Intarea în liceu cu medie de repetenție, primul pas spre un bacalaureat ratatat

Intarea în liceu cu medie de repetenție, primul pas spre un bacalaureat ratatat
Publicat: 18/07/2013, 20:08
Actualizat: 20/05/2015, 12:49

Repartizarea în liceu fără examen, numai pe baza mediei de admitere, aduce de patru ani ani în clasa a IX-a mii de școlari cu medii de repetenție, pe care unii profesori încearcă să-i ridice, prin mari eforturi, la note de 5, dar pentru care, în majoritate, finalul este un bacalaureat ratat.

În 2009, prin hotărârea de guvern de aprobare a cifrei de școlarizare, inițiată de ministrul Educației de atunci, Ecaterina Andronescu, nu au mai fost alocate locuri pentru învățământul profesional. Planul de măsuri a inclus astfel și readucerea, în sistemul educațional, a celor care nu au finalizat învățământul obligatoriu sau nu au dobândit o calificare profesională. Concret, au dispărut locurile de la școlile profesionale, în condițiile în care, pentru unii, părea degradant să spună că sunt „la profesională”, și au apărut licee tehnologice.

Tot în 2009, prin ordin de ministru, a fost introdusă evaluarea națională, ale cărei note să fie luate în calcul la intrarea în liceu, fără examen. Ulterior, începând din 2010, în licee s-a putut intra, în urma repartizării computerizare, și cu medii mai mici de 5, câtă vreme nu a fost impusă o notă minimă de promovare a evaluării.

Măsurile luate acum patru ani au avut, potrivit inițiatorilor, un rol social: niciun copil să nu rămână pe stradă și, chiar cu note de 2, 3 sau 4, să fie admiși în liceu. N-a fost aleasă, astfel, soluția prin care sistemul, înainte de toate, să fi pretins profesorilor să se ocupe de elevii problemă, astfel încât să-i aducă la o pregătire de 5. Adoptând o soluție mai simplă, având la bază bunăvoința și marea înțelegere, cadrele didactice au preferat să promoveze, an de an, elevi nepregătiți și să-i aducă la evaluarea națională, în virtutea faptului că aceștia oricum ajung ulterior la liceu.

În clasa a VIII-a, însă, la evaluarea națională, notele primite din milă în gimnaziu și-au spus cuvântul. Elevii cu medii de 6 sau chiar 7 în clasele V-VIII au luat, la primul test important din viața lor, note de 1, 2 sau 3, care au coborât media de admitere în liceu sub nivelul celei de repetenție, adică sub 5.

Ulterior, în liceu, majoritatea miilor de elevi admiși cu medii de repetent nu au putut recupera lipsa de pregătire. Chiar și cele câteva zeci de elevi care s-au ridicat cu greu spre 5 și chiar au promovat an de an au ajuns, la sfârșitul clasei a XII-a, în fața unei misiuni imposibile: bacalaureatul, pe care nu l-au putut lua chiar și cu subiecte diferențiate.

„Este nevoie de modificarea legii”

Primele consecințe concrete ale sistemului de admitere în liceu din ultimii ani sunt legate atât de elevi, cât și de profesori. Elevii nu au rămas pe stradă, ci au mers la școală, iar profesorii, având discipoli în bancă, și-au păstrat locurile de muncă. Privit în ansamblu, însă, sistemul de învățământ pare că nu găsește soluții reale pentru o educație de calitate.

Autoritățile recunosc că este jenant să declari admis în liceu un elev cu media de admitere sub 5 și susțin că situația s-ar putea schimba în bine numai prin modificarea reglementărilor în vigoare.

„În prezent, oricât de mult nu ne convine, nu avem ce face, dacă așa zice legea. Este nevoie de o inițiativă parlamentară pentru modificarea Legii educației care conține, de altfel, o mulțime de articole ce ar trebui schimbate. Mai mult, legea nu ne permite să sancționăm profesorii cu rezultate slabe și nici să-i spunem directorului să plece dacă are trei promoții de absolvenți care nu promovează bacalaureatul. Tot sistemul trebuie reanalizat. Constatăm că elevi cu media de absolvire (a gimnaziului – n.r.) de 7-8 nu reușesc să ia la evaluare decât 2 sau 1 sau 4. Ce putem face? Nu avem instrumente”, mai spun reprezentanții autorităților din Educație, care admit și că rezultatele slabe la bacalaureat sunt înregistrate majoritar în licee cu mulți elevi admiși cu medii sub 5.

La rândul lui, șeful Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), Constantin Trăistaru, consideră că accesul în clasa a IX-a al elevilor cu medii sub 5 se resimte în rezultatele de la bacalaureat. „Recuperarea unui elev care a luat media 1, 2, 3 sau 4 la evaluarea națională este foarte dificilă. Recuperarea lui este un proces de durată, care nu se poate face în ultimul an, adică înainte de bacalaureat, ci este nevoie de o muncă susținută pe toată durata liceului”, spune Trăistaru.

„Niciun elev nu va lua bacalaureatul dacă intră în liceu cu lacune majore”

Președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hăncescu, este de părere că situația actuală reflectă dezastrul din învățământ și faptul că Ministerul Educației nu a avut o viziune corectă în ceea ce privește rețeaua școlară, evaluările de la finalul ciclurilor de învățământ și modul în care se face promovarea de la un ciclu de învățământ la altul.

Liderul sindical susține, la rândul său, reintroducerea examenului de admitere tradițional în liceu, iar media minimă de intrare să fie 5.

„Este inadmisibil să fie înscris la liceu un absolvent care are media sub 5. Acești elevi vor pica examenul de bacalaureat, irosindu-și cei patru ani de liceu. Ar trebui mărit numărul de locuri de la școlile profesionale, care să pregătească viitoarea forță de muncă, pentru că majoritatea acestor elevi ar fi putut să ajungă niște muncitori cu înaltă calificare, de care România are atâta nevoie. De asemenea, ar trebui micșorat numărul de locuri la licee. Ca și condiție pentru admiterea la liceu, soluția ar fi examenul de admitere, iar media minimă să fie 5.00”, afirmă Hăncescu.

Președintele Federației „Alma Mater”, Anton Hadăr, se declară, și el, în favoarea reînființării învățământului profesional, în condițiile în care, în opinia lui, sistemul trebuie regândit, pentru că a obliga toți elevii să urmeze liceul este incorect. „Unii pot, alții nu pot. Am discutat acest subiect cu toți miniștrii, începând cu doamna Andronescu. Ei zic să-i ducem (pe elevi – n.r.) până în clasa a X-a, cât este învățământul obligatoriu, și apoi să-i înscriem la profesională. Eu nu cred că este bine. Din păcate, în cei doi ani, elevii admiși cu medii sub 5 nu mai învață nimic. Le facem mai mult rău”, a declarat Hadăr.

Potrivit lui Hadăr, reînființarea învățământului profesional se impune în condițiile în care unii elevii poate chiar au vocație pentru o anumită meserie. „Elevii cu medii sub 5 nu trebuie ținuți în liceu. Au trecut deja mulți ani. Am văzut rezultatele dezastruoase. Îi ducem în liceu din dorința profesorilor de a avea o normă. Îmi pare rău, dar nu merge. Facem rău și profesorilor, și elevilor. Părinții încearcă să stârnească mila profesorilor, iar profesorii se lasă ispitiți. Niciun elev nu va lua bacalaureatul dacă intră în liceu cu lacune majore în pregătire”, a mai spus Hadăr.

Examenul de admitere și școlile profesionale, susținute și de părinți

Din punctul de vedere al părinților, problema ar putea fi rezolvată prin reintroducerea examenului de admitere în liceu.

„Cred că cel mai bine ar fi să fie reintrodus examenul de admitere în liceu. Dar, în condițiile actuale, elevii trebuie admiși în clasa a IX-a chiar dacă au note mici la evaluare, pentru că ei au promovat clasa a VIII-a. Evaluarea este un procedeu de departajare a candidaților. Nu pot spune că sunt repetenți și au fost acceptați în clasa a IX-a, chiar cu medii mici. Ei au promovat clasa a VIII-a, au picat elavuarea, dar trebuie admiși în clasa a IX-a, pentru că au promovat. Nu ai cum să procedezi altfel”, este de părere președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți – Învățământul Preuniversitar (FNAP-IP), Mihaela Gună .

În opinia Mihaelei Gună, o măsură bună ar fi și reînființarea școlilor profesionale, pe lângă reintroducerea admiterii la liceu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din...
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Mesajul dureros al mamei care și-a pierdut fetița din cauza biluțelor magnetice: „Părinții să nu...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Încă o plamă grea din partea chinezilor! Au creat cel mai eficient motor din istorie!
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Ungaria se UNEȘTE cu România. Moment istoric. S-a aprobat chiar azi, 25 aprilie
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna