Prima pagină » Știri » Mai mulți bistrițeni au fost acceptați să lucreze în străinătate, dar niciunul nu a vrut să plece

Mai mulți bistrițeni au fost acceptați să lucreze în străinătate, dar niciunul nu a vrut să plece

Mai mulți bistrițeni au fost acceptați să lucreze în străinătate prin intermediul programului Eures și, cu toate că unii patroni din Cehia au trimis chiar și precontracte scrise, niciunul nu a vrut să plece.

Mai mulți bistrițeni au fost acceptați să lucreze în străinătate prin intermediul programului Eures și, cu toate că unii patroni din Cehia au trimis chiar și precontracte scrise, niciunul nu a vrut să plece. De la înființarea postului de consilier EURES în cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bistrița-Năsăud, sute de oameni au cerut informații, iar 60 și-au depus inclusiv CV-uri.

Adina Preda, consilier EURES în cadrul AJOFM Bistrița-Năsăud, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că patru bărbați au fost acceptați de un patron din Cehia să lucreze în construcții pentru un salariu lunar de circa 750 de euro la care s-ar fi adăugat și bonificații, dar au refuzat să mai plece. Alte câteva persoane au fost acceptate să muncească în Polonia și Cipru ca strungari pentru salarii între 700 și 1000 de euro lunar, dar nici aceștia nu au mai vrut să plece. În schimb, din Bistrița-Năsăud au plecat la muncă în străinătate, prin intermediul AJOFM, o asistentă medicală în Germania, cu un contract de un an, și trei sezonieri care vor lucra ca și expozanți, ospătari și îngrijitori la domiciliu, în aceeași țară.

EURES (European Employment Services), adică Serviciul European de Ocupare a Forței de Muncă, este o rețea de cooperare constituită de serviciile publice de ocupare a forței de muncă la care participă ca parteneri și organizații sindicale și patronale. Obiectivul rețelei EURES este de a facilita libera circulație a lucrătorilor în cadrul Spațiului Economic European (SEE) în cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, plus Norvegia și Islanda, precum și în Elveția.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
1.000 de euro intră direct pe card, fără nicio cerere. 11 milioane de familii pot primi banii
Digi24
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Cancan.ro
Ce au făcut Valentina și Vlad cu o zi înainte de tragedie. 'Până la 12 şi ceva a...
Prosport.ro
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Adevarul
Este Ucraina la capătul puterilor? Generalul român care a condus o divizie NATO spune ce poate salva Kievul
Mediafax
Nicușor Dan dezvăluie scenariul pe care nu și-l dorește. Ce urmează dacă pică Guvernul Mureșan
Click
Legătură paranormală? Mihai Onilă, vegheat de fiica-înger în spital: „Cei care nu mai sunt alături de noi din iubire ne ajută”
Digi24
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Cancan.ro
Cine este tatăl Valentinei, tânăra găsită fără suflare în Olt, și cu ce se ocupă. Este foarte cunoscut în Filiași
Ce se întâmplă doctore
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Descopera.ro
Ce a dezvăluit un dinte vechi de 66 de milioane de ani despre Tyrannosaurus rex?
Mediafax Italia
BOMBĂ | Ce dezvăluie presa din Italia despre Călin Georgescu
Mediafax Spania
A EXPLODAT PREȚUL roșiilor! Care este motivul pe care îl invocă fermierii