Prima pagină » Știri » Interceptări în dosarul Apa Nova: „A venit DNA-ul peste noi.(…) Oamenii vor să se pună la punct cu documentele”

Interceptări în dosarul Apa Nova: „A venit DNA-ul peste noi.(…) Oamenii vor să se pună la punct cu documentele”

Interceptări în dosarul Apa Nova:
Interceptări în dosarul Apa Nova: "A venit DNA-ul peste noi.(...) Oamenii vor să se pună la punct cu documentele"

În documentul citat este redată o convorbire purtată în data de 21 august între liderul sindicatului angajaților Apa Nova București, Nicolae Turcuman, și un anume Florin, cel dintâi afirmând că a venit DNA-ul ”peste noi” pentru a ridica documente, iar cel din urmă spunând că ”odată și odată tot trebuia să vină”:

Florin: Da, Nicușor!
Turcuman: Te pup, Florine! Ce faci?
Florin: Bine. Ce faci tu?
Turcuman: Bine. Pe aici, cu controalele noastre.
Florin: A!…
Turcuman: A venit DNA-ul peste noi.
Florin: Păi ce-ați făcut?
Turcuman: Păi nu știu ce au făcut alții. Eu n-am făcut nimic.
Florin: Păi da, bine, prăvălia ce-a făcut?
Turcuman: Prăvălia, da… Au stat azi noapte pân’ la ora 1:00 pe aici.
Florin: Aha!
Turcuman: Au ridicat documente… Nasol rău de tot!
Florin: Păi odată și odată tot trebuia să vină și acolo, că na!
Turcuman: Îți dai seama, că, na!… Nu…
Florin: Că s-au perindat și pe acolo tot felul de…
Turcuman: Da.
Florin: …directori, directorași, care mai de care. Da.
Turcuman: Păi da. Tu ce faci?
Florin: Ei, pe aici, cu ale mele. Nimic…
Turcuman: Ce vroiam eu să te rog: să nu uiți pe 19. Așa a rămas cu Dana. O să venim pe la noi să stăm un pic de vorbă, da?
Florin: Da. Da. Cum o să uit? Sigur. Sigur.
Turcuman: În rest, vedem. O să vin să semnăm procesele alea verbale pentru… Alea vechi, când s-a făcut piscina.
Florin: Da.
Turcuman: Să le aduc aici, că deja au început să intre în trepidații oamenii pe aici, că vor să se pună la punct cu toate documentele, că de acum se așteaptă la orice.
Florin: Păi cine știe de unde…?
Turcuman: Da. Da. Da. Îți dai seama. De domnul Berevoianu știi? E în concediu? Ai mai vorbit cu el?
Florin: Știu că pleca, dar nu știu dacă a plecat sau nu.
Turcuman: Aha! Aha! Nu mai știi nimic sigur.
Florin: Nu știu.
Turcuman: Da. Dă-i spun și lui? Nici nu știu. Să-i dau telefon? Să nu-i dau telefon?
Florin: Ei, o să-l sun eu.
Turcuman: Da. Sună-l, ca să … Mai bine îl suni tu și-i spui că ai vorbit cu mine și… am zis să nu-l deranjez. Da?
Florin: Da.
Turcuman: Bine, Florine. Și atunci mai vorbim. Mai vedem ce facem. Da?
Florin: Da.
Turcuman: Bine, Florine. Mai vorbim. Te pup. Pa!

În cursul aceleiași zile, Mădălin Jorj Mihailovici, director general adjunct, poartă o discuție cu directorul general al Apa Nova București, Lavinia Săniuță, pe care o informează că procurorii DNA au ridicat documente, însă la unele contracte au fost și probleme:

Lavinia Săniuță: Alo!
Mădălin Mihailovici: Sărut-mâna, bună-dimineața! Mă scuzați, că eram sub duș.
Lavinia Săniuță: Bună-dimineața! Nu, scuze.
Mădălin Mihailovici: Am plecat, sunt în drum spre birou. Vă ascult.
Lavinia Săniuță:  Am înțeles.
Mădălin Mihailovici: Mă scuzați, dar chiar nu am reușit astăzi să ajung la 7 la birou, că nu mai aveam…
Lavinia Săniuță:  Nicio problemă! Nu, dar voiam să știu cum s-a terminat.
Mădălin Mihailovici: S-a terminat că au luat documentele cât au găsit.
Lavinia Săniuță: Da.
Mădălin Mihailovici: Sunt unele care, destul de multe găsite, altele care nu avem.
Lavinia Săniuță:  Dar ce nu avem în principiu?
Mădălin Mihailovici: Păi, n-au găsit, la unele contracte nu au găsit în spate rapoarte, proiecte și așa mai departe.
Lavinia Săniuță:  Am înțeles. Am înțeles. Dar s-au purtat frumos?
Mădălin Mihailovici: Nu, au fost, din punctul meu de vedere, au fost deosebit de eleganți.

Ovidiu Semenescu, administrator al unor firme, este acuzat de trafic de influență (2 infracțiuni) și cumpărare de influență (2 infracțiuni), iar Vlad Moisescu, sub control judiciar în altă cauză, și Costin Berevoianu, consilier personal al lui Oprescu în perioada 2008 — 2015, sunt acuzați de trafic de influență, scrie Agerpres.

Potrivit referatului cu propunerea de arestare preventivă a celor trei, Semenescu Ovidiu Traian și-a traficat influența în favoarea Grupului de firme Veolia și SC Straco Grup SRL București și a cumpărat influența numiților Moisescu Vlad Octavian și Berevoianu Costin în beneficiul firmelor din grupul francez, toate cele trei persoane obținând prin intermediul unor societăți deținute sau controlate diferite avantaje patrimoniale.

Probele administrate au relevat faptul că, la nivelul SC Veolia Apa Servicii SRL și SC Apa Nova SA, ambele membre ale grupului francez de firme Veolia, au fost încheiate în mod fictiv mai multe contracte cu SC Team International Consul SRL, SC Environment & Sport Development SRL și SC Corporate Forencsis Expert Consultancy Services SRL, societăți controlate de Moisescu și Semenescu, prețul plătit acestora în baza contractelor reprezentând, în fapt, contravaloarea influenței pe care aceștia au exercitat-o la nivelul instituțiilor publice cu atribuții legate de activitatea societăților din grupul Veolia.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Unul din cei mai importanți bancheri din Rusia are vești proaste pentru Putin. „Vom ajunge la o criză socială”
Cancan.ro
Tragedie înainte de nuntă! Nepotul lui Mircea Rednic, Marius Totolici, a murit în somn la doar 37 de ani
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Minunea de la Cluj: satul care și-a dublat populația cu o strategie neașteptată. Case și terenuri pentru tineri
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Fac provizii pentru iarnă! Șerban Copoț a copt 120 kg de vinete. Rețeta Annei Lesko de roșii marinate, secretul gustului unic
Digi24
Cine sunt cele trei personalități din lume care pot călători fără pașaport. Explicațiile din spatele acestor excepții
Cancan.ro
Imaginile verii de la mare! A “pupat” gardul și a lustruit Audiul. De fapt, “distracția” a avut loc în parcarea de la LOFT
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Motorina s-a ieftinit cu aproape 70 de bani. Ce prețuri afișează astăzi benzinăriile
Descopera.ro
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Un controlor de trafic aerian a reușit să salveze două avioane de la o potențială ciocnire