Prima pagină » Știri » Ce decizie a luat Laura Georgescu, șefa CNA. „Fac acest demers în condiții de responsabilitate”

Ce decizie a luat Laura Georgescu, șefa CNA. „Fac acest demers în condiții de responsabilitate”

Ce decizie a luat Laura Georgescu, șefa CNA. „Fac acest demers în condiții de responsabilitate
Laura Georgescu a declarat, joi, că nu va demisiona de la conducerea Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), pentru că nu a făcut nimic ilegal, precizând, însă, că își va delega dreptul de semnătură vicepreședintelui CNA, Răsvan Popescu, astfel încât Consiliul să poată să funcționeze normal.

Laura Georgescu a făcut aceste precizări la începutul ședinței CNA de joi, după ce precedenta ședință a Consiliului, care a avut loc marți și la care aceasta nu a fost prezentă, a fost una foarte agitată.

În ședința de marți, Valentin Jucan a dat drumul unei înregistrări audio la volum ridicat cu „vocea străzii”, spunând că va bloca toate ședințele Consiliului până când Laura Georgescu va fi înlăturată de la conducerea CNA. Decizia unilaterală a lui Valentin Jucan i-a revoltat pe ceilalți membri ai Consiliului, totul degenerând într-un scandal cu replici tăioase și acuzații. În cele din urmă, marți, majoritatea membrilor CNA (Florin Gabrea, Valentin Jucan, Viorel Buda, Monica Gubernat, Răsvan Popescu și Dorina Rusu) au votat să trimită Comisiilor de Cultură din Parlament o solicitare „pentru stabilirea unei întâlniri și identificarea de soluții comune pentru rezolvarea problemelor din CNA, care sunt cauzate de faptul că Laura Georgescu se află la conducerea instituției”.

La începutul ședinței CNA de joi, Laura Georgescu și-a cerut scuze colegilor, jurnaliștilor și tuturor celor care „au fost nevoiți să asiste la momentul mai puțin fericit, provocat în cadrul ședinței trecute”.

Laura Georgescu a spus că nu a putut participa la ședința de marți, întrucât a fost chemată, nominal, la audieri la Comisia de Cultură a Camerei Deputaților, în fața căreia are obligația legală să raporteze activitatea CNA și în fața căreia răspunde, conform legii, pentru modul în care a gestionat și gestionează încă funcționarea Consiliului.

Referitor la faptul că i s-a cerut de mai multe ori demisia, Laura Georgescu a spus că nu a înțeles această solicitare, deoarece consideră că nu a făcut nimic ilegal.

„Însă, pentru că în instituția pe care o conduc au fost induse tensiuni mai mult sau mai puțin artificiale, justificate sau nejustificate, am decis, într-o prima etapă, să deleg dreptul de semnătură, pentru tot ce legea îmi permite, domnului Răsvan Popescu, vicepreședinte al CNA. Fac acest demers în condiții de responsabilitate, înțelegând bine faptul că CNA trebuie să funcționeze într-o atmosferă de lucru performantă și constructivă”, a spus Laura Georgescu.

Ea a mai spus că a luat în calcul și o demisie, chiar dacă are conștiința faptului că nu a făcut nimic ilegal.

„Personal, am luat în calcul și o demisie, chiar dacă am conștiința faptului că nu am făcut nimic ilegal, însă această decizie va veni atunci când instituțiile abilitate vor demonstra că am încălcat voit, premeditat și cu bună știință legea. Deocamdată, pot afirma cu tărie că toată viața m-am raportat la lege. Inclusiv în această instituție, atunci când a trebuit să luăm decizii. Îmi asum anumite carențe, anumite întâmplări contextuale, mai puțin fericite, provocate, nepremeditat, pentru care îmi cer, din nou, scuze dumneavoastră și tuturor angajaților CNA. Pentru că orice explicații suplimentare date de mine, fie ar putea cădea în derizoriu, fie ar putea fi reinterpretate în fel și chip, mă opresc la a reafirma faptul că deleg, fără nicio rezervă, dreptul de semnătură colegului meu Răsvan Popescu, cu dorința ca CNA să funcționeze, repet, în condiții de normalitate și performanță”, a explicat Laura Georgescu.

Ea a spus că va reveni asupra acestei decizii doar în condițiile în care instituții ale statului eventual îi vor cere să o facă. Laura Georgescu a mai spus că, vreme de un an și jumătate, nu a purtat cu niciunul dintre colegii săi vreo discuție pe tema dosarului în care este acuzată de abuz în serviciu și nu a angajat în niciun fel instituția, punându-se la dispoziția organelor abilitate doar în calitate de persoană fizică. În acest sens, Laura Georgescu i-a rugat pe membrii CNA și pe angajații Consiliului să lase justiția să își urmeze cursul firesc în cazul său.

La rândul său, Răsvan Popescu, vicepreședintele CNA, a spus că, „până când ceea ce trebuie să se întâmple o să se întâmple”, decizia luată de Laura Georgescu, prin care i se delegă lui dreptul de semnătură, va fi afișată la avizierul Consiliului. Popescu a mai spus că nu va semna el pentru toate chestiunile din CNA. „Cu excepția statelor de salarizare, pe care le va semna în continuare ordonatorul principal de credite (Laura Georgescu, n.r.), documentele privind planul anual de achiziții publice (…) semnătura finală de pe licențe (licențele audiovizuale, n.r.), restul, în toate chestiunile veniți la mine. Mapa (de ședință, n.r.) va veni direct la mine și va merge și la doamna Georgescu, dar circuitul de rezolvare am să-l dau eu. În toate celelalte chestiuni, veniți la mine. O să ne descurcăm”, le-a transmis Răsvan Popescu angajaților CNA.

În schimb, membrul CNA Dorina Rusu a spus că, de când a fost numită membru în Consiliu, a considerat că Laura Georgescu trebuie să își dea demisia și crede și în prezent acest lucru.

Dorina Rusu a mai amintit de problemele în justiție ale președintelui CNA, precizând că ar fi ținut „de normalitate” ca Laura Georgescu să demisioneze. „Dânsa este principalul vinovat pentru care instituția este în starea în care este. Este cea care a adus-o în starea în care este”, a spus Dorina Rusu, precizând că i se pare „o situație absolut penibilă” pentru toți membrii CNA ce se întâmplă și că va face toate demersurile în continuare la Parlament pentru ca Laura Georgescu să nu mai fie președinte al CNA.

„Și este cu atât mai grav că avem probleme pe care trebuie să le dezbatem, de exemplu, în legătură cu tragedia de la Colectiv nu am făcut absolut nimic (…) Este o instituție pur și simplu destructurată, sigur, fiecare dintre noi are partea lui de vină, dar cel care conduce instituția este principalul vinovat pentru care nu funcționează instituția (…) Doamna Georgescu ne-a adus la cunoștință (că delegă dreptul de semnătură, n.r.), este decizia dânsei, nu ne-a cerut acordul (…) Pe de altă parte, dacă doamna Georgescu consideră că acesta este un fel de a lua presiunea de pe instituție, nu este adevărat. Eu voi continua demersurile către Parlament pentru ca doamna Georgescu să fie demisă (…) Însă acum trebuie să ne facem treaba, pentru că altfel vom fi și mai penibili și pasibili să fim judecați de oameni”, a mai spus Dorina Rusu.

Pe de altă parte, membrii CNA Valentin Jucan și Florin Gabrea s-au ridicat de la masa de ședință a Consiliului. Ei au precizat că nu vor să stea la aceeași masă cu Laura Georgescu. În momentul difuzării acestei știri, Valentin Jucan și Florin Gabrea continuă să stea în sala de ședință a Consiliului, însă în zona dedicată presei și reprezentanților radiodifuzorilor.

În schimb, ceilalți membri ai CNA (Radu Călin Cristea, Răsvan Popescu, Dorina Rusu, Radu Herjeu, Gabriel Tufeanu, Laura Georgescu, Monica Gubernat, Viorel Buda și Lorand Turos) continuă să își desfășoarea activitatea curentă, la fel ca la orice ședință. Ședința CNA de joi este condusă de vicepreședintele Consiliului, Răsvan Popescu.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Horoscop 30 decembrie 2025: Echilibru și introspecție la final de an pentru două zodii
Digi24
Orașul unde taxa pe gunoi crește cu 70%. Revoltați, localnicii amenință că vor plăti la sfârșitul anului viitor: „Avem alte priorități”
Cancan.ro
BREAKING despre Dan Petrescu! Din păcate, e adevărat
Prosport.ro
Gigi Becali a donat sume imense pentru terminarea mănăstirii din Rwanda. Reacția din Africa a venit imediat
Adevarul
Raport cutremurător: zeci de soldați moldoveni bătuți crunt în cazarme, unii au ajuns la spital cu traumatisme grave și fracturi severe
Mediafax
Cine va plăti noua taxă de 25 lei pentru coletele extracomunitare în România
Click
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Digi24
Putin a pus ochii pe o nouă țară. Cum vrea liderul de la Kremlin să-și impună puterea
Cancan.ro
Imaginile apărute după moartea contabilei din Sibiu dau peste cap ancheta. Femeia suspectată că și-a ucis mama pentru avere ochise deja o altă moștenire
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Cristina Spătar! Imagini incendiare cu regina muzicii R&B! Așa se menține în formă artista
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Un radar fix cu inteligență artificială a înregistrat peste 1.000 de abateri, în doar 4 zile
Descopera.ro
Este bine sau rău ca elevii să aibă teme de vacanță?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Ai văzut, dragă, azi-noapte am făcut dragoste 63 de minute!
Descopera.ro
De ce pisicile miaună mai mult la bărbați decât la femei?