Liderul galeriei FC Steaua, arestat în dosarul în care este acuzat de tentativă de omor

Liderul galeriei FC Steaua, arestat în dosarul în care este acuzat de tentativă de omor
Publicat: 30/06/2014, 15:10
Actualizat: 06/02/2019, 15:56

Gheorghe Mustață era judecat în libertate, sub control judiciar, pentru o tentativă de omor pe care acesta ar fi comis-o în primăvara anului trecut. Pentru că acesta nu s-ar fi prezentat de mai multe ori la secția de poliție, la data stabilită de magistrați, conducerea Secției 16 a sesizat, în 12 iunie, instanța Tribunalului București.

Instanța a dispus, în 27 iunie, înlocuirea măsurii controlului judiciar în cazul lui Gheorghe Mustață cu arestarea preventivă, iar decizia a fost pusă în executare în aceeași zi, de polițiștii Serviciului Urmăriri.

„În baza art. 242 al. 3 NCPP raportat la art. 215 al. 7 NCPP înlocuiește măsura controlului judiciar dispusă prin încheierea din data de 07.02.2014 a Tribunalului București – Secția I Penală cu măsura arestării preventive a inculpatului Mustață Gheorghe, pe o durată de 30 zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă. Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă privind pe inculpatul Mustață Gheorghe”, se arată în decizia instanței.

Gheorghe Mustață poate contesta decizia la Curtea de Apel București.

În 22 octombrie 2013, liderul galeriei echipei FC Steaua București, Gheorghe Mustață, și alte cinci persoane, între care și doi nepoți ai acestuia, au fost trimiși în judecată pentru tentativă de omor, fiind acuzați că au înjunghiat un bărbat, membru al unei grupări rivale.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în noaptea de 29 spre 30 mai 2013, Gheorghe Mustață, Doru Gabriel Mustață, Ștefan Cristian Mustață, Marian Florin Buboia, zis „Calu”, Andrei Tiberius Dumitru, zis „Toncilă”, și Marian Daniel Covaci, zis „Ospătaru”, au intrat într-un imobil din Sectorul 4 al Capitalei, unde, folosind obiecte contondente și arme albe, au agresat locatarii.

„În această împrejurare, inculpații Mustață Gheorghe și Mustață Doru Gabriel, cu sprijinul inculpatului Mustață Ștefan Cristian, au înjunghiat-o pe partea vătămată M.G., în vârstă de 30 de ani, provocându-i multiple leziuni în zona toracică”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanței.

Conform anchetatorilor, Secția 16 Poliție a fost sesizată de Aurel Mecic, în noaptea de 29 spre 30 mai 2013, cu privire la faptul că pe Șoseaua Giurgiului, la intersecția cu strada Bacovia, s-au strâns mai multe persoane care l-au amenințat că o să vină la el împreună cu membrii clanului Sportivilor.

Polițiștii au găsit atunci în zona indicată de Mecic patru persoane, care au fost legitimate. În timp ce agenții notau datele celor patru, „la fața locului s-au prezentat Gheorghe Mustață, Doru Gabriel Mustață și Ștefan Cristian Mustață cu autoturismul marca Ford cu numărul (…). Acesta (Gheorghe Mustață – n.r.) s-a adresat grupului de persoane, sfătuindu-le să meargă acasă și să pună capăt stării conflictale”, arătau procurorii în referatul în care au propus arestarea preventivă a lui Gheorghe Mustață și a celor doi nepoți ai acestuia.

Ulterior, Mustață și nepoții săi s-au dus direct la adresa lui Mecic, unde, în același timp, „și-au făcut apariția aproximativ 20 de persoane”, care au pătruns în curtea imobilului înarmați cu bâte, cuțite și bastoane telescopice.

În timpul conflictului, șeful galeriei steliste și nepotul său Doru Gabriel Mustață au înjunghiat un bărbat care, grav rănit, a fost transportat de urgență la spital.

Procurorii au mai arătat în referat că incidentul s-a produs după ce Aurel Mecic, bărbatul care a chemat Poliția, l-a agresat în mod repetat pe fiul unui apropiat al lui Gheorghe Mustață.

În 12 iulie 2013, Gheorghe Mustață a fost condamnat la șapte ani și șase luni de închisoare, într-un alt dosar, în care este acuzat, alături de 41 de persoane, pentru inițiere sau constituire a unui grup infracțional, violență și șantaj.

Gheorghe Mustață este acuzat în acest dosar pentru complicitate la tentativa de omor din 6 ianuarie 2004, asupra lui Zamfir Giuseppe Stelian, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, complicitate la șantaj și constituirea unui grup infracțional organizat.

Acuzații din acest dosar au fost trimiși în judecată în septembrie 2006. Ancheta în acest caz a fost declanșată ca urmare a unor informații potrivit căreia pe raza municipiului București a fost inițiată o grupare infracțională care acționa în mod coordonat în scopul comiterii de infracțiuni grave specifice criminalității organizate – șantaj sub forma taxelor de protecție, tentativă de omor, tâlhării, vătămări corporale „la comandă”, recuperarea de datorii reale sau pretinse, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, violare de domiciliu -, obținând astfel beneficii materiale și financiare.

Potrivit anchetatorilor, gruparea a fost inițiată de persoane care s-ar fi aflat în anturajul rețelei infracționale conduse de frații Ion și Vasile Balint, așa numitul clan al Cămătarilor, și a acționat în perioada 2003 – 2006.

Procurorii au stabilit că membrii grupării au fost implicați în mai multe incidente violente, făcând uz și de armament, victime fiind fie rivali ai acestora – membri ai lumii interlope bucureștene care nu au acceptat înțelegerile cu privire la împărțirea zonelor de influență, fie alte persoane care desfășurau activități ce se intersectau, sub o formă sau alta, cu sfera lor de interese.

Tags:
Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat a fost găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini. Poliția...
Care este melodia cea mai periculoasă pentru șoferi, dacă o ascultă la volan. E una...
FOTO. Manechinul a simțit că trebuie să atragă atenția între burlacii milionari de la Miami...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
O gaură misterioasă, de mărimea Elveției, se formează în același loc în Antarctica. După 50...
Șoseaua din România pe care mulți turiști o consideră mai frumoasă decât Transalpina și Transfăgărășanul
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
"Suntem o comună binecuvântată de Dumnezeu!" Fructul cu care localnicii au dat lovitura. Cu cât...
Se spală rufe azi și în a treia zi de Paște? Ce spun preoţii
Cine este românul care și-a pierdut viața în noaptea de Înviere, în Italia. Mașina tânărului...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața...
Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Se dă lege pentru românii din TRANSILVANIA. Noile măsuri vor deveni OBLIGATORII prin lege
Pe cine vânează Dana Budeanu. Clienții de la care vedeta nu-și ia ochii
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Maria Cârneci, destăinuiri emoționante despre pierderea soțului ei. Artista încă nu și-a găsit liniștea fără...
Cât de bogată este, de fapt, Maria Cârneci: "Nu am mașină"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
O grotă subacvatică este atât de adâncă încât cercetătorii nu i-au putut găsi fundul