Prima pagină » Știri » Fostul ministru Darius Vâlcov rămâne în arest, în dosarul de corupție

Fostul ministru Darius Vâlcov rămâne în arest, în dosarul de corupție

Catalin Lupasteanu
Fostul ministru al Finanțelor Darius Vâlcov rămâne în arest preventiv, după ce instanța supremă i-a respins cererea de înlocuire a măsurii cu arestul la domiciliu, în dosarul în care este acuzat de fapte de corupție.

Decizia a fost luată luni, de un complet de divergență, după ce, vineri, cei doi magistrați din completul care a judecat dosarul nu au ajuns la o soluție, unul dispunând menținerea măsurii arestului preventiv și celălalt, înlocuirea măsurii.

Hotărârea este definitivă, astfel că Darius Vâlcov va fi cercetat în continuare în arest preventiv.

Fostul ministru al Finanțelor Darius Vâlcov este arestat din 2 aprilie.

Procurorii DNA au cerut, în 7 aprilie, instanței supreme emiterea unui nou mandat de arest preventivă pentru Darius Vâlcov, însă solicitarea a fost respinsă. Măsura a fost propusă de procurori după ce Senatul a avizat, în 1 aprilie, cererile de extindere a urmăririi penale, reținere și arestare preventivă pentru noile fapte de care este suspectat Darius Vâlcov.

Potrivit procurorilor, începând din 2011 și până la data reținerii sale, Darius Vâlcov a efectuat operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcția de primar, senator și ministru. Vâlcov s-ar fi folosit de informațiile obținute când a ocupat cele trei funcții pentru a sprijini o firmă de cadastru, una de contabilitate și un birou de avocatură, deținute de fostul ministru al Finanțelor, dar administrate prin interpuși.

Darius Vâlcov a stat în arest la domiciliu din 26 martie până în 2 aprilie, când a fost arestat preventiv pentru 23 de zile, până în 24 aprilie inclusiv. Instanța supremă a admis în 2 aprilie contestația procurorilor DNA în cazul deciziei de arestare la domiciliu a lui Vâlcov luată de un judecător de drepturi și libertăți de la ICCJ. Decizia a fost luată după ce procurorii l-au acuzat de trafic de influență, pentru că ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri, care i-ar fi promis 20 la sută din sumele încasate.

Fostul ministru al Finanțelor le-a propus procurorilor să încheie un acord de recunoaștere a vinovației sale, însă a fost refuzat, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din rândul anchetatorilor.

Procurorul de caz nu a considerat că în cazul lui Darius Vâlcov poate fi aplicat articolul 478 din Codul de Procedură Penală, potrivit căruia în cursul urmăririi penale, după începerea acțiunii penale, inculpatul și procurorul pot încheia un acord, ca urmare a recunoașterii vinovăției de către inculpat. „Acordul de recunoaștere a vinovăției se poate încheia numai cu privire la infracțiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult șapte ani”, potrivit articolului 480 din Codul de Procedură Penală.

Potrivit DNA, Darius Vâlcov ar fi obținut mai multe bunuri, între care trei lingouri de aur, care cântăresc în total trei kilograme, un tablou cu ramă aurie, inscripționat Renoir, un tablou inscripționat Jean Cocteau și o pictură pe lemn, inscripționată Aurel Acasandrei, precum și sumele de 90.000 de dolari și 1.323.850 de lei. Anchetatorii susțin că banii și bunurile au fost depozitate într-un seif.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că seiful se afla în casa deputatului PSD Daniel Bărbulescu, prieten al fostului ministru al Finanțelor.

Procurorii DNA au făcut, în 26 martie, șase percheziții în localități din județul Olt, în municipiul Slatina și în București, fiind căutate tablourile care ar fi fost achiziționate de Darius Vâlcov, prin interpuși, de la case celebre de licitații, cu bani presupus obținuți din fapte de corupție.

În urma perchezițiilor, anchetatorii au găsit 101 tablouri, pe care figurează semnătura unor pictori celebri, cum ar fi Pablo Picasso (două gravuri și un desen în cărbune), Andy Warhol, Nicolae Tonitza, Ștefan Luchian, Gheorghe Petrașcu, Constantin Piliuță, Corneliu Baba, Horia Bernea sau Octav Băncilă, potrivit DNA.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că recent fostul ministru al Finanțelor a predat procurorilor alte 47 de tablouri, pe lângă cele peste 100 de opere de artă ridicate deja de anchetatori. Tablourile predate au fost inventariate și predate unui muzeu.

Potrivit surselor citate, că Darius Vâlcov intenționa să deschidă o galerie de artă în București, iar în acest scop luase un spațiu și începuse amenajarea, dar, din cauza cercetărilor, ar fi ascuns tablourile la patru persoane de încredere. Anchetatorii ar fi găsit unele tablouri prin dulapuri sau pe sub paturi, din cauza faptului că Vâlcov și oamenii săi de încredere s-ar fi grăbit să le ascundă.

Galeria de artă pe care Darius Vâlcov intenționa să o deschidă în Capitală este pe strada Stockholm, din Sectorul 1, unde anchetatorii au găsit la percheziții 29 de tablouri. Darius Vâlcov ar fi dat un milion de lei unui intermediar, în 2013, pentru achiziția de tablouri, au precizat sursele citate.

Operele de artă găsite de procurori la adresa din Sectorul 1 sunt semnate, printre alții, de Nicolae Tonitza, Ștefan Luchian, Corneliu Baba, Nicolae Vermont, Nicolae Dărăscu, Mircea Mihai Ciobanu, Rudolf Negely, Ștefan Câlția, Adam Bălțatu, Aurel Băieșu, Dumitru Ghiață, Iosif Iser, Samuel Mutzner, George Catargi, Francisc Chiuariu, Constantin Piliuță, Constantin Păuleț, Andy Worhol și Mihai Sârbulescu. Tot la aceeași adresă au fost găsite și obiecte decorative semnate Pablo Picasso și Victor Brauner, au precizat sursele citate.

Darius Vâlcov a avut două mandate de primar la Slatina, din 2004 până în 2012. În 27 martie 2012, Darius Vâlcov și-a anunțat demisia din PDL, partid al cărui membru a fost din anul 2000. Astfel, el a fost eliberat din funcția de primar în 28 martie 2012, printr-un ordin al prefectului. La alegerile din iunie 2012, Darius Vâlcov a fost reales primar al Slatinei cu peste 80 la sută din voturi, dar a renunțat la funcție câteva luni mai târziu, respectiv în decembrie 2012, când a fost ales senator de Olt din partea PSD.

Din august 2014 și până în decembrie 2014, Darius Vâlcov a fost ministru delegat pentru Buget, iar de la sfârșitul anului trecut și până în 20 martie 2015 a fost ministru al Finanțelor Publice.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Telefonul l-a dat DE GOL! Cum a contribuit dispozitivul la căderea unui cancelar european
Digi24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cancan.ro
Metalul despre care puțini știu că valorează o avere. Un gram costă aproape 1.000 de euro
Prosport.ro
Alexandru Țiriac a pus ochii pe minunea chinezească de 3.000.000 de euro, care a depășit 500 km/h
Adevarul
De la un profit de 272 de milioane de euro la vânzarea cu 200 de milioane. Cum a ajuns Liberty Galați în pragul falimentului
Mediafax
„Sunt mândru de tine, doamna mea”. Claudiu Manda, mesaj pentru Olguța Vasilescu
Click
Luna Nouă în Scorpion, pe 9 noiembrie: ce nu mai merită să duci după tine și cum îți faci curaj să începi altfel? Previziuni pentru toate zodiile
Digi24
Un pianist care a căzut de pe un vas de croazieră a fost salvat de doi pescari după nouă ore în ocean, la zeci de kilometri de ţărm
Cancan.ro
Prințul întoarce armele: Reacție misogină a lui Marco la adresa Gabriellei. Cum a jignit-o și ce a spus despre aspectul fizic al ispitei
Ce se întâmplă doctore
La 81 de ani, arată senzațional! Actrița din „Blade Runner” a stârnit un val de reacții cu o fotografie în costum de baie: „Ireală!”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Hyundai Kona 2020, un SUV mic pentru nevoile de zi cu zi. Merită investiția într-un exemplar second-hand?
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce uneori dispozitivele au lag?
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!