Prima pagină » Știri » Cum a urcat Horia Colibășanu pe Everest: „La 7.700 de metri, mi s-a furat cortul”

Cum a urcat Horia Colibășanu pe Everest: „La 7.700 de metri, mi s-a furat cortul”

Cum a urcat Horia Colibășanu pe Everest: „La 7.700 de metri, mi s-a furat cortul
Horia Colibășanu, care a reușit să cucerească vârful Everest, din Himalaya, fără oxigen suplimentar și șerpași, în premieră națională, s-a întors, marți, în România, afirmând că expediția a fost una dintre cele mai grele, iar când a ajuns la 7.700 metri altitudine era pe punctul de a renunța.

Alpinistul timișorean Horia Colibășanu a reușit să cucerească vârful Everest (8.848 metri), din Munții Himalaya, în data de 16 mai, stabilind o premieră națională după ce a urcat pe cel mai înalt vârf de pe Pământ fără șerpași sau oxigen suplimentar, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Marți, Horia Colibășanu a ajuns în România și a participat la o conferință de presă organizată la sediul Primăriei Timișoara. Colibășanu a declarat că expediția s-a desfășurat „ca la carte” doar parțial. Asta pentru că i s-a furat cortul la altitudinea de 7.700 de metri și era la un pas să renunțe.

„Acum șapte zile eram pe Everest, patru zile a durat doar coborârea de pe munte. A fost o expediție care parțial s-a derulat ca la carte. Mi-a fost furat cortul la altitudinea de 7.700 de metri, probabil de către șerpași, a trebuit destul de mult să improvizez și mi-a fost destul de greu. A fost destul de periculos. În principiu, ar fi trebuit să mă întorc când am văzut că nu mai am cortul. A trebuit să mă descurc, să mă împrietenesc cu niște șerpași, să dormim împreună într-un cort. Am dormit în cort cu încă trei șerpași, am stat într-un colț, nu am reușit să mă hidratez, să mă alimentez bine. A fost periculos, poate a doua oară nu aș mai face acest lucru. Problemele cu alimentația și cu hidratarea duc la oboseală extremă după ce ai atins vârful”, a povestit Horia Colibășanu.

Alpinistul timișorean a adăugat că i-a fost mai greu să coboare de pe vârful Everest, fiind și foarte obosit.

„Pe Everest nu e așa de greu să urci, cât să cobori. Coborârea a fost foarte grea, am reușit să supraviețuiesc, au fost câteva momente la limită. La coborâre de pe vârf, în prima tabără, am adormit, nu am mai reușit să sun nici măcar acasă, am fost foarte obosit. Peste o mie de oameni au încercat să urce vârful, cei mai mulți au folosit oxigen și șerpași. Partenerul german cu care ar fi trebuit să cuceresc vârful a ales să meargă cu un șerpaș, dar m-am descurcat singur”, a explicat Horia Colibășanu.

Timișoreanul a spus că s-a gândit de cel puțin două ori să renunțe: în momentul în care i s-a furat cortul și cu câteva ore înainte de a cuceri vârful, din cauza frigului.

„În noaptea ascesiunii, la ora 04.00, a fost foarte frig, nu eram sigur că o să rezist. Cea mai mare problemă a celor care nu folosesc oxigen suplimentar este frigul. Au fost -32 de grade pe munte, sunt temperaturi normale pentru această perioadă. A fost important că am avut o prognoză foarte exactă și nu a bătut vântul. Noi putem să rezistăm până la -40 de grade în condiții fără vânt”, a detaliat alpinistul.

Horia Colibășanu spune că a urcat pe vârful Everest pe traseul clasic, pe ruta nordică, din Tibet, și că expediția a fost printre cele mai solicitante.

„A fost una dintre cele mai grele expediții, a fost destul de solicitantă, și coborârea a fost la limită. În vârful Everest este destul de frig și destul de sus, mi-am dat seama că e o înălțime amețitoare, ești la aproape 9.000 de metri, e bine când ajungi. Am stat în vârf 20 minute, am făcut înregistrări audio și video și am făcut poze cu sponsorii și steagul României. La întoarcere, vedeam tabăra aflată la o distanță de 1.000 de metri și aveam impresia că nu înaintez, nu ajung la tabără. Erau momente cu porțiuni tehnice și trebuia să fiu foarte concentrat. Coborârea a fost foarte grea. Mă concentram să fac 20 de pași, mă puneam să mă odihnesc și adormeam câteva momente. Tot timpul mă uitam la ceas, să nu mă prindă noaptea, pentru că sunt șanse destul de mari să degeri. Am simțit o oboseală extremă, în puține expediții am simțit-o”, a povestit Horia Colibășanu.

Alpinistul timișorean și-a propus să meargă, în perioada imediat următoare, în stațiunea Băile Herculane, din județul Timiș, pentru recuperare.

„Am nevoie cel puțin o lună să mă recuperez. Acum, după ce urc patru, cinci scări, deja gâfâi, a fost destul de solicitant pe Everest”, a conchis Colibășanu.

Vârful Everest este cel de-al optulea de peste 8.000 de metri în palmaresul sportiv al lui Horia Colibășanu. Sportivul timișorean își dorește să urce pe toate cele 14 vârfuri de peste 8000 de metri.

Anul acesta, a avut loc cea de-a 19-a expediție internațională a lui Colibășanu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Rusia LOVEȘTE din nou. Piața motorinei tremură, iar Europa așteaptă impactul asupra prețurilor
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Lovitură de teatru pentru aceste zodii! Universul le dă planurile peste cap
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Rod Stewart se retrage. Când va avea ultimul concert?
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!