Prima pagină » Știri » Curtea Constituțională a anunțat când va discuta OUG privind legiferarea bacșișului

Curtea Constituțională a anunțat când va discuta OUG privind legiferarea bacșișului

Curtea Constituțională a anunțat când va discuta OUG privind legiferarea bacșișului
OUG 8/2015,care prevede și legiferarea bacșișului,va fi analizată de judecătorii constituționali în 23 iunie,după ce Avocatul Poporului a sesizat CC,arătând că nereturnarea unei amenzi după decizia instanței de anulare a unei contravenții date de ANAF permite abuzuri din partea organelor de control.

În urma înregistrării sesizării, s-a decis analizarea excepției în 23 iunie, în cadrul unei ședințe publice.

Într-un comunicat transmis în 15 mai, Avocatul Poporului anunța că a sesizat Curtea Constituțională privind excepția de neconstituționalitate a Ordonanței de Urgență a Guvernului 8/2015 pentru modificarea și completarea unor acte normative.

În opinia Avocatului Poporului, actul normativ vizat este neconstituțional în ansamblul său, întrucât afectează drepturi și libertăți consituționale, în speță accesul liber la justiție, dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică de a obține repararea pagubei, condițiile restrângerii exercițiului unor drepturi și libertăți, precum și libertatea economică a persoanelor vizate de ipoteza normei legale criticate.

„În plus, Ordonanța de Urgență a Guvernului 8/2015 încalcă principiul separației și echilibrul puterilor în stat și independența judecătorilor prin faptul că hotărârea judecătorească de anulare a procesului-verbal de constatare a contravenției nu are nici o finalitate cu caracter reparatoriu pentru persoana vătămată în patrimoniul său, întrucât amenda și suma de bani achitată nu se restituie, așa cum reiese din textul legal criticat”, arăta Avocatul Poporului.

De asemenea, acesta susține că măsura reglementată prin prevederile legale criticate este de natură a crea premisele unor abuzuri din partea organelor de control, care, cunoscând faptul că soluția de anulare a procesului-verbal de contravenție pronunțată de instanța de judecată nu are nici un efect asupra amenzii achitate, pot încheia procese-verbale în afara legii.

Avocatul Poportului mai arată că Ordonanța de Urgență 8/2015 nu conține numai simple norme de procedură care să vizeze competența instanțelor judecătorești, ci și norme care produc efecte de ordin patrimonial, care pot avea consecințe negative iremediabile pentru activitatea economică a persoanelor vizate de ipoteza normei legale.

PNL a cerut Avocatului Poporului, în 7 mai, să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la Ordonanța de Guvern 8/2015, care a intrat în vigoare în 28 aprilie și care stabilește că în cazul unei decizii a instanței de anulare a unei contravenții date de ANAF amenda nu poate fi recuperată.

Vicepreședintele PNL Eugen Nicolăescu arăta că prin această ordonanță de urgență Justiția este „terfelită de Guvern, care nu pune preț pe separația puterilor în stat”, el făcând referire la articolul care prevede: „În situațiile prevăzute la pct. (VII), dacă operatorul economic achită amenda contravențională sau jumătate din cuantumul acesteia, după caz, precum și o sumă egală cu de zece ori amenda aplicată, sancțiunea complementară încetează de drept la 24 de ore de la prezentarea dovezii achitării la organul constatator. Suma de bani egală cu de zece ori amenda aplicată se face venit la bugetul de stat, poate fi achitată la Casa de Economii și Consemnațiuni – C.E.C. – S.A. sau la unitățile Trezoreriei Statului și nu se restituie, în cazul în care, la solicitarea operatorului economic, instanța de judecată anulează procesul-verbal de constatare a contravenției”.

„Cu alte cuvinte, vă adresați instanței pentru a vă anula procesul verbal, dar banii sunt luați și nu se mai restituie. E curat neconstituțional. Sesizez Avocatul Poporului, să transmită la Curtea Constituțională o sesizare de neconstituționalitate a acestui articol”, spunea Nicolăescu.

Ordonanța de Urgență a Guvernului 8/2015 modifică și completează mai multe acte normative, prevăzând printre altele legiferarea bacșișului, care va fi evidențiat pe un bon fiscal separat.

Prin bacșiș se înțelege orice sumă de bani oferită în mod voluntar de client, în plus față de contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate de către operatorii economici, precum și restul dat de vânzător clientului și nepreluat de acesta în mod voluntar. Bacșișul nu poate fi asimilat unei livrări de bunuri sau unei prestări de servicii.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Un loc din Spania, desemnat drept CEL MAI FRUMOS de pe PLANETĂ de revista britanică Time Out
Digi24
ANALIZĂ Arma secretă a extremei drepte: „povestea” câștigă inimile tinerilor educați din Europa. Exemplul Călin Georgescu
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Prosport.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu, primele imagini oficiale. Au stat în loja regală, la câțiva metri de prințesa Kate!
Adevarul
Ce joburi au românii care câștigă peste 10.000 de lei pe lună. Cum au ajuns la aceste salarii
Mediafax
Cum se împărțea viitorul ROMÂNIEI fără ca românii să știe. Documentul care face lumină
Click
Un bucureștean, cucerit de frumusețea unui oraș din România: „Mi-a cam stricat standardele”
Digi24
Statele Unite au acordat primele despăgubiri, de 3 milioane de dolari, pentru victimele misteriosului „sindrom Havana”
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis războiul din Iran și pandemia Covid-19,
Ce se întâmplă doctore
Cum a slăbit Sore 30 de kilograme în doar 9 luni. Ce a scos din alimentație și regula pe care o respectă de ani de zile
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Schimbări MAJORE în grupul Volkswagen. Ce plănuiesc germanii?
Descopera.ro
Nu timpul petrecut în jocuri video îi afectează pe tineri! Ce au descoperit acum oamenii de știință?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Telescopul Webb a observat „o lume de lavă”, la 41 de ani-lumină distanță de Pământ