EXCLUSIV. Al treilea judecător CCR atacă ERATA care-l salvează pe Băsescu. Acsinte Gaspar: „Eu, de când sunt judecător, nu am întâlnit în jurisprudența Curții așa ceva”

Redactor:
Biro Attila
Curtea Constituțională se va întruni în ședință extraordinară săptămâna viitoare, luni sau marți. Ședința a fost solicitată de judecătorii Acsinte Gaspar și Tudorel Toader, nemultumiți de o erată a CCR publicată în Monitorul Oficial. Erata publcată pe 7 august închide discuția legată de cine intră și cine iese de pe listele electorale.

Curtea Constituțională se va întruni în ședință extraordinară săptămâna viitoare, luni sau marți. Ședința a fost solicitată de judecătorii Acsinte Gaspar și Tudorel Toader, nemultumiți de o erată a CCR publicată în Monitorul Oficial. Erata publicată pe 7 august ar fi închis discuția legată de cine intră și cine iese de pe listele electorale.

Documentul arată că pe liste trebuie să rămână toți cetățenii români cu drept de vot. Judecătorul CCR Acsinte Gaspar a declarat joi pentru gândul că el nu a fost consultat privind erata și a cerut convocarea plenului Curții. Gaspar este al treilea judecător CCR care se arată nemulțumit de erată, după Ion Predescu și Tudorel Toader.

Între timp, cabinetul Ponta a dispus actualizarea listelor electorale, deși la începutul săptămânii CCR a precizat că acest demers nu este necesar.

Acsinte Gaspar a declarat pentru gândul că și el i-a solicitat președintelui Curții o sedință extraordinară în care să se lămurescă unele aspecte precum erata publicată la începutul săptămânii. Judecătorul CCR a menționat că nu a fost stabilită data exactă la care plenul Curții se va reuni, dar că o ședință ar putea avea loc săptămâna viitoare, luni sau marți. Iată precizările făcute de Acsinte Gaspar pentru gândul:

„Am solicitat și eu domnului președinte Augustin Zegrean convocarea unei ședințe de urgență ieri după-amiază. Am spus că este bine ca cei nouă judecători să se reunească pentru a clarifia unele lucruri. Dânsul a spus că va face toate demersurile pe lângă ceilalți colegi pentru a vedea în ce măsură pot fi convocați. Trebuie să ținem cont că este perioada de vacanțe, unii sunt plecați din țară, alții sunt în țară. Dacă nu reușim să ne reunim toți cei nouă judecători, nu are niciun rost. A rămas că ne vom reuni la începutul săptămânii viitoare, luni sau marți, dar sub rezerva ca toți colegii să fie disponibili să participe la ședință”, ne-a declarat judecătorul CCR, Acsinte Gaspar.

„Am aflat de erată de la TV. Nu am fost consultat”

Acsinte Gaspar este cel de al treilea judecător care spune că nu a luat la cunoștință de erata CCR. Judecătorii Tudorel Toader și Ion Predescu au declarat că nu au fost informați de erata publicată în Monitorul Oficial pe data de 7 august. Acsinte Gaspar a precizat că nu a mai întâlnit o asemenea erată, dar că nu se poate pronunța pe fond asupra documentului. Citește mai jos precizările făcute de Acsinte Gaspar pentru gândul:

„Eu am aflat despre acestă erată de la televizor. Nu-i mai puțin adevărat că l-am contactat pe domnul judecător Minea și l-am întrebat despre ce erată este vorba. Dânsul mi-a spus că era vorba de o referire la o dată, la 1 sau 2 august, care se repeta. Mi-a spus și că s-a mai introdus ceva. Altceva nu știu, am luat la cunoștință de la televiziune de conținut. Nu am participat și nu am fost consultați în legătură cu acestă erată, de fapt, rectificare, că este impropriu spus erată.

În cadrul actelor normative vorbim de rectificare. Eu, de când sunt judecător, nu am întâlnit în jurisprudența Curții asemenea erate. Au fost erate pe probleme de erori pur materiale, eroarea materială însemnând un cuvânt, trimitere la un alt articol de lege, chestiuni de genul acesta, dar nu ceva ce afectază fondul problemei. Nu aș vrea să mă pronunț acum dacă este sau nu vorba de o eroare materială până ce nu văd textul care s-a vrut să fie în cuprinsul acelei hotărâri. Trebuie să îmi dau seama în structura acelei hotărâri cu celelate argumente care sunt consecințele”, a declarat Acsinte Gaspar, pentru gândul.

Întrebat de procedura prin care CCR poate emite erate, rectificări, îndreptări ale unor erori materiale, judecătorul Axinte Gaspar a declarat că nu dorește să facă alte precizări deoarece „intrăm în chestiuni pur tehnice”. Judecătorul a mai declarat că nu dorește să își depășească statutul de judecător CCR. „Noi soluțiile le pronunțăm și ele sunt publicate în Monitorul Oficial.”

De ce este decisivă erata CCR

CCR a emis pe 6 august o erată prin care modifica un pragraf din conținutul hotărârii din 3 august. Paragraful care modifică datele bătăliei pentru validare/invalidarea referendumului este următorul: „În speță, însă, sunt aplicabile dispozițiile legale ale art.2 alin.1 lit.c) din Legea nr.370/2004 privind alegerea președintelui și ale art.17 din Legea nr.3/2000 privind referendumul”.

Paragraful lipsă spune că listele permanente sunt cele folosite la alegerile prezidențiale, adică cele care cuprind toți cetățenii cu drept de vot, ceea ce înseamnă că cetățenii români plecați în străinătate nu mai pot fi scoși de pe liste. Prin acestă precizare practic se închide disputa pe actualizarea listelor electorele și se închide și posibilitatea USL de a reduce numărul de alegători de pe liste în așa fel încât să reducă cvorumul necesar pentru validarea referendumului.

Practic, spun articolele de lege menționate în paragraful de la CCR, listele electorale permanente îi cuprind pe toți românii cu vârsta de peste 18 ani, care au drept de vot.

Paragraful respectiv a fost agreat ca parte din decizia finală a celor 9 judecători CCR de vineri, în care motivează de ce au respins cele cinci contestații ale USL și ale unui ONG privind organizarea referendumului. Pentru a putea însă trimite noua precizare privind paragraful către Guvern și Monitorul Oficial, a fost nevoie de obținerea unui consimțământ al cvorumului CCR. Erata a fost publicată în Monitorul Oficial pe 7 august, adică în ziua în care premierul Victor Ponta a anunțat că nu mai face mini-recensământul.

Erata contestată inițial de judecătorul Ion Predescu

Marți, 7 august, judecătorul CCR Ion Predescu declara pentru gândul că erata ar fi trebuit aprobată în prezența tuturor celor 9 judecători, pentru că altfel nu este legală.

Judecătorul Ion Predescu a declarat pentru gândul că decizia privind emiterea unei erate ar fi trebuit luată în plenul CCR, cu toți cei 9 judecători de față, și că dacă cei de la Monitorul Oficial au nelămuriri, trebuie să trimită o cerere pentru lămurire către Curtea Constituțională.

„Trebuie să aștepte răspunsul competent al plenului Curții. Dacă s-a luat decizia doar cu cinci prezenți nu este legal, o decizie se ia în cvorum minim cu șase prezenți. Dacă a survenit o problemă urgentă, Curtea Constituțională poate fi convocată mai devreme de 31 august. Monitorul Oficial poate publica doar după respectarea cu rigoare a legii. Dacă au dubii, pot aștepta plenul Curții, nu ce a trimis judecătorul de serviciu”, a precizat judecătorul Ion Predescu.

Miercuri, 8 august, Judecătorul CCR Tudorel Toader declara public, la două posturi de televiziune, că nici el nu este de acord față de modul în care a fost emisă erata și spune că a cerut președintelui Curții să convoace o ședință de urgență.

Controversata adresă CCR către guvern: actualizarea listelor vs. listele actualizate

Pe 2 august, CCR a transmis o adresă către Guvern în care cere actualizarea listelor electorale. Ulterior, pe 6 august, CCR a transmis o adresă către Guvern în care face precizări și spune că, în realitate, nu a cerut actualizarea listelor ci doar transmiterea listelor actualizate, liste în baza cărora s-a organizat referendumul. Din formularea „actualizarea listelor” se înțelege că guvernul USL ar avea undă verde pentru realizarea mini-recensământului. Pe de altă parte „listele actualizate” în baza cărora s-a organizat referendumul nu mai include realizarea unui mini-recensământ.

Mini-recensământul revine într-o altă formă

Cu toate că CCR a făcut precizarea că nu dorește actualizarea listelor joi, 9 august, cabinetul Ponta a transmis un document către administrația locală prin care solicită realizarea unei actualizări a listelor electorale. Ministrul de Interne și al Administrației, Mircea Dușa, și ministru delegat pentru Administrație, Radu Stroe, au trimis în teritoriu un Memorandum prin care prefecții și primarii sunt învățați cum să facă actualizarea listelor electorale permamente valabile pentru referendumul din 29 iulie ce vizează demiterea președintelui Traian Băsescu.

Băsescu: USL vrea să falsifice referendumul cu semnătura primarilor, a oamenilor nevinovați

Președintele suspendat Traian Băsescu a declarat joi că USL încearcă să „falsifice” rezultatul referendumului din 29 iulie, folosindu-se de semnătura primarilor, despre care a susținut că sunt oameni nevinovați, care ar putea fi răspunzători penal dacă dau curs circularelor trimise în teritoriu.

Băsescu a prezentat un memorandum adoptat de Guvern în 7 august referitor la măsurile care vor fi întreprinse pentru actualizarea listelor electorale permanente pentru data de 29 iulie.

„Așa cum au vrut să ascundă lovitura de stat sub votul referendumului, acum vor să falsifice rezultatul referendumului sub semnătura acestor oameni din teritoriu”, a acuzat Băsescu, citat de Mediafax.

Cronologia pe scurt a evenimentelor

  • 29 iulie: S-a desfășurat referendumul pentru demiterea lui Traian Basescu. Prezența la vot a fost de 46,24%. Pentru validarea referendumului, participarea trebuie să fie de minimum 50% plus unu din totalul alegătorilor înscrisi pe listele electorale permanente.
  • 31 iulie: Referendumul este contestat de USL și președinții celor două camere ale Parlamentului. USL cere validarea referendumului pe motiv că în realitate listele electorale sunt „umflate” și că de fapt nu ar existat 18,2 milioane români cu drept de vot ci mult mai puțini, iar cei peste 8 milioane care au participat la referendum ar asigur cvorumul de 50% plus unu.
  • 1 august: Curtea Constituțională se reunește în sedință pentru a discuta contestațiile USL dar și pentru a decide validarea sau invalidarea referendumului. Dezbaterile se amână pentru 2 august. MAI transmite către CCR o adresă prin care arată că pe listele electorale se regăsesc 18.292.514 de alegători, cifră care ar duce la invalidarea referendumului.
  • 2 august: MAI transmite o nouă adresă către CCR în care spune că nu își asumă răspundera față de corectitudinea listelor electorale permanente. Adresa este semnată de Chestorul Manoloiu Constantin de la Evidența Populație, dar ulterior procurorii arată că actul a fost întocmit din dispoziția.
  • Tot pe 2 august, CCR anunță că amână luarea unei decizii privind validarea sau invalidarea referendumului pentru 12 august. În aceeași zi Guvernul Ponta anunță că va organiza un mini-recensământ.
  • 3 august: CCR anunță că a modificat data ședinței în care decide soarte referendumului pentru 31 august.
  • 6 august: Ministrul Internelor, Ioan Rus,demisionează din funcție. Rus acuză presiuni din partea lui Traian Băsescu și a lui Crin Antonescu.
  • Tot pe 6 august, CCR face clarificări și spune că a cerut Guvernului nu actualizarea listelor ci doar listele electorale actualizate folosite la referendum. În aceeși zi, Victor Ponta anunță că renunță la realizarea mini-recensământului.
  • 8 august: Cabinetul Ponta anunță că totuși va efectua un fel de mini-recensământ pentru actualizarea listelor.

Cine sunt cei 9 judecători ai CCR și cum înclină banlanța între USL și Traian Băsescu

  • Judecătorii Augustin Zegrean, Iulia Motoc, Petre Lăzăroiu și Ștefan Minea sunt în tabăra lui Traian Băsescu, cei 4 fiind ori numiți sau confirmați de Băsescu ori propuși de PDL.
  • Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Ion Predescu și Tudorel Toader sunt asociați cu USL. Aceștia au fost propuși sau au avut legătură cu PSD sau PNL.
  • La mijloc se plasează Valentin Zoltan Puskas, numit în CCR din partea UDMR.
FOTO-BOMBA! Nu se aştepta nimeni sa posteze astfel de poze. Vedeta care a rupt netul...
IREAL! Cum arată acum actorul care l-a interpretat pe Iisus din Nazaret. Blestemul care a...
FOTO. Antonia a pozat fără jenă sau inhibiții! Și-a arătat complet trupul într-un body prea...
ADEVĂRUL despre familia lui Culiță Sterp. Nu au fost dintotdeauna bogați. Ce s-a întâmplat când...
Soția lui Michael Schumacher a scos la vânzare vila de lux din Elveția! Motivul deciziei...
Cum au fost surprinși prinții Harry și William la înmormântarea bunicului lor. Toate camerele tv...
OMS trage un semnal de alarmă privind "super-bacteriile". Bacteriile rezistente la antibiotic ar putea ucide...
BANCUL ZILEI – Un primar află de la nevastă că a fost înșelat
Un cuplu a cumpărat două acţiuni Amazon în 1997. Cât valorează acum
IREAL! Cum arată acum actorul care l-a interpretat pe Iisus din Nazaret. Blestemul care a...
Detalii NEȘTIUTE din viața Zoiei Ceaușescu ies ACUM la iveală. Totul despre întâlnirile amoroase SUPRAVEGHEATE...
Surpriză mare la Kaufland, se vinde din nou produsul de care românii au fost îndrăgostiți....
Pericolul global care îi paște și pe români. Ce superbacterii au apărut după covid-19
Dacă vizitezi acest trib, bărbatul pleacă din casă, iar soţia lui vine la tine. Ce...
Vestea ȘOC a acestei dimineți în România: A FOST ARESTAT! Este BREAKING NEWS
10 fructe și legume pe care nu merită să le cumpărăm BIO. Recomandarea Mihaelei Bilic
Concedieri MASIVE. Tarom se pregăteşte să dea afară jumătate dintre angajaţi. 700 de oameni sunt...
Anunţul Apple la care nu se aştepta nimeni. Pun la cale un nou produs, realizat...
×