Ger de crapă pietrele în România, ca în iernile de altădată. ANM, informare meteo de ultimă oră, valabilă până joi, temperaturi minime de -20°C

Publicat: 18 01. 2026, 10:35
Actualizat: 18 01. 2026, 10:37

România se află sub o informare meteorologică emisă de ANM, este ger în majoritatea zonelor țării, iar mercurul din termometre a coborât până la -21 de grade la Miercurea Ciuc.

„Până la începutul săptămânii viitoare, temporar vor fi intensificări ale vântului în sudul Banatului și pe arii restrânse în regiunile sud-estice, cu viteze în general de 40…60 km/h, amplificând senzația de frig”, anunță meteorologii ANM.

Noaptea și dimineața va fi ger în majoritatea zonelor, astfel că temperaturile minime se vor situa în general între -20 și -10 grade, iar în nordul și estul Moldovei și izolat în Transilvania, gerul va persista și pe parcursul zilelor, maximele urmând a se încadra între -15 și -9 grade, mai precizează ANM.

Sursa – ANM

ANM, o nouă informare meteorologică

  • Interval de valabilitate: 18 ianuarie, ora 10:00 – 22 ianuarie, ora 10:00
  • Fenomene vizate: vreme deosebit de rece, ger îndeosebi în timpul nopților și dimineților, intensificări ale vântului, precipitații mixte și polei

În intervalul menționat valul de frig va persista în cea mai mare parte a țării.

  • Va fi ger în timpul nopților și dimineților în majoritatea zonelor, astfel că temperaturile minime se vor situa în general între -20 și -6 grade, iar în nordul și nord-estul Moldovei și pe arii restrânse în Transilvania, gerul va persista și ziua, cu valori în jurul a -10 grade.
  • În noaptea de miercuri spre joi (21/22 ianuarie) va mai fi ger în nordul și centrul țării, unde valorile termice se vor situa în general între -17 și -9 grade, iar în regiunile sudice și sud-estice, local vor fi precipitații mixte și se va depune polei.

Temporar vor fi intensificări ale vântului în sudul Banatului și pe arii restrânse în regiunile sud-estice, cu viteze în general de 40…50 km/h, amplificând senzația de frig”, a transmis ANM.

Sursa – ANM

Vremea va fi deosebit de rece

Potrivit Meteoplus, vremea va fi deosebit de rece, geroasã dimineaţa în majoritatea zonelor, iar în nordul şi estul Moldovei, precum şi în estul Transilvaniei şi pe parcursul zilei.

  • Cerul va fi variabil, cu înnorări în estul şi sudul teritoriului, unde doar trecător şi izolat vor fi fulguieli.
  • Vântul va sufla slab şi moderat, temporar cu intensificări în sudul Banatului şi local în Bărăgan, sudul Moldovei şi Dobrogea, cu viteze în general de 40…50 km/h.
  • Temperaturile maxime se vor încadra între -12 grade în nordul Moldovei şi în jurul a 0 grade în Dealurile de Vest.

Pe arii restrânse va fi ceaţă cu depunere de chiciură, cu precădere în vest şi centru, se mai arată pe pagina de Facebook Meteoplus.

Sursa – Facebook/Meteoplus

Temperaturile înregistrate în România, în această dimineață

  • -21 grade Miercurea Ciuc
  • -20 grade Târgu Lăpuș
  • -19 grade Toplița
  • -19 grade Joseni
  • -18 grade Botoșani
  • -17 grade Rădăuți
  • -17 grade Întorsura Buzăului
  • -17 grade Bârnova
  • -17 grade Darabani
  • -17 grade Dej
  • -16 grade Iași
  • -16 grade Negrești
  • -16 grade Vaslui
  • -16 grade Bistrița
  • -16 grade Târgu Mureș
  • -15 grade Stânca Ștefănești
  • -15 grade Roman
  • -15 grade Sighetu Marmației
  • -14 grade Bârlad
  • -14 grade Cotnari
  • -14 grade Baia Mare
  • -14 grade Blaj
  • -14 grade Oltenița
  • -13 grade Suceava
  • -13 grade Galați
  • -13 grade Corugea
  • -13 grade Mahmudia
  • -13 grade Piatra Neamț
  • -13 grade Sebeș
  • -13 grade Huedin
  • -13 grade Brașov
  • -13 grade Odorheiu Secuiesc
  • -12 grade Giurgiu
  • -12 grade Brăila
  • -12 grade Tulcea
  • -12 grade Adamclisi
  • -12 grade Călărași
  • -12 grade Fetești
  • -12 grade Medgidia
  • -12 grade Bacău
  • -12 grade Satu Mare
  • -12 grade Cluj-Napoca
  • -12 grade Varadia de Mureș
  • -12 grade Padeș
  • -12 grade Bozovici
  • -11 grade Tecuci
  • -11 grade Adjud
  • -11 grade Târgu Logrești
  • -10 grade București

RECOMANDAREA AUTORULUI: