Judecătoarea Veronica Cîrstoiu a primit 630.000 euro de la Dinel Staicu pentru a-i anula condamnarea la 7 ani închisoare

Judecătoarea Veronica Cîrstoiu a primit 630.000 euro de la Dinel Staicu pentru a-i anula condamnarea la 7 ani închisoare
Publicat: 12/08/2013, 17:07
Actualizat: 03/02/2019, 12:49

Judecătoarea Veronica Cîrstoiu a primit de la Dinel Staicu, prin intermediul avocatei acestuia Adriana Dascălu, 630.000 de euro pentru a anulat condamnarea la șapte ani de închisoare cu executare primită de Dinel Staicu în dosarul fraudării Băncii Internaționale a Religiilor (BIR).

Judecătoarea Veronica Cîrstoiu, de la Curtea de Apel București, și fiul acesteia, Florin Cergan, au fost arestați preventiv, în 9 august, de Curtea de Apel București, în dosarul în care sunt acuzați de complicitate la trafic de influență și luare de mită pentru soluții favorabile în dosare.

În motivarea deciziei de arestare preventivă, instanța arată că mita care ar fi trebuit să ajungă la magistrați ai Curții de Apel București sau ai instanței supreme, în schimbul unor soluții favorabile în dosare, era transmisă prin intermediul judecătoarei Veronica Cîrstoiu. Unul dintre aceste dosare este al lui Dinel Staicu, iar mita ar fi fost dată prin intermediul avocatei acestuia, Adriana Dascălu.

În 24 iulie, procurorii anticorupție au dispus începerea urmăririi penale față de Adriana Dascălu, pentru cinci infracțiuni de trafic de influență și două fapte de fals în înscrisuri sub semnătură privată. În același dosar a fost pus sub acuzare și avocatul Giorgel Zgăbei, pentru complicitate la trafic de influență.

În acest dosar, procurorii DNA au stabilit că, în perioada august 2011 – ianuarie 2012, Adriana Dascălu a pretins de la Dinel Staicu 2,5 milioane de euro, sumă redusă ulterior la două milioane de euro și apoi la 1,5 milioane de euro, spunând că are influență asupra celor trei magistrați din completul de la Curtea de Apel București care judeca atunci contestația în anulare formulată de Staicu în dosarul fraudării BIR, în care primise o condamnare de șapte ani de închisoare cu executare. Din completul care a judecat contestația în anulare au făcut parte Veronica Cîrstoiu, Dumitrița Piciarcă și Liliana Bădescu.

Astfel, în urma înțelegerii cu Dinel Staicu, avocata Adriana Dascălu a primit, în luna ianuarie 2012, o primă tranșă de 1,2 milioane de euro și a stabilit ca diferența de 300.000 de euro să îi fie dată după ce instanța pronunța admiterea contestației în anulare, au notat judecătorii în motivarea deciziei de arestare a judecătoarei Veronica Cîrstoiu și a fiului acesteia, Florin Cergan.

Deși în 22 februarie 2012, completul de judecată format din Veronica Cîrstoiu, Dumitrița Piciarcă și Liliana Bădescu a anulat condamnarea la șapte ani de închisoare cu executare, Dinel Staicu nu i-a mai dat avocatei Adriana Dascălu diferența de 300.000 de euro.

„Din ansamblul probațiunii administrate, a rezultat că, în cursul lunii februarie 2012, Cîrstoiu Veronica, în calitate de judecător la Curtea de Apel București – Secția I penală, a pretins, prin intermediul învinuitei Dascălu Adriana, suma de 1.000.000 euro, din care a primit, cu ajutorul aceluiași complice, aproximativ 630.000 euro de la numitul S.D., prin medierea altor persoane. Pretinderea și primirea acestor foloase s-a realizat în scopul facilitării de către judecătorul Cîrstoiu Veronica, ca membru al completului care a fost învestit să soluționeze dosarul având ca obiect contestația în anulare formulată de S.D., a obținerii unei hotărâri favorabile acestuia”, au mai notat judecătorii în motivarea deciziei de arestare a judecătoarei Cîrstoiu și a fiului acesteia, Florin Cergan.

Procurorii DNA au mai stabilit că, la începutul lunii iulie 2013, Adriana Dascălu ar fi cerut de la Dinel Staicu, prin intermediul avocatei Ileana Alina Răducan, denunțătoare în cauză, o sumă de bani, care nu a fost particularizată în privința cuantumului, pentru a interveni la judecători de la instanța supremă să dispună, în recurs, eliberarea provizorie sub control judiciar a fratelui lui Dinel Staicu, Marian.

Fratele lui Dinel Staicu, fusese arestat preventiv în 28 martie 2013, fiind acuzat că le-a dat mită 80.000 de euro judecătoarelor Viorica Dinu și Antonela Costache, de la Tribunalul București, care au spus că pot interveni la colegi judecători, pentru a-i determina să pronunțe o soluție de punere în libertate a lui Dinel Staicu. Cei 80.000 de euro ar fi fost dați cu ajutorul avocatei lui Dinel Staicu, Ileana Alina Răducan, arestată și ea în dosarul judecătoarelor Dinu și Costache.

Ulterior, Adriana Dascălu i-ar fi spus lui Dinel Staicu că a dat din banii personali 10.000 de euro, „lăsând să se creadă că are influență, prin medierea magistratului D.S., asupra judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, care intrau în compunerea completului învestit să judece recursul, se mai arată în motivarea deciziei de arestare a Veronicăi Cîrstoiu și a lui Florin Cergan.

Dosarul judecătoarei Cîrstoiu a fost constituit în urma denunțurilor formulate, la 10 aprilie, de Ileana Alina Răducan, avocata lui Dinel Staicu, și B.B.M., precum și de către martorii cu identitate protejată „Ș.V.” și „I.B”.

Ulterior, anchetatorii s-au sesizat din oficiu, în 24 mai, și au început cercetarea penală în cazul avocaților Adrianei Dascălu, pentru trafic de influență, în formă continuată, și Giorgel Zgăbei, pentru complicitate la aceeași infracțiune.

O zi mai târziu, procurorii s-au sesizat din oficiu și au extins investigațiile preliminare față de Veronica Cîrstoiu și Florin Cergan, pentru complicitate la trafic de influență.

În timpul cercetărilor penale, Curtea de Apel București a dispus autorizarea interceptării și înregistrării convorbirilor telefonice și purtate în mediul ambiental de către judecătoarea Veronica Cîrstoiu, Florin Cergan, S.D., P.C.I., D. C., B.N. I.C., luarea de imagini privind întâlnirile dintre aceștia, localizarea și urmărirea prin GPS ori prin alte mijloace electronice de supraveghere. Aceste măsuri de autorizare au fost prelungite succesiv de către instanță, pe perioade de câte 30 zile.

În 9 august, procurorii DNA au dispus extinderea cercetării penale în dosarul avocatei Adriana Dascălu și începerea urmăririi penale față de Veronica Cîrstoiu, pentru luare de mită.

Curtea de Apel București îl condamnase definitiv, în 4 aprilie 2011, pe Dinel Staicu, la șapte ani de închisoare cu executare în dosarul fraudării BIR, instanța reducând cu cinci ani pedeapsa primită de acesta la Tribunalul Capitalei.

Omul de afaceri, care își schimbase numele în Dinel Nuțu, a fost atunci de negăsit, astfel că instanța de executare a pedepsei l-a dat în urmărire națională pe vechiul nume.

Noul nume al lui Dinel Staicu a devenit legal la 1 aprilie 2011, când omul de afaceri și-a ridicat noua carte de identitate, însă autoritățile au fost informate de această schimbare în 6 aprilie 2011, după ce, la cererea jurnaliștilor, au fost solicitate informații de la Centrul Național de Administrare a Bazelor de Date.

Astfel, în 7 aprilie 2011, Dinel Nuțu a fost dat în urmărire internațională, pe numele lui fiind emis un mandat european de arestare. Dinel Nuțu a fost prins în 19 aprilie 2011, în localitatea Mako din Ungaria, ulterior fiind adus în țară și încarcerat la Penitenciarul Rahova.

Acesta a atacat decizia din 4 aprilie 2011 cu o contestație în anulare. În 22 februarie 2012, un complet din care făceau parte judecătoarele Veronica Cîrstoiu, Dumitrița Piciarcă și Liliana Bădescu, de la Curtea de Apel București, a decis încetarea procesului penal pornit împotriva lui Dinel Nuțu, anularea mandatului de executare a pedepsei emis pe numele acestuia și a dispus punerea de îndată în libertate a condamnatului, întrucât există autoritate de lucru judecat, în sensul că o altă instanță s-a pronunțat pe acuzațiile aduse acestuia.

Judecătoarele din completul Curții de Apel București care a anulat sentința lui Dinel Staicu și-au motivat decizia prin aceea că în cazul acestuia a existat o dublare a procedurilor judiciare, totul începând de la înregistrarea a două sesizări cu același obiect la Inspectoratul General al Poliției Române-București și Inspectoratul Poliției Județene (IPJ) Dolj.

Judecătoarele Veronica Cîrstoiu, Dumitrița Piciarcă și Liliana Bădescu au fost cercetate de procurorii anticorupție pentru abuz în serviciu în legătură cu modul în care au decis anularea deciziilor anterioare ale instanțelor prin care Dinel Staicu a fost condamnat la șapte ani de închisoare cu executare în dosarul fraudării BIR.

În final, DNA a dispus scoaterea de sub urmărire penală a celor trei judecătoare, care, în paralel, au fost verificate disciplinar de către Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a respins, în 4 decembrie 2012, ca neîntemeiată, acțiunea disciplinară împotriva judecătoarelor Liliana Bădescu, Veronica Cîrstoiu și Dumitrița Piciarcă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
6 sfaturi pentru o viață cât mai lungă de la un bărbat de 110 ani....
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de...
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la...
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un...
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de...
Sâmbătă a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Anunțul a fost dat de directorul Poștei...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
S-a realizat al doilea transplant de rinichi de porc către un pacient uman
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora...
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor...
Vestea tristă a momentului pentru Prințul Paul de România. Momente grele pentru descendentul familiei regale
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
Secretul Laurei Cosoi în timpul sarcinii! Cum reușește să se mențină într-o formă de zile...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Un drog „neobișnuit de puternic” a omorât un om și a băgat alți opt în...