Prima pagină » Știri » Comisia juridică: Sebastian Ghiță poate fi reținut, dar nu poate fi arestat

Comisia juridică: Sebastian Ghiță poate fi reținut, dar nu poate fi arestat

Comisia juridică: Sebastian Ghiță poate fi reținut, dar nu poate fi arestat
Deputatul Sebastian Ghiță a declarat, marți, la ieșirea de la Comisia juridică, că acuzațiile aduse de DNA nu sunt întemeiate și că procurorul Liviu Tudose, arestat în dosarul său, s-ar fi întâlnit cu Victor Ponta pentru a-i da o invitație la un concert și nu pentru a discuta funcții.

Sebastian Ghiță a negat acuzațiile procurorilor DNA privind traficul de influență și darea de mită, susținând că se presupune în mod eronat că oameni cu o carieră profesională de 10-15 ani în spate ar fi fost mituiți de el prin menținerea în funcții.

„Sunt acuzat de două infracțiuni de dare mită șefului procuroraturii din Ploiești și șefului poliției din Ploiești, ca să fiu scurt. Mita nu constă în bani, în imobile, în avantaje, în ceva material. Mita, spun procurorii în urma unui denunț, constă în menținerea în funcție a acestor oameni. Adică, acești oameni cu cariere de 10-15 ani, cu un parcurs pofesional setat de lege, procurorul numit de doamna Laura Codruța Kovesi, în două rânduri și de CSM, iar polițistul avansat subsecretar de stat de primul ministru Cioloș, acum. Se presupune că acești oameni au fost mituiți de mine prin menținerea în funcție”, a declarat Sebastian Ghiță, după ședința Comisiei Juridice.

În context, el a susținut că procurorul Liviu Tudose care a fost arestat în dosarul său s-ar fi întâlnit cu fostul premier Victor Ponta, dar nu pentru a discuta despre funcții, ci pentru a-i da o invitație la un concert al orchestrei simfonice din Prahova, unde cânta fiica sa. El a mai spus că nu a participat la această întâlnire, dar știe despre ce a fost vorba.

„Există și această mențiune, numai că, procurorul ajuns arestat și fără posibilitatea să se apere, nu a reușit să menționeze faptul că dânsul a mers la Victor Ponta pentru a-i duce o invitație la un concert al Filarmonicii din Ploiești, unde erau copii, copii mulți și unde fiica procurorului concerta în instanță și invitația era la șase luni, și întâlnirea, la care eu n-am fost, invitația era la șase luni de zile după ce acel presupus dosar din care se scoteau informații se trimisese în instanță”, a mai spus Ghiță, în legătură cu Liviu Tudose.

Întrebat de jurnaliști cum știe care au fost discuțiile din biroul lui Ponta, deși el nu participase la întâlnire, Ghiță a explicat doar „știu care au fost discuțiile”

În dosarul DNA, procurorii menționează rețeaua pusă la punct de deputat în Prahova, rețea despre care a vorbit în fața procurorilor și Liviu Tudose, fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, arestat și el în dosar. Magistratul a declarat că în discuțiile purtate cu Sebastian Ghiță acesta lăsa să se înțeleagă, folosind expresia „omul meu”, că sunt multe persoane pe care le controlează.

Liviu Tudose, arestat în dosar pentru că ar fi furnizat informații confidențiale și pentru că ar fi luat mită, ar fi fost la rândul său beneficiar al relațiilor cu care se lăuda deputatul Ghiță. Procurorii redau în document o declarație dată la începutul lunii martie de procurorul Liviu Tudose, în care acesta susține că „în primăvara anului 2014, împreună cu Ghiță Sebastian Aurelian a mers la Victor Ponta, ocazie cu care premierul i-a oferit o funcție de conducere, respectiv director Departamentului pentru Luptă Antifraudă sau o funcție de execuție în cadrul ONPCSB, propunere cu care acesta, în principiu, a fost de acord, dar care nu a mai fost materializată”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O ROMÂNCĂ a dat lovitura în alegerile din SUA! Ce a făcut fostul lider PMP în Florida
Digi24
Lidera AfD, atac la imigranții români din Germania: „Ne jefuiesc... ”
Cancan.ro
Ispita Gabriella, mesaj cu subînțeles pentru Prințul Marco?! 'Au trecut 164 de zile de când îți aprind lumânări'
Prosport.ro
FOTO. „Am căzut din picioare”. Apariția jucătoarei de tenis în costum de baie i-a dat pe spate pe fani
Adevarul
Nicolae Ceaușescu: „Așa cum Drobeta nu este romană, nici Napoca nu este romană”. Cum au fost rebotezate orașe și sate cu nume antice
Mediafax
„NU am fost eu!” REACȚIA lui Trump după iminentul dezastru electoral al republicanilor
Click
Mihai Trăistariu, șocat de prețurile din bazarul din Istanbul, de unde Marcel Ciolacu a cumpărat blana cu bucluc: „S-au scumpit toate”
Digi24
Cine se afla la bordul avionului privat care s-a prăbușit „ca o rachetă” în Florida
Cancan.ro
'Sfârșitul Lumii va fi pe 13 noiembrie 2026'. În 1960, un matematician renumit a calculat data exactă a Apocalipsei
Ce se întâmplă doctore
Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este Suzuki Swift hibrid mașina ideală pentru oraș? Ce primești pentru 8.500 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Arheologii au descoperit noi dovezi despre viața oamenilor din Mesopotamia antică
Mediafax Italia
Trucul pentru uscarea rufelor iarna! Nu are legătură cu caloriferul
Mediafax Spania
Proiectul prin care Franco voia să construiască o bombă atomică!