Dividende din haos. Rusia joacă periculos și pariază all-in în criza din Iran. „Moscova a devenit deja parte din conflict prin furnizarea de arme Teheranului”

Rusia lui Putin obține dividende din haos. Și-a stabilit o abordare clară a crizei din Orientul Mijlociu. Îngheață parțial proiectele existente cu Iranul, dar păstrează și extinde, totodată, cooperarea militar-tehnică. Moscova încearcă să facă două lucruri simultan. Să susțină un partener-cheie și să asigure pârghii suplimentare de influență în regiune.

Totuși, notează jurnalistul Nikita Smagin pentru Riddle, acest adevărat „balet pe sârmă” prezintă riscuri.

• Legăturile cu alte state din Orientul Mijlociu s-ar putea deteriora.
• Direcția generală a politicii rusești în regiune este și mai greu de prevăzut.

Rusia profită de pe urma crizei din Orientul Mijlociu

Criza din Orientul Mijlociu a adus deja dividende tangibile Rusiei. Câștigurile imediate sunt în veniturile din petrol.

• Cererea globală în creștere și prețurile mult mai mari aproape au dublat câștigurile.
• În martie, Rusia a obținut 19,04 miliarde de dolari din exporturile de țiței – cu 9,7 miliarde de dolari mai mult decât în ​​februarie.
• Analiștii consideră că efectul pozitiv asupra exporturilor de hidrocarburi rusești nu va fi de scurtă durată.

Kremlinul poate fi încurajat și mai mult de piața îngrășămintelor.

• Aproximativ 46% din transporturile maritime globale de uree și aproximativ 30% din amoniac trec prin Strâmtoarea Ormuz.
• Rusia este unul dintre principalii exportatori de îngrășăminte din lume (vânzări anuale de aproximativ 13 miliarde de dolari).

„Acum poate să obțină venituri suplimentare. Efectele de domino asupra pieței alimentare globale s-ar putea dovedi și mai durabile.

Rusia rămâne un jucător major, în special în sectorul cerealelor. Orice câștiguri vor fi probabil mai structurale și mai durabile decât câștigurile neașteptate temporare din petrol și gaze. Acestea se vor adapta în cele din urmă la noua realitate”, consideră Smagin.

Noi oportunități pentru Rusia lui Putin

Există o cerere tot mai mare pentru rute comerciale alternative. Chiar și după încheierea crizei, Strâmtoarea Ormuz nu va mai fi considerată sigură.

„Adăugați la aceasta reputația deteriorată a Canalului Suez în urma atacurilor repetate ale rebelilor Houthi asupra navelor (până de curând, ruta transporta 10-12% din comerțul global).

Rezultatul este un impuls puternic pentru Ruta Mării Nordului.

Pentru Iran, Marea Caspică ar putea deveni una dintre puținele porți rămase către piețele mondiale. Ambele evoluții deschid noi oportunități pentru Rusia”, avertizează Nikita Smagin.

„Iranul trebuia să fie un element-cheie al acestei strategii”

Totuși, explică Nikita Smagin, situația Rusiei este departe de a fi simplă. Mai presus de toate, punctează acesta, evenimentele se desfășoară complet în afara controlului Moscovei.

„Încercările Rusiei de a se alătura efortului diplomatic nu au dat până acum niciun rezultat.

Ofertele repetate de a acționa ca mediator au fost ignorate politicos, la fel ca și propunerile de a elimina uraniul îmbogățit al Iranului.

• Motivul este simplu – Moscova nu este văzută ca un jucător neutru. În ciuda fricțiunilor ocazionale din relațiile ruso-iraniene, observatorii externi consideră Kremlinul ca fiind partenerul apropiat al Teheranului.
• În același timp, Kremlinul este perceput ca rivalul Washingtonului.
• Cu alte cuvinte, Moscova este o parte care are un interes în rezultatul final.

O problemă mult mai gravă este erodarea strategiei mai ample a Rusiei în Orientul Mijlociu. După invazia la scară largă a Ucrainei, când Occidentul a încercat să izoleze Moscova, importanța regiunii – pentru Kremlin – a crescut vertiginos.

Iranul trebuia să fie un element-cheie al acestei strategii. Planul era construirea Coridorului Internațional de Transport Nord-Sud prin teritoriul iranian”, continuă Nikita Smagin.

„Perspectiva finalizării unui Coridor Nord-Sud complet funcțional, din ce în ce mai nerealistă”

Din punct de vedere economic, proiectul părea întotdeauna discutabil. Banca Eurasiatică de Dezvoltare a estimat că modernizarea infrastructurii necesare până în 2030 ar costa 38 de miliarde de dolari.

„Experții ruși au subliniat în repetate rânduri costul ridicat și complexitatea logistică a rutei.

• Totuși, pentru Moscova, coridorul avea o valoare strategică.
• Era o poliță de asigurare pentru tranzitul de mărfuri, în cazul în care Turcia sau China ar începe să aplice sancțiunile occidentale.
• Iranul, supus sancțiunilor, părea un partener de încredere care nu s-ar supune presiunilor SUA sau UE.

Rusia plănuise să finanțeze și să construiască calea ferată Rasht-Astara, lungă de 160 de kilometri, care leagă rețelele feroviare rusești și iraniene prin Azerbaidjan.

Dar o singură linie feroviară nu este suficientă. Drumurile trebuie reparate, depozitele construite și porturile iraniene modernizate.

Acum, perspectiva finalizării unui Coridor Nord-Sud complet funcțional pare din ce în ce mai nerealistă”, conchide Smagin.

O soartă similară a avut-o și propusul hub de gaze din Iran

O soartă similară a avut-o și propusul hub de gaze din Iran. Moscova spera că proiectul va oferi o rută suplimentară de export pentru gazul rusesc.

„Urma să fie transportat prin Azerbaidjan în Iran, apoi prin rețelele iraniene până în Golful Persic, unde va fi lichefiat și transportat către piețele globale.

• Problema este că Iranul nu are terminale GNL operaționale. Acestea sunt încă în construcție.
• Infrastructura iraniană este acum în ruine și Strâmtoarea Ormuz este potențial blocată, iar întregul sistem a devenit practic impracticabil.

Operațiunile militare nu au doborât încă Republica Islamică, dar practic fiecare proiect major rusesc din Iran este acum în pericol”, mai scrie Nikita Smagin.

„Rusia a devenit deja parte din conflict prin furnizarea de arme Iranului”

Este logic ca Moscova să caute o influență reală asupra evoluției evenimentelor, consideră Smagin. Anumiți pași în această direcție sunt deja făcuți.

„Rusia ar fi furnizat  Teheranului drone de atac Geran încă din martie – o versiune modernizată a rachetei iraniene Shahed-136.

Dacă se confirmă, acest lucru marchează o schimbare importantă de abordare.

• Din 2022, Moscova a început să livreze Iranului noi tipuri de arme: avioane de antrenament Yak-130, elicoptere de atac Mi-28, vehicule blindate Spartak și arme de calibru mic.
• Niciunul dintre aceste sisteme, însă, nu era potrivit pentru atacuri împotriva Israelului sau a Statelor Unite. Era mai degrabă destinat utilizării împotriva rebelilor sau protestatarilor.
• Acordurile privind livrarea de avioane de luptă Su-35 și MANPADS Verba au rămas până acum simple promisiuni.

Practic, Rusia a devenit deja parte din conflict prin furnizarea de arme pe care Iranul le folosește activ astăzi”, avertizează Nikita Smagin.

O alegere dificilă pentru Rusia lui Putin

În Orientul Mijlociu, Rusia se confruntă acum cu o alegere dificilă. Un conflict de intensitate redusă în jurul Iranului servește în general intereselor sale, deși cu rezerve importante.

„Cu toate acestea, evenimentele se desfășoară rapid, iar rezultatul lor rămâne imprevizibil.

Drept urmare, Kremlinul încearcă să treacă de la categoria de observator la cea de actor real, capabil să influențeze situația. Deocamdată, singurul instrument disponibil în acest scop este sprijinul militar-tehnic sporit pentru Iran.

• Totuși, urmărirea acestei direcții mai profunde riscă să înrăutățească poziția Moscovei în întreaga regiune.
• Pentru Rusia, importanța Iranului nu depășește potențialul combinat al statelor din Golful Persic.
• Schimbul comercial doar cu Emiratele Arabe Unite este de peste două ori mai mare decât cel cu Iranul.
• Mai mult, relațiile cu Arabia Saudită s-au încălzit treptat în ultimii ani. Cele două părți au convenit recent asupra unui regim fără vize care începe în 2026.

Astfel, în ciuda avantajelor tactice ale conflictului din jurul Iranului, acesta prezintă provocări strategice serioase pentru Moscova.

Perturbă strategia regională a Kremlinului. Obligă Rusia să ia decizii riscante care ar putea complica semnificativ relațiile cu o parte substanțială a partenerilor săi din Orientul Mijlociu”, încheie Nikita Smagin.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

• Modelul „Siria”. În conflictul din Orientul Mijlociu, Putin stă deoparte, dar nu-i place postura de observator pasiv. „A fost subminată întreaga politică externă a Rusiei”
• Când îl doare pe Viktor Orbán, suferă și Vladimir Putin. Rusia a pierdut Ungaria, „fortăreața” Kremlinului în UE. „Lovitură ideologică, pagube strategice și consecințe financiare”
• Mai are balta pește? Examen decisiv pentru rezistența economică a Rusiei. Ce sume uriașe cheltuiește Kremlinul, în fiecare zi, pentru războiul cu Ucraina 
• Armistițiu fragil în Liban. Hezbollah menține „degetul pe trăgaci”, Israelul aduce în prima linie Ro’em 155, „regele” obuzierelor autopropulsate, complet automatizat
• Luna, misiune imposibilă pentru Rusia? SUA și China accelerează în cursa pentru o nouă aselenizare, Moscova trage cu ochiul de pe margine