Cum a întocmit Fiscul LISTA PRIMILOR SUSPECȚI ai țării. 25 de întrebări la care ANAF trebuie să răspundă. ANALIZĂ ZF

Cum a întocmit Fiscul LISTA PRIMILOR SUSPECȚI ai țării. 25 de întrebări la care ANAF trebuie să răspundă. ANALIZĂ ZF
Publicat: 09/08/2015, 22:02

Problema este că în spatele unui demers care poate fi considerat corect se ascund numeroase capcane și întrebări, potrivit unei analize a Ziarului Financiar. Întrebarea numărul 1 este de ce este necesar un asemenea proces de selecție – prin care pot fi lăsați deoparte sau adăugați anumiți oameni – și nu se aplică această nouă lege de verificare a averilor pentru toată lumea. Nu este această selecție o poartă deschisă pentru eventuale abuzuri?

1. 14.365.000 contribuabili persoane fizice cu venituri impozabile

2. 295.253 persoane fizice au intrat în eșantionul semnificativ supus analizei de risc pentru că:
– au împrumutat firma cu peste 200.000 de lei
– au cumpărat case de peste 70.000 de euro
– au depozite de peste 150.000 de lei
– au cumpărat mașini mai scumpe de 25.000 de euro

Întrebări:

De ce nu este menționat numărul persoanelor din fiecare categorie?
Cine a stabilit aceste limite? De ce unele limite sunt în lei și altele în euro?
La criteriul doi, este vorba de persoane fizice care „au cumpărat”, deci dețin imobile de peste 70.000 de euro indiferent de anul cumpărării sau care „cumpără” deci au cumpărat să spunem în anul fiscal anterior?
Cine determină valoarea reală a locuinței, având în vedere că în grilele de impozitare valoarea este mult sub cea de piață?
De ce nu s-au luat în considerare casele cu o suprafață mai mare de 2-300 mp de persoană, de exemplu?

3. 132.246 persoane cu diferență între veniturile estimate și veniturile declarate mai mare de 10% și cel puțin 50.000 de lei

Aceasta înseamnă venituri declarate de cel puțin 500.000 de lei pe an, deci peste 100.000 de euro net pe an.
Este greu de crezut că există atâția români care câștigă în diverse forme peste 100.000 de euro pe an net.
Statistica arată că există 200.000 de români cu un salariu lunar de peste 1.000 de euro net, deci peste 12.000 de euro net pe an.

Întrebare:

Pentru identificarea celor 132.246 de persoane, ANAF precizează că au fost verificate „cheltuielile realizate de către contribuabili”. Cum au fost verificate?

4. 5.884 de persoane fizice cu grad ridicat de risc fiscal, determinate astfel:

– risc anual de nedeclarare mai mare de 1 milion de lei în oricare dintre anii 2011-2013
– achiziții de proprietăți imobiliare în perioada 2011-2013 în valoare de peste 700.000 de lei
– achiziții de mașini de peste 350.000 de lei

Întrebări:

Cine a impus aceste limite?
Ce înseamnă risc anual de nedeclarare?
De ce nu sunt incluse și imobilele cumpărate/construite în perioade anterioare?
De ce nu sunt incluse imobilele construite în regie proprie?
Intră și imobilele în construcție? (Cum este spre exemplu conacul din Alexandria al liderului PSD Liviu Dragnea, aflat din 2004 încoace în construcție.)
Intră și apartamentul de lux de 209 metri pătrați din Aleea Alexandru (din centrul Bucureștiului) al liderului PNL Vasile Blaga, cumpărat în 2007?
Ce înseamnă risc fiscal?
Ce lege permite Fiscului să dea acest atribut unei persoane, că reprezintă „risc fiscal”?
Cine are acces la această listă?
Cine garantează că eventualele analize nu pot distruge reputația unui mare contribuabil, care eventual deține firme cu mii de angajați și astfel se ajunge la distrugerea de valoare economică?
De ce nu se analizează tot lotul de 132.246 și s-a ajuns doar la 5.884 de contribuabili? Cum au fost selectați aceștia? Cine garantează că nu au fost eliminați „prietenii” politici și nu au fost incluși „adversarii” politici ai guvernului?
De ce nu s-a pus de la început această a doua grilă cu criterii pentru mașini și case și a fost nevoie de încă una?

5. 4.723 de contribuabili cu grad ridicat de risc fiscal, obținuți prin scăderea a 1.161 de persoane la care riscul de nedeclarare de peste un milion de lei este acoperit prin veniturile soțiilor

Deci peste 20% din cei aproape 6.000 de potențial „evazioniști” au fost deja scoși de pe lista cu verificări pentru că Fiscul deja a considerat, fără să îi întrebe direct, că pot justifica veniturile nedeclarate cu venituri ale soților. În top 100 antreprenori sunt doar 10 femei, iar în top 100 de companii doar 8 femei sunt CEO în RomÃ¥nia, deci în general este probabil că majoritatea dintre cele 5.800 persoane cu risc sunt bărbați.
Însă în afară de câțiva top manageri la vârf și câteva zeci de femei de afaceri, este greu de presupus faptul că există în RomÃ¥nia peste 1.000 de femei care să cÃ¥știge peste 250.000 de euro net pe an.

Întrebări:

De unde știm că jumătate din cele 1.161 de soți/soții generoși/generoase cu soții lor (le-au acoperit cheltuieli de peste un milion de lei pe an) nu sunt soții de politicieni care își controlează astfel activitățile economice personale, de cele mai multe ori firme de construcții/servicii care au contracte cu statul?
În ce țară a mai introdus Fiscul drept criteriu de analiză în determinarea veniturilor nedeclarate statutul financiar al soțului/soției?

6. 7.879 contribuabili supuși verificării amănunțite pentru că la cei 4.723 li s-au adăugat încă 3.156 rude/afini până la gradul doi identificați cu risc fiscal

Întrebări:

Cine are harta rudelor/afinilor din Romånia?
De ce la soți/soții veniturile acestora pot constitui o justificare, dar în acest caz se adaugă la risc?

7. 5.399 contribuabili vizați de prima serie de verificări

Nu se mai explică cum s-a ajuns de la 7.879 la 5.399, adică unde au dispărut aproape 2.500 de contribuabili care, după criteriile de mai sus, au peste un milion de lei de justificat între venituri și cheltuieli.
Ni se spune însă în ce grupe s-ar încadra aceștia. Primo: „patron bogat de firmă săracă” – adică firmă pe pierderi, deși, după expresia ANAF, „au cifre de afaceri viabile”. Nu este clar cum poate fi o cifră „viabilă”. Apoi, „persoane cu patrimoniu semnificativ, dar fără activități economice cunoscute” – și aici sunt aruncați în față într-o evidentă operațiune de PR negativ „cămătarii”, „traficanții de persoane” și un „etc.” care nu își are locul într-un document de asemenea precizie.
În sfârșit, categoria a treia sunt persoanele „cu venituri volatile” (showbiz). La fel, trimitere directă la artiști. Și, la fel ca la cămătari, activitatea este trecută în paranteză. Și iată cum din tot documentul ANAF parantezele devin cele mai importante, ceea ce de altfel ANAF a și urmărit.

Și o a patra categorie, foarte misterioasă, care se vrea amenințătoare din formulare: „alte persoane care nu intră în cele trei profiluri de mai sus, însă prezintă riscuri semnificative”. Adică: „Fiți atenți, că suntem cu ochii pe voi, ăștia care luați milioane de dolari cash prin genți transportate de Dinu Pescariu (vezi ancheta Microsoft)”, că v-am făcut o categorie specială.
Nu este clar de ce nu există o categorie specială a politicienilor romÃ¥ni care trăiesc mult peste posibilitățile oferite de salariile încasate.

„ANAF trebuie să știe că pot fi distruse reputații și businessuri fără motiv dacă aceste controale îmbracă forme abuzive”

Gabriel Sincu, director executiv, asistență fiscală și juridică, EY România: „Ar trebui aplicată o amnistie în adevăratul sens al cuvântului”

„O măsură prin care ANAF începe să-și facă treaba este o măsură binevenită.
Este greu de spus dacă poate să aducă bani la buget, dat fiind că este făcută pe o legislație deja existentă și că nu este raportată la un moment zero.
Oricine poate spune acum că are bani pe care i-a făcut cu 20 de ani în urmă. Ar trebui aplicată o amnistie în adevăratul sens al cuvântului, pentru ultimii 25 de ani, să fie parte dintr-un proces complex, timp de ani de zile. Celor care știu că au bani în RomÃ¥nia sau în străinătate trebuie să li se dea o perioadă de timp în care să-și declare respectivii bani și în care să fie scutiți de penalități. De atunci, să depună declarații de avere la Fisc, astfel ca ANAF să poată verifica din acel moment orice.
Din punctul meu de vedere, măsura este doar ca să dea de lucru avocaților care se ocupă de litigii. Poate fi și o acțiune de imagine.
Nu neg bunele intenții ale Fiscului, dar o astfel de acțiune nu trebuie făcută heirupist, pompieristic.
Irlanda a făcut la finalul anilor ”80, începutul anilor ”90 o astfel de amnistie și a funcționat, a dus la creșterea veniturilor bugetare.
În schimb, în Italia și Turcia au fost doar acțiuni pompieristice, care nu și-au atins scopul”

Mihai Marcu, președinte MedLife: „Una dintre probleme este de ce nu sunt și politicienii pe listă. N-ar trebui să fie în fruntea listei ANAF?”

„Este o măsură normală, trebuie să se înceapă de undeva. S-a dat impresia că se pot face bani cu sacoșa până acum. Prea s-au dat mulți bani la fotbaliști și maneliști la televizor.
Algoritmul de calcul pentru oamenii vizați va fi perfecționat în timp, e o cheie de la care se pornește, însă totul este perfectibil în timp. La fel s-a întâmplat și în Italia, și în Grecia.
Important este ca cei care nu au plătit impozite pentru bunurile deținute să o facă, nu are niciun rost să le confiște statul, că nu are ce face cu ele.
O să vedeți că cei care au făcut bani cinstiți vor putea să dovedească și pentru perioada 2011-2013, și pentru înainte, cu un extras de cont, câți bani aveau și de unde.
Una dintre probleme este de ce nu sunt și politicienii pe listă. N-ar trebui să fie în fruntea listei ANAF?”

Radu Timiș, Cris-Tim: „Ar trebui ca acesta să fie momentul zero”

„Este o măsură binevenită. Însă dacă ar fi fost făcută mai devreme, lucrurile nu ar fi degenerat în evaziune fiscală timp de 25 de ani de zile.
Dacă omul a știut atâția ani că totul se rezolvă, și-a luat o bucată tot mai mare din tort.
Antreprenorii cinstiți nu au putut să mai concureze cu cei care făceau astfel de practici, au devenit disperați. Unii dintre ei a trebuit să urmeze același practici, dar au ajuns la DNA.
Măcar după această acțiune a ANAF, orice jucător economic va ști că va fi cineva care îl va întreba: „De unde ți-ai luat mașina Bentley?”, „De unde îți permiți să duci stilul ăsta de viață dacă tu ai veniturile astea?”.
Antreprenorii nici nu au fost motivați să plătească până acum impozite la stat, pentru că banii sunt prost administrați sau furați în alte părți.
Ar trebui ca acesta să fie momentul zero, să vină și cei care nu au plătit taxe, să plătească, să-și aducă banii din străinătate, să-i declare. Și așa s-ar aduce și bani la bugetul de stat. Pe viitor, în mod sigur, măsura o să-i facă pe cei care fac bani să plătească și impozitele la stat.
În Olanda, în Italia, dacă ai un Ferrari și nu îl poți justifica, ți-l confiscă. Nu cred că cineva își mai permite să facă acum abuzuri.
Excese sunt însă în orice transformare, cu atât mai mult dacă este o transformare profundă”

Dan Șucu, președinte Mobexpert: „Nevoia de o astfel de măsură există, sper doar să nu fie abordată pompieristic”

„Nevoia de o astfel de măsură există, sper doar să nu fie abordată pompieristic, ci logic și echilibrat. Speranța mea este să fie o abordare anglo-saxonă, nu latină.
Este prematur să mă pronunț care vor fi efectele acestei măsuri, nu mă simt vizat, așa că nu am analizat cum se stabilește exact lista celor vizați de ANAF”

Octavian Bădescu, fondator Sameday Courier: „Se instaurează gradual o atmosferă polițienească”

„Se instaurează gradual o atmosferă polițienească, se pune o presiune tot mai mare pe mediul de afaceri.
Nu văd însă o perocupare similară pentru reducerea cheltuielilor statului. Această măsură ar putea crea presiune pentru abuzuri.
Nu este o măsură foarte propice pentru mediul de afaceri, îți cam piere cheful de afaceri într-o astfel de atmosferă.
Nu cred că aceste controale vor avea efecte care să facă diferența la bugetul de stat.
Poate fi și doar o măsură populistă, care chiar să coste mai mult decât face.
Este o preocupare tot mai mare în România, dar și la nivel european, să se strÃ¥ngă tot mai mulți bani la bugetul de stat.
Acesta este scopul meu? Să aduc bani la stat? Ar trebui ca statul să se preocupe de limitarea cheltuielilor, nu să ia tot de la cei care fac bani”

Emilian Duca, consultant fiscal: „ANAF trebuie să știe că pot fi distruse reputații și businessuri fără motiv”

„Poate fi utilă inițiativa ANAF. Problema este să se lucreze cu bună-credință, să nu existe tendința de a abuza. Trebuie ca angajații ANAF să respecte cu strictețe secretul profesional, pentru că problema în cazul acestor mari contribuabili persoane fizice nu este de bani, ci de prestigiu. ANAF trebuie să știe că pot fi distruse reputații și businessuri fără motiv dacă aceste controale îmbracă forme abuzive”.

Adrian Mihai, unul dintre acționarii Fan Courier: „Acest tip de demers ar trebui să fie orientat către viitor”

„Teoretic, eu cred că este o acțiune bună. Depinde de cum va fi pusă în practică și de cum vor colabora între ele instituțiile statului, pentru a nu duce la abuzuri. Acest tip de demers ar trebui să fie orientat către viitor, nu spre trecut”

Cristian Erbașu, acționar al grupului Erbașu și președintele Federației Patronatelor Societăților din Construcții: „Eu nu cred că ANAF mai are nevoie de PR”

„Este o acțiune de bun simț, însă trebuia făcută de multă vreme. Dacă ar fi fost pusă în practică în urmă cu 25 de ani, azi nu ar mai fi fost o știre, iar acum am fi trăit într-o societate normală. |n toată lumea civilizată, o persoană trebuie să-și poată justifica veniturile și proprietățile, asta este legea. Eu nu cred că ANAF mai are nevoie de PR, ci mai degrabă se încearcă intrarea într-o zonă de normalitate. Totuși, mai bine mai tÃ¥rziu decÃ¥t niciodată”.

Nicolae Neag, director comercial și acționar al producătorului de materiale de construcții Siceram Sighișoara:

„Acțiunea este OK, trebuia să plece de undeva, pentru că evaziunea este mare. Nu cred că vom vorbi despre sume spectaculoase, însă este important ca banii să fie utilizați în interesul contribuabililor”.

Gabriel Stanciu, directorul general al Alstom Transport România și om de afaceri: „Mie mi-e teamă că o acțiune insuficient pregătită poate da naștere la abuzuri”

„Inițiativa este bună, trebuie văzut cum s-au acumulat averile, însă mie mi-e teamă că o acțiune insuficient pregătită poate da naștere la abuzuri. Trebuie stabilită o diferențiere între contribuabilii onești și cei care nu pot justifica nimic, caz în care aceștia nu mai pot fi numiți de fapt contribuabili. Bani la buget vor fi colectați dacă va exista și o perioadă de amnistie fiscală. |n cazul în care se va opta exclusiv pentru o abordare coercitivă, probabil că mulți bani vor face avocații.
Nu înțeleg de ce s-a optat pentru 2011 – 2013 și care este relevanța acestei perioade. Poate că sunt persoane care au avut banii din ’90 sau au economisit timp de mai mulți ani.
Toată acțiunea depinde de cel asupra căruia va cădea sarcina probei. Dacă va cădea asupra contribuabilului, atunci lucrurile se complică.
Cu un mix de atenție și diligență, poate fi o acțiune benefică, care să aducă ceva bani la buget și să producă suficient de multă jurisprudență pe viitor pentru ca apetența spre eludarea plății taxelor să scadă considerabil”

La acest articol au contribuit: Luiza Chiroiu, Ioan Dornescu, Claudia Medrega și Sorin Pâslaru

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani....
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
SUA au cumpărat 81 de avioane sovietice de la un aliat al lui Putin cu...
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de...
Cum a rămas, de fapt, Gina Pistol însărcinată. Nu mai avea nicio speranță: „Smiley mi-a...
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care...
Tragedie în România! A MURIT
Irinuca Columbeanu se întoarce în România! Ce spune Irinel Columbeanu despre vizita fiicei sale: „Nu...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
S-a realizat al doilea transplant de rinichi de porc către un pacient uman
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Halep, aproape de MARELE VIS. Tatăl său a dat personal vestea fabuloasă
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de...
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Robi, hotărât să lupte pentru Roberta! Concurentul nu este impresionat de chimia dintre Roberta și...
"M-am săturat". David Pușcaș a ajuns la capătul puterilor. Ce piedici întâmpină fiul adoptiv al...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Astronomii au descoperit cum s-a format „inima” de pe Pluto