Prima pagină » Știri » Ce au decis judecătorii în prima zi a procesului lui Cioacă

Ce au decis judecătorii în prima zi a procesului lui Cioacă

Ce au decis judecătorii în prima zi a procesului lui Cioacă
Este NEAȘTEPTATĂ!

Procesul pe fond în care polițistul Cristian Cioacă este acuzat că și-a omorât soția, pe Elodia Ghinescu, a fost amânat pentru 2 aprilie, din lipsă de procedură, în condițiile în care copilul soților Cioacă a fost introdus ca parte în proces, la propunerea avocatului polițistului, Maria Vasii.

Magistrații Tribunalului Argeș au admis cererea avocatei polițistului și au dispus amânarea, peste o lună, a procesului pe fond, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ulterior, judecătorii au luat în discuție cererea de revocare a măsurii arestării preventive a lui Cristian Cioacă, document formulat de către apărătoarea polițistului, avocata Maria Vasii, iar decizia a rămas în pronunțare.

Polițistul Cristian Cioacă a pledat nevinovat în fața instanței și a cerut magistraților să fie pus în libertate, spunând că se va prezenta la fiecare termen al proceselor pe care le are, argumentand ca și până în momentul arestării sale preventive, că el nu s-a eschivat anchetei polițiștilor și procurorilor și a fost la toate înfățișările ședințelor de judecată.

„Nu am făptuit crima, nu o să aveți probleme cu mine, aveți în fața dumneavoastră mii de pagini dintr-un rechizitoriu întocmit pe baza unor presupuneri. În cinci ani ca ofițer de poliție nu am greșit niciodată și dacă mă veți elibera nu o să aveți probleme cu mine. Menținerea arestării preventive este o încălcare a drepturilor constituționale în condițiile în care nu există probe care să confirme acuzațiile”, a declarat Cristian Cioacă în fața judecătorilor.

Avocata lui Cristian Cioacă, Maria Vasii, a declarat că nu există indicii că clientul său este vinovat, urmele de sânge găsite în zona plintelor de la parchet fiind în opinia ei, material adeziv, situație demonstrată și de expertiză, iar singurele probe de sânge, cei 23 de mililitri descoperiți în apartament, nu reprezintă o probă în condițiile în care un om ar pierde această cantitate nu ar fi în pericol să-și piardă viața.

Avocata Elodiei Ghinescu, Crina Radu, a spus în fața magistraților că polițistul Cristian Cioacă este protejat și i se respectă excesiv drepturile, exemplificând că acesta este adus la instanță pe o altă ușă decât cea destinată inculpaților și este transportat la și de la penitenciar cu o mașină specială, iar în închisoare are un regim diferit de al celorlalte persoane încarcerate.

La ora transmiterii acestei știri, Cristian Cioacă a fost introdus încătușat și sub escortă în mașină și condus la Penitenciarul Colibași, situat în orașul argeșean Mioveni, la 20 de kilometri de Pitesti.

Decizia judecătorilor Tribunalului Argeș la cererea de revocare a măsurii de arestare preventivă a polițistului a rămas în pronunțare.

În 30 ianuarie, Cristian Cioacă a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului instanței supreme pentru omor calificat și profanare de morminte, după mai bine de cinci ani de la dispariția soției sale, avocata Elodia Ghinescu.

Procurorii arată în rechizitoriu că în noaptea de 29 spre 30 august 2007, „pe fondul unor relații conflictuale preexistente legate de un iminent divorț generat de presupusele relații extraconjugale ale soților, în timp ce se aflau în dormitorul matrimonial, discuțiile au degenerat, context în care Cristian Cioacă i-a aplicat soției sale, Elodia Ghinescu, multiple lovituri, soldate cu decesul acesteia”.

Ulterior, Cioacă a transportat trupul soției sale în cada băii principale, unde l-a depesat pentru a-l putea ascunde mai ușor.

„Folosind o geantă de voiaj de dimensiuni mari, pe care victima o cumpărase în timpul vacanței în Dubai, precum și perdeaua de duș din baia aferentă dormitorului (aceasta din urmă fiind menită a împiedica eventualele scurgeri de sânge), inculpatul Cioacă Constantin Cristian a transportat fragmentele de cadavru în portbagajul autoturismului și le-a ascuns într-un loc necunoscut. S-a constat și lipsa unor obiecte, precum: un cuțit cu lungimea de 25-30 cm, două prosoape, geanta de voiaj și perdeaua de duș”, notează procurorii în rechizitoriu.

Anchetatorii au precizat că în noaptea în care ar fi ucis-o pe Elodia Ghinescu, copilul minor al celor doi se afla în apartament.

Cristian Cioacă a fost arestat în 5 decembrie 2012, de Curtea de Apel București, care a admis recursul procurorilor față de cercetarea sa în libertate, hotărâtă de Tribunal București.

Probele criminaliștilor, prelevate din locuința Elodiei și a lui Cristian Cioacă, îl indică pe polițist responsabil de uciderea avocatei și tranșarea acesteia. Probe de sânge – identificate cu un aparat special, Crime Light – prelevate de sub zugrăveala apartamentului au fost expertizate, stabilindu-se că grupa sanguină aparține Elodiei.

Elodia Marilena Ghinescu a dispărut de acasă la sfârșitul lunii august 2007, însă Cristian Cioacă, atunci polițist la Poliția din Argeș, a anunțat dispariția acesteia abia în 5 septembrie 2007, la solicitarea șefei lui.

Anchetatorii au luat în calcul, din primele momente, varianta crimei în cazul avocatei, principalul suspect fiind Cristian Cioacă, deoarece s-au găsit urme de sânge în apartamentul celor doi soți și în autoturismul bărbatului. Mai mult, în septembrie 2007, după două săptămâni de la dispariție, anchetatorii au găsit într-o râpă haine având pete cu sângele Elodiei.

În octombrie 2007, într-o râpă lângă Râșnov au fost găsite uniforma de polițist a lui Cioacă, alte obiecte ale acestuia și ale Elodiei.

Elodia Marilena Ghinescu a dispărut de acasă la sfârșitul lunii august 2007, însă Cristian Cioacă, atunci polițist la Poliția din Argeș, a anunțat dispariția acesteia abia în 5 septembrie 2007, la solicitarea șefei lui.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Donald Trump s-ar putea întâlnit cu Xi Jinping și Vladimir Putin la summitul APEC
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...