Prima pagină » Știri » Doi asistenți ai Spitalului Universitar din București au intrat în GREVA FOAMEI

Doi asistenți ai Spitalului Universitar din București au intrat în GREVA FOAMEI

Doi asistenți ai Spitalului Universitar din București au intrat în GREVA FOAMEI
Greva foamei la Spitalul Universitar de Urgență București. Unui asistent i s-a făcut rău. Vezi mesajul transmis de bărbatul care nu a vrut să fie internat unde lucrează

Un asistent al unității spitalicești este în continuare în greva foamei. Miercuri i s-a făcut rău și a fost transportat la Spitalul Militar.

„Am intrat în greva foamei din pricina mizeriei din sistem, lipsuri materiale, aparatură vai de mama ei, aparatură învechită. Cel mai tare ne-a indignat că, după ce că muncim în condițiile în care muncim, ni se iau și din bani, din acea imensă mărire de salariu că o să avem salarii duble. S-au introdus bonurile de masă în normă de hrană, ne-a luat impozit 45%  luna asta, ne-au condiționat că, dacă ne dau tichetele de vacanță trebuie să renunțăm la sporuri. De ce astea, dacă țara merge bine și totul este ok, de ce să plătim noi? Dacă doamna manager are demnitate, de ce nu își dă demisia să lase controlul să se desfășoare cum trebuie. Am sunat azi la 112, am solicitat o salvare că nu mă simt bine. A venit salvarea, am spus clar că nu vreau să fiu internat la Spitalul Universitar. Doamna dispecer a spus că dacă renunț la Universitar că așa e legea la cel mai apropiat spital să mă pună să semnez că refuz și am scris în acea foaie că refuz la Universitar. Apoi m-am deplasat cu o colegă la Spitalul Militar, am intrat la Unitatea Primiri Urgențe, la subsol. La triaj erau doi domni și le-am spus că sunt în greva foamei, că mă simt rău„, a declarat, pentru MEDIAFAX, Dan Simion, asistent.

Încă un asistent, o femeie, a anunțat că intră în greva foamei.

„Am decis, în cazul în care Dan va claca definitiv că trebuie să fie unul care să preia ceea ce a început el, așa că începând de azi, de la ora 10, am depus la registratura Spitalului Universitar înștiințarea intrării mele în grevă generală pe perioadă nedeterminată până când doamna manager își va da demisia sau va fi demisă pentru că în România 2018 nu putem să acceptăm așa ceva în sistemul sanitar. Nu mai putem accepta minciunile, dictatura, punerea piciorului pe cap, indolența conducerii. (…) Personal am văzut multe nereguli începând cu uniformele, nu avem papuci. Cumpăr papuci din banii mei, uniformele le spăl acasă. Ducem microbii acasă la familie la copii și la părinții bătrâni. Veșnică este pusă în pericol viața pacienților în acest spital începând cu Unitatea Primiri Urgențe și terminând cu morga„, a declarat, pentru MEDIAFAX, Mariana Luceanu, asistent medical.

Asistentul medical Daniel Simion anunță că a fost amenințat cu posibile repercursiuni pentru că și-a manifestat public indignarea față de condițiile din Spitalul Universitar. „Am înțeles că am calomniat spitalul și că voi fi dat în judecată”, scrie asistentul pe Facebook.

Circa 15 angajați ai Spitalului Universitar București au protestat, luni, în fața instituției, deoarece sunt nevoiți să aleagă între voucherele de vacanță și sporurile maxime. Ei au reclamat și lipsa de materiale din spital.

Corpul de Control al Ministerului Sănătății face verificări în unitatea spitalicească.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce gătim de Sfânta Maria. 5 rețete tradiționale pentru masa de sărbătoare
Digi24
Alertă la Costinești după ce pe plajă a fost descoperit un obiect suspect
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
SUA își pune aliații NATO la test: Trump decide cine rămâne „loial” înainte de retragerea trupelor din Europa
Click
De ce vezi curieri nepalezi cu geci și mănuși la temperaturi de 40°C. Explicația este surprinzătoare
Digi24
„Nu va mai fi nici Moscova, nici Sankt Petersburg”. Ideologul lui Putin, teorie apocaliptică despre „probabilul” război nuclear
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Ce alternative la alergare sunt recomandate pentru impact redus asupra articulațiilor?