Prima pagină » Știri » Fostul deputat Cristian Rizea a fost dat în URMĂRIRE internațională, după ce instanța a emis un mandat european de ARESTARE

Fostul deputat Cristian Rizea a fost dat în URMĂRIRE internațională, după ce instanța a emis un mandat european de ARESTARE

Fostul deputat Cristian Rizea a fost dat în URMĂRIRE internațională, după ce instanța a emis un mandat european de ARESTARE
Fostul deputat Cristian Rizea este dat în urmărire internațională, după ce instanța a emis mandat european de arestare pe numele său.

Curtea de Apel București a emis mandat european de arestare pe numele fostului deputat Cristian Rizea, acesta fiind dat în urmărire internațională, au precizat, pentru Mediafax, surse judiciare.

Demersul vine după ce judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis, luni, să mențină pedeapsa de patru ani și opt luni de închisoare cu executare dispusă în primă instanță în cazul fostului deputat Cristian Rizea. Decizia de luni este definitivă. La ultimul termen, avocatul a spus că Rizea s-ar afla în SUA.

Fostul deputat Cristian Rizea nu s-a prezentat la ultimul termen pentru ultimul cuvânt în fața instanței ÎCCJ. De altfel, nici la termenul anterior nu s-a prezentat acesta, apărătorul său explicând că se află în Statele Unite ale Americii la rude, deoarece are probleme cu banii.

În decembrie 2017, Cristian Rizea a fost condamnat în primă instanță de Înalta Curte de Casație și Justiție la 4 ani și 8 luni închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiilor.

Fostul deputat a fost trimis în judecată de DNA, în martie 2016, pentru trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiilor.

„În perioada septembrie – decembrie 2009, inculpatul Rizea Cristian a pretins în mod direct, pentru sine, de la inculpatul Colțea Lucian, om de afaceri cu cetățenie americană, suma de 300.000 euro disimulată sub forma a două contracte de împrumut fictive, în schimbul promisiunii, îndeplinite ulterior, că va interveni la nivelul a două autorități, Regia Autonomă – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAPPS) și primăria comunei Chiajna, astfel încât să fie rezolvate anumite interese personale pe care omul de afaceri le avea la nivelul celor două autorități”, precizau la acel moment procurorii într-un comunicat de presă.

Foto: Hepta

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Se schimbă harta Europei? Țările care bat la ușa UE după 13 ani de pauză
Digi24
Cum a ajuns videoclipul cu ambulanța care „fură copii” să fie distribuit pe TikTok fără eticheta AI. Explicațiile unui cercetător
Cancan.ro
Anca și-a părăsit soțul după Survivor! Gesturile lui DOC față de colegele din junglă au detonat relația de acasă!
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
SURSE Noile condiții puse de Bolojan pentru a vota un guvern
Mediafax
SCANDAL monstru înainte de un zbor Anglia-SUA. Scenele din avion au devenit virale
Click
Fost șef al Investigațiilor Criminale, dispărut de două zile! Poliția îl caută în Deva: „L-ați văzut?”
Digi24
„Dacă Rusia ia țările baltice, vom fi acolo”: Ferma de la capătul lumii unde magnați ai tehnologiei vor să supraviețuiască apocalipsei
Cancan.ro
Marco Verratti, dezbrăcat de o dansatoare într-un club exclusivist din Mykonos. Campionul italian a cedat complet în fața ispitei!
Ce se întâmplă doctore
Alina Pușcău, mărturisire sfâșietoare înainte de operație. A fost diagnosticată cu cancer la sân în metastază: „Este singurul tratament care o să mă ajute să îmi salvez viața”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Funcția Waze și Maps de raportare a radarelor ar putea fi interzisă. Decizia luată de Curtea de Justiție a UE
Descopera.ro
Este adevărat că inteligența oamenilor scade?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este cel mai deștept pește?