Prima pagină » Știri » Fată de 15 ani dintr-un centru de plasament, abuzată sexual de un angajat al instituției

Fată de 15 ani dintr-un centru de plasament, abuzată sexual de un angajat al instituției

Fată de 15 ani dintr-un centru de plasament, abuzată sexual de un angajat al instituției
Un angajat al Centrului de plasament "Sfântul Nicolae" din Pașcani este acuzat că ar fi abuzat sexual o adolescentă de 15 ani cazată în instituție, pe care a luat-o de la școală și a dus-o într-o pădure, Poliția și Direcția de Asistență Socială Iași declanșând anchete în acest caz.

Un angajat al Centrului de plasament „Sfântul Nicolae” din Pașcani este acuzat că ar fi abuzat sexual o adolescentă de 15 ani cazată în instituție, pe care a luat-o de la școală și a dus-o într-o pădure, Poliția și Direcția de Asistență Socială Iași declanșând anchete în acest caz.

Incidentul s-a petrecut în urmă cu două săptămâni, când adolescenta a fost luată de la cursuri de un bărbat de 50 de ani, angajat al Centrului de plasament „Sfântul Nicolae” din Pașcani.

Purtătorul de cuvânt al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Iași, Tiberiu Bantaș, a declarat că fata a fost luată de la școală de către angajatul centrului, cu mașina acestuia, după care a fost dusă într-o pădure de lângă Pașcani, unde ar fi fost abuzată sexual.

„Adolescenta se afla la cursuri, la școala specială din Pașcani. Probabil că bărbatul a ademenit-o, iar fata a acceptat să plece cu el. Incidentul s-a petrecut în afara centrului de plasament. Bărbatul este angajat ca muncitor de întreținere în centrul respectiv”, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, Tiberiu Bantaș.

El a mai spus că ulterior bărbatul a dus-o pe fată înapoi la școală, însă în momentul în care educatorul centrului a venit la prânz să o ia pentru a o readuce la centrul de plasament a observat că aceasta avea un comportament ciudat.

„Educatorul și-a dat seama că este ceva în neregulă, iar adolescenta a povestit ce i s-a întâmplat. Tânăra a fost dusă la medic, iar examenul medico-legal a confirmat faptul că a existat un raport sexual. În prezent, adolescenta se află într-un program de consiliere psihologică”, a precizat Tiberiu Bantaș.

El a mai spus că, imediat după declanșarea anchetei de către DGASPC, bărbatul și-a dat demisia din postul pe care era încadrat la centrul de plasament.
Totodată, conducerea DGASPC Iași a sesizat Poliția în acest caz.

„Cazul a fost preluat de polițiștii din Pașcani. Se fac cercetări, urmând să fie audiate toate părțile implicate pentru a se stabili împrejurările în care s-au petrecut faptele reclamate”, a afirmat Alexandru Chelaru, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Iași.

La rândul lor, reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Iași susțin că au fost declanșate cercetări la școala specială din Pașcani, pentru a se stabili cine se face vinovat de faptul că eleva a părăsit școala în timpul orelor de curs.

„Azi (joi – n.r.), conducerea școlii ne-a informat despre acest caz, pentru că abia ieri (miercuri – n.r.) șefii unității de învățământ au fost informați despre incident. Este un fapt grav, iar la prima vedere pare o pasare de răspundere. Centrul de plasament trebuia să anunțe școala imediat după ce s-a produs fapta”, a declarat Sabina Manea, purtătorul de cuvânt al ISJ Iași.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Donald Trump s-ar putea întâlnit cu Xi Jinping și Vladimir Putin la summitul APEC
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...