• Publicat:
  • Actualizat:
Știri

Mazăre va fi cercetat în libertate. Elan Schwartzenberg, implicat în dosarul primarului din Constanța ca intermediar

Mazăre va fi cercetat în libertate. Elan Schwartzenberg, implicat în dosarul primarului din Constanța ca intermediar
Elan Schwartzenberg implicat în dosarul lui Radu Mazăre

Curtea Supremă a decis miercuri seară cercetarea în libertate, sub control judiciar, a lui Radu Mazăre.

Primarul Constanței, Radu Mazăre, este acuzat de procurorii anticorupție că a luat mită 175.000 de euro de la un reprezentant al firmei care a construit campusul de locuințe sociale „Henri Coandă”, pentru a o ajuta pe aceasta să câștige licitație și pentru a mări, ulterior, valoarea contractului.

Direcția Națională Anticorupție (DNA) informează, într-un comunicat de marți seară, că Radu Mazăre este urmărit penal pentru luare de mită, iar Avraham Morgenstern, „reprezentant al unei societăți comerciale”, pentru dare de mită.

Cei doi au fost reținuți și vor fi prezentați, miercuri, instanței supreme, cu propunerea de arestare preventivă, a mai precizat sursa citată.

Potrivit ordonanțelor de reținere, la începutul anului 2011, primarul Radu Mazăre a lansat Programul de construire locuințe modulare grupate în Campusul Social „Henri Coandă”, aprobat prin hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Constanța.

Pe fondul demarării acestui proiect, susțin anchetatorii, Avraham Morgenstern, în calitate de reprezentant al unei societăți comerciale, a dorit să își asigure câștigarea licitației ce urma a fi organizată.

„Astfel, în cursul anului 2011, (Morgenstern – n.r.) i-a remis primarului municipiului Constanța, Mazăre Radu Ștefan, suma totală de 175.000 de euro, pentru ca acesta să-i faciliteze câștigarea licitației, ce avea ca obiect contractul de construire a campusului social, în valoare de 40.964.030 lei fără TVA (circa 10 milioane de euro). Banii, primiți în mai multe tranșe, au urmat un circuit ascuns, prin intermediul unor conturi aparținând unor societăți off shore, conturi deschise la bănci din străinătate, în jurisdicții cunoscute pentru condițiile restrictive privind cooperarea judiciară internațională în materie penală”, arată DNA.

În schimbul acestor sume de bani, mai susțin procurorii, Mazăre ar fi efectuat o serie de demersuri ce intrau în sarcina atribuțiilor sale de serviciu, cum ar fi inițierea unor hotărâri de consiliu local, prin care au fost aprobate diverse etape ale procedurii de achiziție sau prin care a fost favorizată societatea comercială reprezentată de Morgenstern.

Unele dintre cele mai importante demersuri efectuate de primarul Constanței, în favoarea firmei respective, au fost cele, prin care, la solicitarea lui Morgenstern, a fost aprobată creșterea valorii contractului de achiziție cu suma de 3.722.910 lei fără TVA – circa 900.000 de euro, în urma unei hotărâri a consiliului local, inițiată de Mazăre.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane, a mai precizat DNA.

După emiterea ordonanței de reținere, Mazăre a fost scos încătușat din sediul DNA și urcat într-o dubă, pentru a fi dus în arest.

„Am construit locuințe sociale la cel mai mic preț și uitați ce mi se întâmplă. Rușine, Băsescule!”, a spus primarul, la ieșirea din sediul DNA.

Întrebat dacă dosarul în care a fost reținut este, în opinia lui, unul politic, el a răspuns afirmativ.

Radu Mazăre a fost adus la sediul central al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) de mascați, în jurul orei 15.00, el declarând că această acțiune face parte din „sârba procurorilor” și că era conștient că este cercetat încă din 2005.

Întrebat dacă îi este frică de pușcărie, Radu Mazăre a spus: „Nu mi-e frică de pușcărie, doar de Dumnezeu”.

Edilul a fost ridicat de mascați de pe terasa unui restaurant din parcul bucureștean Herăstrău, de unde a fost dus la DNA. Cei care au mers să îl ridice pe Mazăre i-au prezentat acestuia actele în baza cărora are loc acțiunea. După ce a citit documentele, la masă, pe terasa restaurantului, Mazăre a plecat însoțit de mascați.

Procurorul șef al DNA, Codruța Kovesi, a declarat marți că a fost începută urmărirea penală în dosarul în care au fost făcute mai multe percheziții, între care și la locuința primarului Radu Mazăre, precizând că această cauză vizează fapte care intră în competența Direcției.

„Este un dosar intrumentat de procurori din cadrul structurii centrale a Direcției Naționale Anticorupție. În cursul dimineții s-au efectuat aproximaiv 12 percheziții domiciliare la anumite persoane fizice și la o instituție publică”, a spus Kovesi.

Procurorul șef al DNA nu a vrut să precizeze care sunt acuzațiile existente în acest dosar, spunând doar că obiectul dosarului vizează fapte care intră în competența Direcției.

Procurorii DNA au făcut marți, timp de aproape nouă ore, percheziții la Primăria Constanța și la locuința primarului Radu Mazăre, într-un dosar în care sunt vizate fapte de corupție, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

DNA a anunțat, într-un comunicat de presă, că procurorii fac percheziții la 12 adrese din Constanța, București și Dâmbovița, printre care și la sediul unei instituții publice, într-un dosar în care se fac cercetări privind fapte de corupție care ar fi fost comise, în 2011-2013, de funcționari cu funcții de conducere.

Și reprezentanții Primăriei Constanța au transmis, marți dimineață, un comunicat de presă în care precizează că perchezițiile făcute de procurorii DNA la sediul instituției vizează construcția cartierului de locuințe sociale din oraș, anchetatorii solicitând documente legate de acest proiect.
„Documentele solicitate de procurori sunt pregătite și vor fi predate în scurt timp celor de la DNA”, potrivit comunicatului transmis de Primăria Constanța.
Perchezițiile s-au desfășurat în absența lui Mazăre, care se afla la București.

Acțiunea a vizat și vila din Mamaia a primarului, de unde mai mulți anchetatori au ieșit inițial cu mai multe cutii cu documente, două genți de voiaj și cu o unitate de calculator.

Pe de altă parte, Agenția Națională de Integritate (ANI) verifică declarațiile de avere ale lui Radu Mazăre depuse de-a lungul ultimului mandat de primar al Constanței, au declarat tot marți, pentru MEDIAFAX, surse apropiate anchetei.

Primarul Constanței, Radu Mazăre, spunea, în 24 martie, că Direcția Națională Anticorupție îl vizează într-o nouă anchetă, privind modul în care a fost construit cartierul de locuințe sociale din oraș, procurorii solicitând primăriei mai multe documente legate de această investiție, în valoare totală de șapte milioane euro.

Mazăre este cercetat de DNA în trei dosare legate de retrocedări de terenuri, iar în 2008 a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție, alături de alte persoane, tot într-un dosar legat de retrocedări, acesta judecându-se la Curtea de Apel București.

Primaria Constanța a finalizat în vara anului trecut acest cartier de locuințe sociale, iar la inaugurarea ultimelor blocuri a fost prezent și premierul Victor Ponta.

Cartierul este format din 17 blocuri, care au 906 locuințe – 339 de garsoniere, 396 de apartamente cu două camere și 171 de apartamente cu trei camere. În cele 17 blocuri locuiesc aproximativ trei mii de persoane.

Valoarea totală a investiției este de aproximativ 7 milioane de euro. Cererea de arestare preventivă este judecată la Curtea Supremă de judecătoarea Rodica Cosma. 
 

Inchide