Prima pagină » Știri » Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu începe vineri și are ca temă „Arta de a dărui”

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu începe vineri și are ca temă „Arta de a dărui”

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu începe vineri și are ca temă „Arta de a dărui
Cea de a XXVI-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, o amplă sărbătoare a artelor spectacolului, începe vineri, are ca temă „Arta de a dărui" și propune, pe parcursul a zece zile, 540 de evenimente, în 75 de spații de joc, la care vor participa 3.300 de artiști din 73 de țări.

„Avem o bucurie imensă și un privilegiu deosebit să prezentăm astăzi, chiar de Ziua Mondială a Teatrului, programul de spectacole al acestei ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, pusă sub semnul distinctiv și asumat a ceea ce noi am numit «Arta de a dărui»”. Este reverența noastră în fața unui public minunat și generos, care, de 26 de ani, ne însoțește în această călătorie uluitoare prin lumea artelor spectacolului, cu încredere, iubire și pasiune, pe care le primim și i le dăruim, la rândul nostru. Sper, împreună cu echipa și partenerii festivalului, că și în acest an vom crea momente de desfătare artistică pentru publicul de toate vârstele și vă așteptăm cu cel mai bun program la festival!Ț, declara Constantin Chiriac, președintele FITS, pe 27 martie.

Printre spectacolele din festival se numără „Venezuela” – Batsheva Dance Company (Israel), „Izvorul dansului / Session” – Colin Dunne & Sidi Larbi Cherkaoui (Irlanda, Belgia), „Dama cu camelii / Li Yaxian” – Chongqing Chuanju Theatre (China), „Stelele circului contemporan / La Galerie” – Machine de Cirque (Canada), „Doi în unu / One, One & One” – Vertigo Dance Company (Israel).

Li se alătură unele dintre spectacolele Teatrului Național „Radu Stanca”, precum „Ulciorul sfărâmat” (regia: Dominic Friedel), „Hin und Her” (regia: Alexander Riemenschneider), „Ierusalim” (regia: Bogdan Sărătean), „Un tramvai numit Popescu” (regia: Gavriil Pinte), „Ivona, principesa Burgundiei” (regia: Botond Nagy) și „Cui i-e frică de Virginia Woolf” (regia: Andrei și Andreea Grosu).

Evenimentul „Întâlniri cu mari coregrafi” are loc în fiecare an la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, în cadrul Bursei de Spectacole, unde sunt organizate o serie de masterclass-uri de dans la care participanții au șansa să lucreze câteva ore cu coregrafi celebri, ce s-au făcut remarcați prin unicitatea stilului lor. Anul acesta, masterclass-urile vor fi susținute de Noah Wertheim (director artistic și coregraf Vertigo Dance Company), Jesús Carmona (Ballet Flamenco Jesús Carmona) și Silvia Macrea (CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu). Bursa de Spectacole de la Sibiu (17 – 22 iunie) este o structură asociată a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

George Mihăiță, Tudor Chirilă, Maia Morgenstern, Rodica Mandache, Marcel Iureș, Horațiu Mălăele, Marian Râlea, Oana Pellea, Pavel Bartoș, Alexandru Papadopol sunt doar câțiva din artiștii care pot fi văzuți în acest an la FITS, în cadrul spectacolelor invitate din România.

În prima zi din festival, spectatorii pot vedea „Mihăiță. Reconstituirea unei vieți”, o producție a Teatrului de Comedie din București, în care textul, regia și interpretarea poartă semnătura lui George Mihăiță.

Mai sunt invitate spectacolele „Pescărușul”, de A.P.Cehov, în regia lui Andrei Șerban, „In a forest dark and deep”, o coproducție ArtEst Foundation & unteatru, de Neil LaBute, în regia Iarinei Demian, cu Tudor Chirilă și Mihaela Sârbu, „Sunt un orb”, o producție Asociația Teatrului de Comedie „George Mihăiță”, „Before Breakfast”, de Eugene O’Neill, în regia Andrei & Andreea Grosu, „Alteptându-l pe Godot”, de Samuel Beckett, în regia Silviu Purcărete, „Moș Nichifor”, un spectacol marca Teatrul Act, în regia lui Alexandru Dabija, și „Dansul pinguinului imperial”, de la Teatrul Municipal Ariel Râmnicu Vâlcea, regia Vlad Popescu.

Aceste spectacole sunt parte din Sezonul România-Republica Moldova, realizat cu sprijinul Institutului Cultural Român.

Programul de spectacole FITS 2019 poate fi consultat pe www.sibfest.ro.

Foto: Facebook / Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu 2019

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
1.000 de euro intră direct pe card, fără nicio cerere. 11 milioane de familii pot primi banii
Digi24
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Cancan.ro
Ce au făcut Valentina și Vlad cu o zi înainte de tragedie. 'Până la 12 şi ceva a...
Prosport.ro
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Adevarul
Este Ucraina la capătul puterilor? Generalul român care a condus o divizie NATO spune ce poate salva Kievul
Mediafax
Nicușor Dan dezvăluie scenariul pe care nu și-l dorește. Ce urmează dacă pică Guvernul Mureșan
Click
Legătură paranormală? Mihai Onilă, vegheat de fiica-înger în spital: „Cei care nu mai sunt alături de noi din iubire ne ajută”
Digi24
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Cancan.ro
Cine este tatăl Valentinei, tânăra găsită fără suflare în Olt, și cu ce se ocupă. Este foarte cunoscut în Filiași
Ce se întâmplă doctore
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Descopera.ro
Colosseumul din Roma, închis pentru prima dată de la pandemie
Mediafax Italia
BOMBĂ | Ce dezvăluie presa din Italia despre Călin Georgescu
Mediafax Spania
A EXPLODAT PREȚUL roșiilor! Care este motivul pe care îl invocă fermierii