Prima pagină » Știri » Legea conversiei creditelor în franci elvețieni la cursul istoric, neconstituțională. Îndemnul lui Isărescu pentru cei afectați

Legea conversiei creditelor în franci elvețieni la cursul istoric, neconstituțională. Îndemnul lui Isărescu pentru cei afectați

Legea conversiei creditelor în franci elvețieni la cursul istoric, neconstituțională. Îndemnul lui Isărescu pentru cei afectați
Curtea Constituțională a decis, marți, că legea conversiei creditelor în franci elvețieni la cursul istoric este neconstituțională deoarece încalcă principiul bicameralismului, a precizat președintele CCR, Valer Dorneanu. Întrebat cum vede decizia CCR, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a declarat că este una corectă, iar celor care au credite în franci elvețieni, Isărescu le-a transmis că "soluția e prevăzută în Codul Civil, capitolul de 'Impreviziune'". "Se pot găsi soluții prin negocieri bilaterale", a spus Isărescu.

„E o decizie corectă, trebuie să fie pusă în aplicare și cred că legat de cei care au credite în franci elvețieni, soluția e prevăzută în Codul Civil, capitolul de ‘Impreviziune’. Se pot găsi soluții prin negocieri bilaterale, așa cum în ultimii doi ani a sugerat și BNR ca fiind calea realizabilă pentru a se ajunge la o soluție de împărțire a poverii”, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

O reacție a venit și din partea președintelui Senatului. Călin Popescu-Tăriceanu a declarat că acei români care au aceste credite au riscat și au pierdut, iar pierderea lor nu trebuie compensată de alții.

”Unii și-au luat credite în franci elvețieni. Evoluția francului elvețian e cea pe care o știți. Unii au pierdut, s-au trezit că pierd. Și acuma ce să fac eu, să stau să le compensez pierderile? Păi dacă eu fac o greșeală proprie cu titlu personal, vă chem pe dumneavostră să-mi compensați ceea ce am pierdut? De aia nu sunt de acord cu legea respetivă”, a spus Tăriceanu, la Parlament.

Tăriceanu a arătat că mulți politicieni, colegi de-ai săi, evită să vorbească despre această problemă pentru că este nepopulară.

”Eu știu că asta-i o chestiune pe care foarte mulți colegi de-ai mei evită să vorbească pentru că știu că este nepopulară. Dar, sigur, ea e foarte populară în rândul celor care au jucat – să zicem așa între ghilimele – și au luat credite în franci elvețieni. Alții și-au luat în alte monede. Să știți că nu sunt numai ăia care au pierdut bani în România și în decursul timpului nu i-a ajutat nimeni”, a adăugat Tăriceanu.

Curtea Constituțională a decis, marți, că legea conversiei creditelor în franci elvețieni la cursul istoric este neconstituțională deoarece încalcă principiul bicameralismului, a precizat președintele CCR, Valer Dorneanu.

O decizie era așteptată încă din noiembrie 2016, dar a fost amânată de judecătorii Curții Constituționale pentru 18 ianuarie și, apoi, pentru 7 februarie 2017.

Potrivit președintelui CCR, Valer Dorneanu, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a stabilit că legea este neconstituțională cel puțin din două mari motive.

Primul motiv menționat de Dorneanu ține de „încălcarea gravă a principiului bicameralismului” în sensul că între propunerea legislativă care a început la Senat și până la actul adoptat de Camera decizională există o diferență substanțială.

„Senatul a adoptat legea în formula pe care au redactat-o inițiatorii, iar la Camera Deputaților au fost modifcate practic aproape toate articolele”, a spus Dorneanu.

Al doilea motiv ține de faptul că CCR a considerat că soluția pe care a adoptat-o Camera Deputaților, de reconversie la data încheierii contractului, este greșită și nu corespunde niciunor directive europene.

„Aici, instanțele urmează să aplice și principiul impreviziunii pe care l-am dezvoltat la celelalte decizii”, a spus Dorneanu.

„În argumentarea soluției, Curtea a reținut că legea a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului, consacrat de dispozițiile art.61 alin.(2) din Legea fundamentală. Astfel, legea, în redactarea adoptată de Camera Deputaților, se îndepărtează în mod substanțial atât de textul adoptat în Senat, cât și de obiectivele urmărite de inițiativa legislativă, prin modificările aduse, Camera decizională reglementând dispoziții care nu au fost niciodată și în nicio formă puse în dezbaterea Senatului, ca primă Cameră sesizată. Aceste modificări sunt semnificative, de substanță, și privesc lipsa acordului de voință în ceea ce privește operațiunile de conversie a contractelor de credit și realizarea conversiei la cursul de schimb franc elvețian/leu valabil la data încheierii contractului de credit, iar nu la data conversiei”, arată CCR într-un comunicat de presă.

Al doilea motiv invocat de CCR în sprijinul deciziei sale este cel care ține de obligarea băncilor să covertească creditele în franci elvețieni la cursul leului de la momentul încheierii contractului de credit.

„De asemenea, Curtea a constatat că legea supusă controlului de constituționalitate reglementează o impreviziune aplicabilă ope legis, prevăzând expres obligația creditorilor contractelor de credit acordate în franci elvețieni de a efectua conversia în lei a soldului creditului exprimat în franci elvețieni la „cursul de schimb al Băncii Naționale a României valabil la data încheierii contractului/convenției de credit în franci elvețieni”. În jurisprudența sa (Decizia nr.623 din 25 octombrie 2016), Curtea a sancționat instituția impreviziunii aplicabilă ope legis, arătând că aceasta nu poate fi recunoscută, fiind în contradicție cu prevederile constituționale ale art.1 alin.(3) privind statul de drept, art.21 alin.(3) privind dreptul la un proces echitabil și ale art.124 privind înfăptuirea justiției. Astfel, numai instanța judecătorească are competența și obligația să aplice impreviziunea dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile existenței acesteia”, arată CCR.

Sesizarea a fost trimisă de Guvernul lui Dacian Cioloș la Curte pe 24 octombrie, după adoptarea de către Parlament a legii care prevede conversia creditelor în franci elvețieni la cursul istoric. Dacian Cioloș, care era premier la acea dată, a precizat că Executivul a atacat legea la CCR pentru clarificări, nu pentru că este împotriva ei.

Conform ultimelor date ale Băncii Naționale a României, în toamna anului trecut existau circa 40.000 de contracte de împrumut în franci elvețieni.

Situația tensionată din România a creat o fluctuație a monedei naționale în raport cu principalele valute. Claudiu Cazacu, analistul-șef al XTB România a precizat, pentru MEDIAFAX, că cei mai afectați de aceste variații sunt cei care au credite în valută.

Reamintim faptul că, francul elvețian a închis anul 2016 la o paritate de 4,1998 lei, atingând marți, șapte februarie valoarea de 4,2139 lei. În 2015, valoarea medie anuală a monedei elvețiene a fost de 4,1684 de lei pentru un franc, după ce în 2014 BNR cota un franc elvețian la 3,6592 de lei.

Pe de altă parte, săptămâna trecută, Raiffeisen Bank a făcut o ofertă clienților care doresc să convertească în lei creditele în franci elvețieni, anunțând un discount de 25% din sold. Banca a precizat că sunt eligibili clienții cu un grad de îndatorare a familiei de peste 60%. Anterior, Raiffeisen Bank lansase o altă ofertă, prin care, clienții obțineau pe loc o reducere de 10% și încă 5% în următorii doi ani. Oferta era însă valabilă doar pentru clienții cu un grad de îndatorare de peste 65%.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Călin Georgescu refuză mâncarea din arest! Ce drepturi are fostul prezidențiabil după gratii
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Ce scrie presa străină după ce Guvernul Mureșan A PICAT la vot în Parlament. Criza politică, prelungită
Click
Lovitură de teatru pentru aceste zodii! Universul le dă planurile peste cap
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Record de ploaie în Tokyo. De cât timp nu se închid norii?
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!