnea au invocat lipsa completurilor specializate în dosarul angajărilor fictive de la Direcția de Protecție a Copilului Teleorman. Între timp, ÎCCJ a decis condamnarea lui Liviu Dragnea la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă.

Conflictul juridic a fost sesizat de Florin Iordache pe marginea articolului 29, alineatul (1) din Legea 78/2000 care prevede că: „Pentru judecarea în prima instanță a infracțiunilor prevăzute în prezenta lege, se constituie complete specializate”. Acțiunea a fost făcută de vicepreședintele Camerei Deputaților, în perioada 16-24 martie, când acestuia i-au fost delegate atribuțiile de către președintele Camerei Liviu Dragnea din cauza unor probleme la spate care au necesitat internarea liderului PSD.